Lansare de carte: „Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015″ (ed. a II-a), de Septimiu Chelcea

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Joi, 18 mai 2017, de la ora 17.00, în Sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași de lângă Rectoratul instituției, va avea loc lansarea volumului Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (ediția a II-a revizuită și adăugită), de Septimiu Chelcea.
Invitați: prof. univ. dr. Septimu Chelcea, prof. univ. dr. Luminița Iacob, prof. univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, prof. univ. dr. Gheorghe Iacob și prof. univ. dr. Andrei Corbea-Hoișie.
Cea mai bine vândută carte a Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la ediția de anul trecut a târgului de carte Bookfest, volumul de memorii al profesorului Septimiu Chelcea a apărut anul acesta într-o a doua ediție, revăzută și adăugită. Volumul reprezintă de fapt biografia socială a unui universitar care încearcă să descopere „amănuntul biografic” din trecutul său. Este povestea vieții unui psihosociolog ce se vrea a fi fost un observator obiectiv al evoluției societății de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial până la prăbușirea comunismului și mai departe, până azi.

Septimiu Chelcea (n. 1940, București) este profesor onorific la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. A predat cursurile de Psihologie socială, Sociologia opiniei publice, Metodologia cercetării sociologice şi Psihosociologia publicităţii. A absolvit, în 1967, Facultatea de Filozofie (Secţia Psihologie) din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 1974 a primit titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. Academia Română i-a decernat Premiul „P.S. Aurelian” (1980). În 2004 i s-a acordat Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate de cercetare ştiinţifică.