Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează miercuri, 18 noiembrie 2026, o întâlnire cu scriitoarea Doina Ruști, dedicată operei sale literare și imaginarului balcanic prezent în romanele sale. Evenimentul va avea loc de la ora 18.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC, și se va desfășura sub forma unui dialog public moderat de prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice.
Întâlnirea va fi deschisă de prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC, și va reuni profesori, intelectuali ieșeni, studenți, membri ai cluburilor de lectură și elevi. Alături de scriitoare vor participa conf. univ. dr. Livia Iacob și conf. univ. dr. Roxana Curcă, precum și conf. univ. dr. Ionuț Nistor.
Tema centrală a dialogului va fi imaginarul balcanic din opera Doinei Ruști, scriitoarea definind balcanismul drept „o filozofie a mixturii”. În romanele sale, identitatea balcanică este explorată prin amestecul de istorii, culturi și experiențe, într-un univers literar în care fantasticul se îmbină cu realismul social.
„Balcanismul este pentru mine o filozofie a mixturii, din care s-a ridicat imaginarul nălucilor și nesfârșita lor politropie.” — Doina Ruști
Iașul ocupă un loc important în cel mai recent roman al său, Nas de bulgar (Humanitas, 2026), o carte confesivă despre iubire și descoperirea identității, care continuă povestea din Ferenike (2025). Experiența anilor de studenție la Iași devine aici materie literară, romanul fiind totodată un omagiu adus școlii ieșene, în special filologiei clasice.
Vizita scriitoarei la Iași va continua joi, 19 noiembrie, cu o întâlnire cu elevii Colegiului Național din Iași, în cadrul căreia vor fi discutate cele mai recente romane ale sale, Matuf, peruchierul și Nas de bulgar, ambele apărute în 2026 la Editura Humanitas.
Vineri, 20 noiembrie, de la ora 12.00, Doina Ruști va susține o conferință la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, dedicată dimensiunii balcanice a operei sale. Evenimentul este organizat în cadrul celei de-a II-a ediții a colocviului Interferențe balcanice în muzică și artă.
Despre Doina Ruști
Doina Ruști este una dintre cele mai cunoscute prozatoare contemporane din România, cu o operă tradusă în 18 limbi, care cuprinde aproximativ 40 de titluri. Scrierile sale se remarcă printr-un imaginar literar inconfundabil, prin explorarea universului balcanic și prin îmbinarea fantasticului cu realismul social.
Născută la Comoșteni, la 15 februarie 1957, scriitoarea și-a petrecut anii formării intelectuale la Iași. A absolvit secția de limbi clasice a Liceului „Garabet Ibrăileanu” în 1976 și Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1980.
Unul dintre romanele sale de referință este Fantoma din moară (Polirom, 2008), o ficțiune despre comunismul românesc, apreciată de critica literară și analizată în studii academice. În aceeași zonă tematică se înscriu Ferenike (Humanitas, 2025) și Nas de bulgar (Humanitas, 2026).
Prin trilogia fanariotă, alcătuită din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii și Homeric, Doina Ruști reconstruiește imaginarul Bucureștiului balcanic din secolul al XVIII-lea. Mâța Vinerii, cel mai tradus roman al trilogiei, a apărut în limba engleză cu titlul The Book of Perilous Dishes (Londra, 2022), fiind recomandat de Historical Novel Society.
În continuarea acestui univers literar, Doina Ruști a publicat peste 300 de povestiri de inspirație balcanică, unele dintre ele apărând și în traducere. Recent, prestigioasa revistă americană Conjunctions a publicat povestirea The Wallachian Hound.
Printre volumele sale cunoscute se numără și Lizoanca la 11 ani (Trei, 2009), roman inclus în programe universitare europene, Paturi oculte (2020), Zavaidoc în anul iubirii (2024), precum și romanele pentru tineri Platanos și Sălbatica. Cel mai recent volum al său este Matuf, peruchierul (Humanitas Junior, 2026).
De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, între care Premiul Uniunii Scriitorilor – Asociația București (2007), Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (2008), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (2009) și Premiul Scriitorilor Maghiari pentru carte tradusă, acordat la Budapesta (2018).
Este profesor universitar, cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale.
Mai multe informații despre scriitoare și opera sa sunt disponibile pe site-ul oficial: www.doinarusti.ro.