Începând cu data de 26 ianuarie 2015, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 12/20.01.2015, s-a modificat modul de calcul al numărului de zile de concediu de odihnă. Astfel, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal şi concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată, pentru care salariaţii au dreptul la zile de concediu de odihnă.
În cazul în care concediile medicale menţionate intervin în timpul efectuării concediului de odihnă, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu de odihnă după ce a încetat situaţia de incapacitate temporară de muncă.
De asemenea, salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual şi în situaţia în care incapacitatea temporară de muncă se menţine, în condiţiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic. Angajatul poate să-şi efectueze concediul de odihnă pentru anul respectiv într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.