Universitatea “Alexandru loan Cuza” din Iaşi va primi, în semestrul al II-lea al acestui an academic, 116 bursieri din 19 de țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul programului Erasmus + International Credit Mobility.
Astfel, studenţi, doctoranzi, profesori dar şi membri ai personalului administrativ din universitățile partenere vor lua parte la stagiile de studiu, predare sau formare la toate facultățile UAIC. La studii de Licenţă au fost admişi 27 de studenţi, la Master 21, iar la studii de Doctorat vor veni 11 bursieri. De asemenea, 33 de cadre didactice vor preda la UAIC timp de 5 zile, iar 17 bursieri vor veni în stagii de formare administrativă.
Cei mai mulţi dintre bursieri provin din Republica Moldova, Ucraina și Kazahstan, dar UAIC va găzdui și bursieri din Albania, Algeria, Armenia, Belarus, Bosnia și Herzegovina, Egipt, Georgia, Republica Coreea, Kyrgyzstan, Maroc, Serbia, Tadjikistan, Tunisia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Uzbekistan și Vietnam.
La schimbul academic între ţările participante şi ţările partenere la programul Erasmus+ vor lua parte şi 25 de membri ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, care vor vizita universități partenere pentru stagii doctorale, de predare sau de formare.
Următorul apel la candidaturi va fi făcut public în luna decembrie 2015 și va avea în vedere selectarea bursierilor pentru semestrul I al anului universitar 2016-2017.
Timp de 25 de ani de când funcţionează programul Erasmus, trei milioane de studenţi au beneficiat de studii la alte universităţi din Europa. Erasmus+ International Credit Mobility deschide acum aceste oportunități și studenţilor, doctoranzilor, personalului academic şi administrativ provenind din alte părți ale lumii. Schimburile de experiență se realizează între țările participante la programul Erasmus (cele 28 de state membre al Uniunii Europene alături de Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia şi Turcia) și partenerii acestui program din întreaga lume.