Joi, 25 octombrie 2018, la ora 16.00, va avea loc deschiderea oficială a sediului Societății Antreprenoriale Studențești a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (SAS-UAIC), în amfiteatrul B1 din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor.
Cu acest prilej, studenții vor putea afla mai multe informații despre oportunitățile pe care le oferă SAS-UAIC, dar vor asista și la o primă ediție a Lecției de Antreprenoriat, organizată în cadrul proiectului Dezvoltarea şi sprijinirea spiritului antreprenorial în rândul studenţilor şi absolvenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Invitatul acestei prime ediții este Dorin Cristea, co-fondator și manager SC Romsoft SRL, companie ce realizează operațiuni îndeosebi în străinătate, pe segmentul aplicațiilor destinate sistemului medical.
Susținut printr-un grant al Fondului de Dezvoltare Instituțională, proiectul Dezvoltarea şi sprijinirea spiritului antreprenorial în rândul studenţilor şi absolvenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) se va derula prin Societatea Antreprenorială Studențească, fiind o structură fără personalitate juridică constituită prin Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3262 din data de 16.02.2017, privind organizarea și funcționarea SAS-urilor în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, de stat sau particulare din România.
Într-o primă etapă, studenții vor avea parte de o serie de cursuri practice, în perioada 27-28 octombrie și 3-4 noiembrie 2018, prin care vor învăța cum să realizeze trecerea de la o idee la un plan, să conceapă un plan de afaceri dar și să îl redacteze în conformitate cu standardele academice, manageriale și antreprenoariale. După finalizarea cursurilor, studenții vor realiza planurile de afaceri până pe data de 15 noiembrie, urmând ca într-un interval de 5 zile comisia formată din reprezentanți ai corpului academic, mediul de afaceri și reprezentanți ai studenților să valideze cele mai bune inițiative antreprenoriale. Cele mai bune lucrări vor fi prezentate mediului de afaceri ieșean, cu posibilitatea unui parteneriat în implementarea planurilor de afaceri.
SAS-UAIC își propune să informeze și orienteze studenții și absolvenții în realizarea unor proiecte antreprenoriale și întocmirea planurilor de afaceri, să organizeze activități de mentorat pentru aceștia pentru înființarea programelor de tip start-up, dar mai ales să încurajeze colaborarea între mentor-student-administrație publică, în vederea dezvoltării unor competențe bine definte în domeniul antreprenoriatului. Ținta structurii este și de a atrage, sub umbrela universității, finanțări pentru susținerea activităților de formare și îndrumare.
Mai multe informatii sunt disponibile pe pagina de facebook sau pe site.

