ro

Eveniment de informare privind Programul Start-Up Nation – Pilonul I

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului organizează, în data de 24 aprilie, în intervalul 14:00–15:00, în Amfiteatrul I.1 „Paul Demetrescu”, un eveniment de informare dedicat Programului Start-Up Nation – Pilonul I, adresat tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani.

Evenimentul are ca obiectiv prezentarea oportunităților de finanțare disponibile pentru tinerii antreprenori aflați la început de drum, precum și familiarizarea participanților cu condițiile de accesare a programului.

Programul Start-Up Nation, implementat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, reprezintă una dintre principalele inițiative guvernamentale de sprijinire a mediului antreprenorial, oferind finanțări nerambursabile de până la 250.000 lei pentru întreprinderile nou-înființate, acoperind până la 90% din cheltuielile eligibile. Programul urmărește stimularea inițiativei antreprenoriale și crearea de noi locuri de muncă, în special în rândul tinerilor.

Participarea la program presupune parcurgerea a două etape principale:

(1) formarea antreprenorială, prin cursuri de specialitate;

(2) depunerea unui plan de afaceri în vederea obținerii finanțării.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate condițiile de eligibilitate, etapele de implementare și beneficiile programului, precum și detalii privind redeschiderea înscrierilor pentru locurile disponibile în cadrul Pilonului I.

Evenimentul se adresează studenților și tinerilor interesați de antreprenoriat, oferindu-le oportunitatea de a obține informații relevante pentru inițierea și dezvoltarea unei afaceri proprii.

Informații suplimentare privind programul și înscrierile pot fi consultate pe platforma oficială: www.imm.gov.ro