Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează joi, 15 mai 2025, între orele 11.00-13.00, în Aula Magna, Institutul Teologic Romano-Catolic, conferința „Drumul sfântului Iacob și rădăcinile spirituale ale Europei”.
În contextul european actual, „Drumul sfântul Iacob”, pe lângă aspectele sale religioase, are și o mare încărcătură turistică și economică. De asemenea, pot fi subliniate și conotațiile politice, deoarece toate țările, exceptând Elveția, care au trecut la „balizarea” traseului către Santiago de Compostela sunt membre ale Uniunii Europene. Unitatea creștină a Europei – din primele secole ale mileniului al doilea – este făcută vizibilă în zilele noastre de ansamblul politic al Uniunii Europene, un argument important pentru inserția fizică (prin trasee) a României în „bazinul de recepție” al celui de al treilea loc de pelerinaj al lumii creștine, Santiago de Compostela. În sfârșit, dar nu mai puțin important este și faptul că tot mai mulți cetățeni ai României își înscriu în programele lor de vacanță parcurgerea drumului către Santiago de Compostela. În acest sens, este demn de amintit că, la 1 iunie 2019, cu ocazia vizitei sale la Iași, Papa Francisc a binecuvântat borna simbol care marchează 4.500 km până la Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, iar pe parcusul aceluiași an, în Iaşi, dar şi în judeţele Bacău şi Neamţ, în cadrul proiectului Camino de Santiago, secţiunea moldavă, s-au făcut primii paşi în concretizarea în teren, prin marcarea şi semnalizarea acestui drum.
Moderator: Conf. univ. dr. pr. Ștefan LUPU
Date de contact: stefan.lupu@uaic.ro
