Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prima instituţie editorială universitară înfiinţată în România după 1989, a împlinit 25 de ani de existenţă. Momentul a fost marcat prin organizarea unor evenimente speciale. Joi, 29 ianuarie, la Librăria „Orest Tafrali” a avut loc o lansare de carte, unde au fost prezentate trei dintre cele mai noi şi valoroase apariţii sub sigla Editurii Universității: Originea românilor, vol. I, de Alexandru Philippide (ediţie de Roxana Vieru), Studii eminesciene, de Dumitru Irimia (ediţie de Ioan Milică şi Ilie Moisuc) şi Impulsul Iluminismului, (editori Eugenia Dima şi Andrei Corbea Hoişie). Despre importanţa acestor volume au vorbit prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, conf. univ. dr. Bogdan Creţu şi prof. univ. dr. Antonio Patraş.
Lansarea a fost însoțită şi de o expoziţie de cărţi apărute de-a lungul timpului la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – „25 de trepte către excelenţa editorială”.
Momentul aniversar, prezentat de prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a fost marcat și prin acordarea de distincţii coordonatorilor de colecţii ale Editurii Universităţii.
Manifestările aniversare au continuat vineri, 30 ianuarie, cu evenimentul „Ziua Porţilor Deschise” la Editura Universităţii.
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi  aniversează un sfert de secol de existenţă cu un bilanţ meritoriu: peste 1200 de titluri publicate – în majoritate noutăţi editoriale, dar şi traduceri şi reeditări ale unor lucrări de referinţă din cultura română şi universală, peste 1000 de autori înscrişi în portofoliu, peste 40 de publicaţii periodice şi reviste ştiinţifice editate anual, sute de mii de pagini tipărite, 88 de premii.