Două volume ale Editurii Universității „Alexandru Ioan Cuza”, lansate la ICR Tel Aviv

Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Marți 10 iulie 2018, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român din Tel Aviv va organiza masa rotundă intitulată Hommage à Alexandre Safran et au judaïsme roumain, un eveniment care se va desfășura în limbile română și franceză, prin care se va evoca personalitatea și activitatea Marelui Rabin al României, Alexandru Șafran, și se va aduce un omagiu iudaismului român.

Cu această ocazie, la sediul ICR Tel Aviv (Bd. Shaul Hamelech, nr. 8, et. 6, clădirea Beit Amot Mishpat), va avea loc și prezentarea a două cărți apărute în colecția Historica Dagesh a Editurii Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ambele purtând semnătura reputatului istoric Carol Iancu, membru de onoare din străinatate al Academiei Române, profesor emerit de istorie contemporană la Universitatea Paul Valéry din Montpellier şi directorul Școlii de Înalte Studii ale Iudaismului din Franța. Este vorba despre volumele Alexandre Safran and the Jews of Romania during the installation of the communist regime. Newly discovered documents from the American and British diplomatic archives (1944-1948) și Les relations Israel – Diaspora à travers l’histoire, acesta din urmă editat de Carol Iancu împreună cu Michaël Iancu, directorul Institutului Universitar Maïmonide, Averroès, Thomas d’Aquin din Montpellier.

Invitații care vor participa la acest eveniment sunt Esther Starobinski-Șafran, profesor emerit de filozofie la Universitatea din Geneva; Avinoam Șafran, profesor emerit de neuro-oftalmologie la Universitățile din Geneva și Paris; Carol Iancu, istoric, membru de onoare din străinatate al Academiei Române și Michaël Iancu, directorul Institutului Universitar Maïmonide, Averoès, Thomas d’Acquin din Montpellier. Moderatorul evenimentului va fi Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv.

Alexandru Şafran (1910, Bacău – 2006, Geneva) a fost, între anii 1939-1948, Șef-rabinul Cultului Mozaic din România, senator de drept în Senatul României (1940), iar după 1948 Șef-rabinul comunității evreiești din Geneva. S-a luptat pentru ocrotirea evreilor din România în anii Holocaustului și, ca un sprijinitor activ al sionismului, a respins presiunile de infiltrare comunistă pe linie religioasă între evreii din România, în anii postbelici, fapt pentru care a fost demis și expatriat. A publicat cărți în domeniul religiei, filozofiei moralei și misticii iudaice. Atașat de limba și cultura românească, Rabinul Șafran a fost un activ promotor al dialogului între iudaism și creștinism. Rabinul Alexandru Șafran a revenit în vizită în România, pentru prima oară după aproape jumătate de secol, în 1995. Pe 19 iunie 1997, Șafran a fost ales membru de onoare al Academiei Române.