ro

Dezbaterea „Europa activă. Sport, coeziune comunitară și identitate europeană”

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează vineri, 8 mai 2026, între orele 10:00 – 12:00, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Corp D/ Casa Universitarilor (UAIC) , dezbatere interactivă cu prezentări tematice, invitați speciali și activitate participativă intitulată „Europa activă. Sport, coeziune comunitară și identitate europeană”.
Evenimentul marchează Ziua Europei printr-o abordare interdisciplinară, specifică Facultății de Educație Fizică și Sport. Acesta propune o discuție aplicată despre rolul sportului în consolidarea coeziunii comunitare, a incluziunii sociale și a identității europene.
Programul include două prezentări tematice: „Mișcare, comunitate și apartenență în spațiul european” și „Iașul în mișcare: trasee tematice active pentru comunități sănătoase”. Vor fi invitați reprezentanți din zona instituțional-europeană, din comunitatea locală și din spațiul sportiv. Componenta interactivă, „Idei pentru o comunitate activă”, va colecta prin cod QR sau prin fișă tipărită propuneri ale participanților privind trasee urbane și peri-urbane pentru alergare ușoară, precum și sugestii pentru alte activități sportive relevante pentru comunitatea universitară și locală.

Moderatori: Asist. univ. dr. Anca-Raluca Tanasă, Lect. univ. dr. Iulian-Marius Dumitru
Parteneri: Europe Direct Iași, CDE Jean Monnet, Centrul de Studii Europene UAIC, Semimaraton Iași
sport.uaic.ro
Date de contact: Asist. univ. dr. Anca – Raluca Tanasă, anca.tanasa@uaic.ro, Lect. univ. dr. Iulian – Marius Dumitru, iulian.dumitru@uaic.ro

Evenimentul este organizat în cadrul Săptămânii Europene la UAIC.