Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează miercuri, 22 octombrie 2025, ora 14.00, la Librăria „Orest Tafrali” (UAIC, Corp A), lansarea volumelor bilingve Philippicae / Filipice (II/1 și II/2), de Marcus Tullius Cicero, traducere de Mihaela Paraschiv, cu notă asupra ediţiei, note și comentarii, indice de Nelu Zugravu (vol. II/1), și traducere, notă asupra ediției, note și comentarii, postfață și indice de Mihaela Paraschiv (vol II/2).
Invitat: Prof. univ. dr. Claudia Tărnăuceanu, CS III dr. Constantin-Ionuț Mihai
Manifestarea face parte din suita de evenimente organizate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu ocazia celebrării a 165 de ani de la înființare.


