Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în parteneriat cu Future of Leadership Institute, a încheiat astăzi, 3 iulie 2026, cea de-a doua ediție a programului „Becoming a Leader”, la care au participat studenți de la majoritatea facultăților UAIC și de la toate ciclurile de studii universitare – licență, masterat și doctorat.
Sesiunea finală a programului s-a desfășurat în Sala Senatului UAIC, în prezența prof. univ. dr. Adrian Iftene, prorector pentru dezvoltarea infrastructurii informaționale și relația cu studenții, mediul economico-social și comunitatea Alumni, a conf. univ. dr. Roxana Gabriela Curcă, director al Departamentului de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și Învățământ cu Frecvență Redusă din cadrul UAIC, a Marianei Gheorghe, co-fondator și membru al Boardului Future of Leadership Institute, precum și a celorlalți formatori implicați în program și a studenților participanți.
Desfășurat în perioada 28 iunie – 3 iulie 2026, imediat după încheierea sesiunii de examene, programul a oferit participanților o experiență intensivă de dezvoltare personală și profesională, construită în jurul dialogului direct cu lideri de marcă din mediul de afaceri. Prin studii de caz, conversații, exemple din practica organizațională, sesiuni interactive și activități de networking, studenții au avut oportunitatea de a înțelege provocările leadershipului contemporan și de a-și dezvolta competențe esențiale precum gândirea strategică, comunicarea, luarea deciziilor și dezvoltarea rezilienței în contextul actual.
Pe parcursul celor șase zile, participanții au interacționat cu zece profesioniști cu experiență în conducerea unor organizații naționale și internaționale, care au împărtășit atât exemple de succes, provocări, cât și lecții valoroase desprinse din propriul parcurs de leadership. Lectorii programului au fost:
- Violeta Ciurel – Co-fondator și membru al Boardului Future of Leadership Institute, membru al Consiliului de Supraveghere Generali Asigurare-Reasigurare S.A., Associate Professor ASEBUSS Business School, membru al Boardului Junior Achievement România;
- Alina Gheuca – Associate Director, People, Performance & Culture, KPMG România;
- Mariana Gheorghe – Co-fondator și membru al Boardului Future of Leadership Institute, membru al Consiliului de Supraveghere UniCredit Bank România, președinte al Consiliului Director Teach for România, fost CEO OMV Petrom și fost membru al Supervisory Board ING Group Olanda;
- Sergiu Manea – CEO Banca Comercială Română, Președinte al Federației Patronale Concordia, Președinte al FinBan;
- Elisabeta Moraru – Regional Director Google pentru România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, membru al Boardului AmCham România, președinte al Consiliului de Administrație Junior Achievement România;
- Sergiu Oprescu – Președinte al Consiliului de Supraveghere al UniCredit România, Președinte al Federației Europene de Credite Ipotecare, membru activ YPO;
- Septimiu Popa – Fondator și Director Executiv al Business Saga, consultant cu peste 20 de ani de experiență în coordonarea de proiecte în 19 țări din Europa și Orientul Mijlociu;
- Ionuț Simion – Membru al Consiliului Superior al Camerei Consultanților Fiscali din România, membru al Boardului Junior Achievement România, fost Partner PwC România;
- Dan Ștefan – Co-fondator și Managing Partner Autonom Group, președinte al Asociației Societăților de Leasing Operațional, membru al Consiliului Director United Way România, membru al Consiliului Consultativ Via Transilvanica;
- Șerban Toader – Președinte, co-fondator și membru al Boardului Future of Leadership Institute, co-fondator Fraxen, membru al Boardului Fundației OMV Petrom.
În cadrul ceremoniei de închidere, studenții care au absolvit programul au primit diplome de participare și au împărtășit impresii și feedback privind experiența trăită în cadrul „Becoming a Leader”. Participanții au evidențiat valoarea întâlnirilor cu lideri din mediul de afaceri, caracterul aplicat al sesiunilor și oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate de tineri preocupați de dezvoltarea competențelor de leadership de impact.
Prin organizarea acestui program, UAIC oferă studenților oportunități de învățare complementare formării academice și facilitează conectarea acestora cu profesioniști și organizații de referință din mediul economic.
Cea de-a doua ediție a programului „Becoming a Leader” a fost organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Future of Leadership Institute, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, cu sprijinul sponsorilor Vitamin Aqua, BCR Leasing, Garanti BBVA și găzduită de Motel Bucium.












