Academicianul Radu Miron a încetat din viață la vârsta de 94 de ani. Unul dintre marii profesori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, matematician de renume şi reprezentant de referință al şcolii matematice ieşene, ne-a părăsit în aceste zile.

Profesorul Radu Miron a fost cadru didactic al Facultății de Matematică a Universității ieşene pentru o perioadă de peste 40 de ani. A început cariera didactică în anul 1956, ca asistent în cadrul Facultății de Matematică și Fizică. În anul următor a obținut titul de doctor în matematică, cu teza “Geometrizarea sistemelor neolonome”, sub conducerea științifică a Academicianului Mendel Haimovici. În 1963 a fost numit conferențiar, iar din 1965 a fost profesor universitar în cadrul Facultății de Matematică. În paralel a fost cercetător în cadrul Institutului de Matematică al Academiei Române. A fost decan al Facultății de Matematică în perioada 1972 – 1976.  Începând cu anul 1972 devine conducător de doctorat, coordonând activitatea a peste 20 de doctori în matematică, atât din țară cât și din străinătate (în special Japonia). În 1991 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1993 devine membru titular.

Activitatea de cercetare a Academicianului Radu Miron se întinde pe o perioada de peste 60 de ani, a publicat peste 200 de lucrări științifice, colaborând cu peste 50 de cercetători români sau din străinătate. Un număr impresionant dintre acestea (peste 20) sunt monografii publicate la edituri prestigioase din țară sau străinătate (Kluwer-Springer, Editura Academiei Române).  Domeniul de cercetare al Academicianului Radu Miron a fost vast. În prima parte a carierei a introdus și dezvoltat geometria configurațiilor Myller și a dezvoltat  teoria G-structurilor. Începând cu anii 1970 a avut o contribuție deosebită în dezvoltarea geometriilor Finsler, Lagrange și Lagrange generalizate, mai întâi de ordinul întâi și apoi pentru ordinul superior, colaborând cu matematicieni de prestigiu. Numeroase rezultate științifice obținute de Academicianul Radu Miron au aplicabilitate în diverse domenii, precum fizica teoretică, optica relativistă, teoria relativității.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a pierdut unul dintre profesorii săi emblematici. Amintirea Domnului Academician Radu Miron va rămâne vie în sufletele noastre.