Joi, 8 octombrie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita doamnei Alys L. Spensley, Consilier pentru Diplomație Publică al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, care a avut o întrevedere cu rectorul UAIC, prof. univ. dr. Liviu-George Maha. Discuțiile s-au concentrat asupra consolidării cooperării academice dintre UAIC și universitățile din Statele Unite ale Americii și identificării unor noi oportunități de colaborare în domeniul educației și cercetării.

În cadrul întâlnirii au fost abordate parteneriatele existente și perspectivele extinderii acestora, prin dezvoltarea unor proiecte academice și de cercetare comune, precum și prin stimularea mobilităților internaționale ale studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor, în ambele sensuri.

Un subiect important al discuțiilor l-au reprezentat oportunitățile oferite de programele de cooperare academică și schimburi educaționale susținute de Departamentul de Stat al SUA, inclusiv prin intermediul Programului Fulbright. Reprezentanta Ambasadei SUA și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini UAIC în identificarea programelor de finanțare relevante și în demersurile de accesare a acestora, în vederea dezvoltării unor noi inițiative de colaborare cu instituții de învățământ superior din Statele Unite.

De asemenea, a fost evidențiată importanța programelor de studii americane oferite de UAIC, atât la nivel de licență, cât și de masterat, care contribuie la promovarea cunoașterii societății, culturii și civilizației americane și reprezintă o bază pentru dezvoltarea dialogului academic și cultural româno-american.

Vizita a avut loc în contextul organizării, la Facultatea de Litere a UAIC, a celei de-a XIII-a ediții a Conferinței internaționale RAAS–Fulbright „Journeys and Frontiers in American Literature and Culture”, desfășurată în perioada 8–10 octombrie 2026. Doamna Alys Spensley a participat și la deschiderea oficială a conferinței, alături de reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor implicate în organizarea evenimentului.

Conferința este organizată de Romanian Association for American Studies (RAAS) și Romanian-U.S. Fulbright Commission, în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și marchează 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

Evenimentul reunește cercetători din România și din străinătate și propune o reflecție asupra conceptelor de călătorie și frontieră în literatura și cultura americană, abordând teme precum identitatea, migrația, exilul, diaspora, relația cu mediul și noile frontiere tehnologice și digitale.