Peste 600 de boboci, studenţi, profesori şi invitaţi au deschis astăzi anul universitar la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. După adresarea cuvâtului de bun venit din partea rectorului UAIC, prof.univ.dr. Vasile Işan, primarul Gheorghe Nichita i-a felicitat pe cei intraţi în universitate cu o “importanţă desăvârşită pentru tot ce înseamnă Iaşi, Moldova şi România”. Preşedintele Consiliului Judenţean, Constantin Simirad, i-a îndemnat pe profesori şi studenţi să ajute universitatea să câştige loc cu loc, până va ajunge printre primele universităţii ale lumii.

Dumitru Oprea, parlamentar european şi membru al Comisiei de Educaţie şi Cultură , a anunţat că va institui Bursa Sfântul Dumitru pentru cei mai buni studenţi ai universităţii, ce va fi oferită în fiecare zi de 10 octombrie. Banii vor proveni din dobânda unui depozit de 10.000 de euro, depuşi în nume personal în contul UAIC.

Academicianul Alexandru Zub a susţinut un prim curs simbolic, despre ideile reformatoare ale lui Mihail Kogălniceanu.

Cel mai relaxat moment al deschiderii a fost un film în care lectori străini ai Universităţii “Cuza” le-au urat studenţilor “Bun venit” în germană, franceză, japoneză, spaniolă, chineză şi greacă în Prima zi la UAIC.

În cadrul ceremoniei, au fost premiaţi 26 de boboci care au fost admişi primii la facultate, dintre care jumătate cu media zece. Eugenia Dăscălescu, director comercial al BRD, a oferit premiile academice BRD în valoare de 4000 de RON pentru patru realizări excepţionale ale studenţilor UAIC: Cosmin Viorel Ilie (FEAA), vicecampion al concursului Imagine Cup, organizat de Microsoft; Ştefan Andrei Cuzub (Matematică), care a obţinut medalie de argint la Olimpiada Sud-Est Europeană de Matematică pentru Studenţi şi Armand-Ştefan Rotaru (Facultatea de Informatică), pentru cel mai bun rezultat obţinut la Olimpiada Internaţională online de Matematică. Ceremonia s-a încheiat în jur de ora 12.30.