Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a primit pe 3 martie la Bruxelles premiul „HR Excellence in Research”, în cadrul unei gale aniversare ce a marcat 10 ani de la instituirea Codului Etic și Cartei Cercetătorului. Evenimentul s-a bucurat de prezența actualului Comisar European pentru Cercetare și Dezvoltare, precum și a trei foști comisari europeni din același directorat.

Premiul de HR Excellence a fost acordat Universității pentru „dedicația și angajamentul de a îmbunăți politicile sale de resurse umane, în acord cu Cartea Europeană a Cercetătorilor și Condul de Conduită și Angajare a Cercetătorilor”.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a primit, la începutul lunii aprilie, logo-ul Human Resources Excellence in Research din partea Comisiei Europene. Prin acest logo, Comisia Europeană recunoaşte faptul că regulamentele şi practicile Universităţii sunt în concordanţă cu valorile europene ale eticii, libertăţii şi transparenţei, precum şi cu alte principii stipulate în Carta Europeană a Cercetătorului şi Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. În prezent, aproximativ 180 de universităţi şi instituţii de cercetare din Uniunea Europeană au dreptul să afişeze logo-ul HR Excellence, acest lucru fiind permis de Comisia Europeană doar în urma unui complex şi îndelungat proces de evaluare.

Prin utilizarea logo-ului Human Resources Excellence in Research, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi transmite comunităţii ştiinţifice internaţionale angajamentul de implementare a unui cadru de excelenţă în recrutarea şi dezvoltarea carierei cercetătorilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Potrivit principiilor din Carta Europeană, cercetătorilor li se garantează protecţia drepturilor intelectuale asupra rezultatelor muncii lor, li se recunoaşte experienţa dobândită în străinătate, li se asigură dezvoltare profesională continuă, în timp ce, la rândul lor, aceştia se angajează să respecte principiile transparenţei, eticii, angajamentului public  şi profesionalismului.