ro

Simpozionul „Cercetării Științifice Francofone din Europa Centrală și de Est”, ediția a V-a (apel la contribuții)

Loading Evenimente

Ambasada Franței în România și Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), în colaborare cu Academia de Studii Economice din București (ASE), Ambasada Elveției în România și Ambasada Canadei în România, organizează cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Cercetării Științifice Francofone din Europa Centrală și de Est”.

Evenimentul se va desfășura în ultima săptămână a lunii noiembrie 2026, la Academia de Studii Economice din București, și își propune să reunească comunitatea științifică francofonă din România și regiunea Europei Centrale și de Est.

Simpozionul are ca obiectiv consolidarea cooperărilor în domeniul cercetării, structurarea colaborărilor pe tematici și îmbunătățirea vizibilității acestora în rândul partenerilor academici și științifici din regiune.

O atenție deosebită este acordată sprijinirii tinerilor cercetători și cercetătoare, cărora li se oferă un cadru pentru prezentarea rezultatelor cercetării, realizarea de schimburi științifice și dezvoltarea competențelor de comunicare științifică.

O sesiune de pregătire online va fi organizată înaintea evenimentului, pentru a sprijini participanții în valorificarea și promovarea rezultatelor cercetării lor.

Contribuțiile selectate vor fi publicate, după încheierea simpozionului, în volume digitale cu ISSN.

Apelul la contribuții și tematicile simpozionului pot fi consultate aici (RO) și aici (FR).