ro

Workshopul „Valori europene prin ochi tineri: dialog intercultural între liceeni și studenți internaționali”

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Facultatea de Litere, Catedra de Limba Română pentru Studenți Străini din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în colaborare cu Colegiul „Richard Wurmbrand” din Iași, organizează miercuri, 14 mai 2025, între orele 14.00 – 17.00, în Sala 102, Corpul G al UAIC,  workshopul interactiv „Valori europene prin ochi tineri: dialog intercultural între liceeni și studenți internaționali”.

Atelierul are ca scop promovarea valorilor europene prin intermediul dialogului intercultural și al învățării limbilor străine, reunind elevi de clasa a IX-a și studenți internaționali care învață limba română ca limbă străină în cadrul programului de pregătire de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Pe parcursul celor trei ore, participanții vor lua parte la activități interactive, jocuri de rol, dezbateri și discuții moderate, menite să încurajeze comunicarea autentică, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Temele abordate vor reflecta valorile fundamentale ale Uniunii Europene – diversitatea, solidaritatea, toleranța și respectul – prin prisma experiențelor personale ale participanților.

Evenimentul reprezintă o oportunitate unică de conectare între generații, culturi și perspective diferite, susținând integrarea studenților internaționali în comunitatea academică locală și, totodată, contribuind la formarea unei gândiri deschise și europene în rândul elevilor de liceu.

Coordonatori: Asist. univ. asociat dr. Arina Chirilă & Asist. univ. asociat dr. Ioana Ciobanu

Date de contact: Arina Chirilă – arina.chirila.uaic@gmail.com, Ioana Ciobanu – ioana.ciobanu92@yahoo.com