New Europe College (NEC) anunţă concursul anual pentru bursele de cercetare NEC 2010-2011 pentru universitari, cercetători români din domeniile ştiintelor umaniste, sociale şi economice.

Condiţii de participare:

  • Candidatul trebuie să fie înscris la doctorat sau să aibă titlul de doctor.
  • Se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 ani şi celor care nu au beneficiat înca de burse acordate de NEC.
  • O foarte bună cunoaştere a cel puţin două din limbile străine de circulaţie internaţională. O bună cunoaştere a limbii engleze este dezirabilă.
  • Prin profilul său, NEC pune accentul asupra dezbaterilor inter- şi trans-disciplinare. Se încurajează proiectele care permit această deschidere, fără a pierde din rigoarea disciplinară.

Condiţii specifice bursei
Bursa se acordă pentru un an academic (10 luni). Programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti , cel putin o dată pe saptamană, timp de 9 luni.

În intervalul de 10 luni, bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare într-unul din marile centre universitare/de cercetare din străinătate. Valoarea bursei lunare (acordată pe durata a 9 luni) este echivalentul în RON a 600 EURO (neimpozabili), la care se adaugă 2.600 EURO pentru stagiul de cercetare.

Modalităţi de înscriere şi termene privind concursul: Formularul de participare la concurs poate fi obţinut de la adresa www.nec.ro sau prin e-mail de la applications@nec.ro.
Persoana de contact: Irina Vainovski – Mihai.

De asemenea, formularul poate fi ridicat de la sediul New Europe College în zilele de luni-vineri, orele 10.00-17.00 sau poate fi primit prin postă (în cazul candidatilor din provincie).
Termenul limita de depunere a dosarului este 1 februarie 2010 (nu data postei).

Formularele trimise prin e-mail trebuie să conţina, la rubrica Subject, urmatoarele cuvinte: „Burse NEC”.

Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. (021) 307 99 10, între orele 10.00-17.00 (în zilele lucratoare) şi prin e-mail: applications@nec.ro.

Adresa: New Europe College, str. Plantelor 21, 023971 Bucureşti.