Logo AUFBiroul Europei Centrale și de Est din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) a deschis apelul regional pentru studenții interesați să aplice la o bursă de mobilitate ce acoperă costurile unui stagiu de practică profesională într-o instituție din afara ţării.

La o astfel de bursă pot aplica studenții din ultimul an înscriși la studii universitare de licență sau de masterat.

Studenţii interesaţi pot să-şi depună candidaturile on-line, pe site-ul AUF, până pe 29 martie 2013.

Bursa este destinată stagiilor de practică și se acordă pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 luni. Stagiul se desfășoară în intervalul 1 iunie 2013 – 31 decembrie 2013.

Valoarea bursei pentru efectuarea stagiului profesional este stabilită de AUF, în funcţie de nivelul de trai din regiunea instituţiei din străinătate şi a eventualelor co-finanţări obţinute de candidat. AUF se ocupă şi de acoperirea cheltuielilor de deplasare şi de asigurarea de sănătate obligatorie pe durata stagiului în străinătate.

Mai multe informaţii referitoare la aceste burse găsiţi la următoarea adresă: http://www.auf.org/bourses/mobilites-de-stage-professionnel