Conferința „Tehnologii disruptive”, susținută de Varujan Pambuccian

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Joi, 4 iunie 2015, de la ora 16.30, în Aula Magna „Mihai Eminescu” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc conferința „Tehnologii disruptive”, susținută de Varujan Pambuccian.

Conferința este organizată de Extind Management, în parteneriat cu Ness România, SCC România, Endava, Școala Informală de IT și Tudor Office Center.

 Conferința este destinată tuturor celor interesați de industria IT & Outsourcing, studenților și masteranzilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași.

Vor fi abordate teme cum ar fi cercetarea ca bază a dezvoltării României și patru tehnologii care vor schimba societatea umană.

„Lumea în care trăim diferă mult de cea de acum zece ani. Atunci eram o țară cu forță de muncă ieftină și a cărei valoare era puțin cunoscută în lume. Facultățile noastre pregăteau specialiști care își găseau mai ușor în străinătate decât în țară un loc de muncă plătit decent. Astăzi forța de muncă nu mai este una ieftină, valoarea ei este cunoscută în toate companiile mari din domeniu iar investițiile încep să fie limitate de numărul de specialiști creați în sistemul nostru de învățământ. Unele companii românești recurg deja la forță de muncă adusă din Europa, Asia sau Statele Unite. Este semnul clar că e necesară o nouă strategie de abordare a creșterii”, precizează Varujan Pambuccian pe www.pambuccian.ro

Accesul la conferință este liber. Înscrierile se pot face pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/1434473476857851/

Conferința va fi transmisă live, prin IBS TV.

Conferinta Pambuccian - afis