În perioada 28 – 29 martie 2025, Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează Conferința „Lumen Litterarum”.
Evenimentul își propune să reunească membri ai comunității academice – cadre didactice, cercetători, doctoranzi – într-un dialog interdisciplinar despre rolul și evoluția literelor în contextul actual, marcat de transformările tehnologice și culturale. Tema conferinței, „Epoci, spații, culturi: de la textul clasic la textul digital”, aduce împreună propuneri din diverse domenii de cercetare și discipline subscrise umanioarelor.
Vor conferenția în plen:
- Prof. univ. dr. Rodica ZAFIU, Universitatea din București, Președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române
- Prof. univ. dr. Angelo MITCHIEVICI, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 28 martie, ora 09.30, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, iar cele două conferințe în plen se vor desfășura între orele 10.00 – 11.00, respectiv între orele 11.15 – 12.15.
Vezi aici programul manifestării.