Miercuri, 24 februarie 2021, Excelența Sa Sofia GRAMMATA, Ambasadorul Greciei în România, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde a avut o întâlnire cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC.

Pe parcursul discuțiilor s-a evidențiat buna colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu instituțiile de învățământ superior din Grecia, care a demarat în anul 1993, prin acordul încheiat cu Universitatea Aristotel din Salonic. În perioada 2010 – 2020, studenții, cadrele didactice și cercetătorii UAIC au efectuat 1661 de vizite academice la universități și alte organizații academice din Grecia, au participat la diferite evenimente științifice sau au derulat stagii și vizite de lucru în cadrul unor proiecte europene. În aceeași perioadă au fost elaborate, în comun cu parteneri din Grecia, 332 de lucrări științifice (conform Web of Science). E.S. Sofia GRAMMATA și-a exprimat aprecierea față de activitatea Lectoratului de neogreacă din cadrul Facultății de Litere a UAIC, la care sunt înscriși peste 100 de studenți români în anul universitar 2020-2021.

În cadrul întâlnirii, E.S. Sofia GRAMMATA, Ambasadorul Greciei în România, și-a manifestat disponibilitatea pentru a sprijini consolidarea cooperării dintre instituțiile academice din Grecia și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în special pentru domeniile Informatică, Biologie, Economie și Istorie. Prof. univ. dr. Tudorel TOADER a confirmat deschiderea UAIC pentru noi colaborări cu instituții de învățământ superior din Grecia dar și pentru dezvoltarea celor existente.