23 mai 2026, între orele 18:00-24:00

Strada Titu Maiorescu, nr. 12

Expoziția media: Contextul arheologic pentru toți

Coordonatori: Mihai-Aureliu Savin (UNAGE, Facultatea de Arte Vizuale și Design), Neculai Bolohan (UAIC, Muzeul Universității), Bogdan Novac (UAIC, Facultatea de Istorie)

Evenimentul Noaptea Muzeelor 2026 la Muzeul Universității se evidențiază prin promovarea patrimoniului cultural, prin utilizarea unei instalații media special concepute pentru expunerea, vizitarea și vizualizarea contextului arheologic studiat în cadrul sitului arheologic eneolitic Hoisești-La Curmătură, comuna Mărgineni, județul Neamț. Această inițiativă facilitează interacțiunea publicului cu bogăția istorică și arheologică, oferind noi modalități de explorare și descoperire a vestigiilor trecutului. Proiectul aduce în prim-plan tehnologii inovatoare precum realitatea virtuală, topografie, fotografia aeriană, fotogrametria și modelele 3D. Aceste instrumente permit tranziția patrimoniului cultural de la formatul real la cel virtual, creând experiențe interactive pentru vizitatori și facilitând accesul la contextul arheologic fără constrângeri fizice sau geografice.

Activitatea desfășurată în cadrul evenimentului este centrată pe cercetarea arheologică, prezentarea artefactelor și comunicarea eficientă cu publicul. Prin aceste demersuri, se urmărește facilitarea accesului la cunoaștere, precum și valorificarea patrimoniului arheologic pentru public, oferind participanților oportunitatea de a înțelege și aprecia importanța vestigiilor arheologice.

Activitate susținută de Club.afaceri.ro


 Expoziția: Moda Cucuteni. Istorie. Sustenabilitate. Tehnologii emergente

Coordonatori: Aura Mihai, Antonela Curteza, Ramona Budeanu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor, Centrul pentru cercetare – inovare în domeniul textilelor și al industriei modei SMART-Tex-IS, Iași).

Membrii echipei: Alina Iacob, Iuliana Streba, Radu Firicel, Raluca Lupu, Theona-Gabriela Chelariu

Muzeul UIAC dă viață parteneriatelor cu universitățile din Iași, deschizând noi orizonturi de colaborare. Conform Planului Operațional al Muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru 2025, a fost semnat un parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și cu Centrul pentru cercetare-inovare SMART-Tex-IS. Împreună, cele două instituții au decis să organizeze o expoziție inovatoare, cu deschidere către public, în cadrul căreia studenții Facultății de Design Industrial și Managementul Afacerilor vor prezenta creații generate prin tehnologii aditive (imprimare 3D). Organizată în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2026, această expoziție creează un dialog captivant între patrimoniul cultural, privit din perspectivă arheologică, și reinterpretarea acestuia prin tehnologiile emergente – design vestimentar și imprimare 3D.


Expoziția: Colecțiile Muzeului de Istorie Naturală din Iași de la fondare până în prezent

Coordonatori: Zamfirescu Ștefan (Muzeul de Istorie Naturală Iași)

Membrii echipei: Georgescu Ovidiu, Duceac Vanesa, Diana Hriscu (Muzeul de Istorie Naturală Iași)

Printre cele mai vechi exponate ale Muzeul de Istorie Naturală din Iași se numără piese precum humerusul de rinocer păros Coelodonta antiquitatis (Rhinoceros tichorhinus), datând chiar din anul fondării muzeului (1834), donat de Mitropolitul Veniamin Costache și colecția de colibri (Fam. Trochilidae), donată de Iacob Cihac în 1840. Colecțiile muzeului s-au îmbogățit de-a lungul timpului prin donații valoroase, precum trofeul de dropie (Otis tarda), oferit de Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași și colecția de fluturi donată de Prof. dr. Vasile Coțofan în 2019.

Anul trecut cu ocazia proiectului de amenajare a expoziției permanente a fost achiziționată o sămânță de Lodoicea maldivica, recunoscută pentru dimensiunile sale spectaculoase și unicitatea sa în lume.


Expoziția: Biocolecții din patrimoniul Facultății de Biologie și a Muzeului de Istorie Naturală din Iași

Coordonatori: Mânzu Ciprian (UAIC, Facultatea de Biologie), Bejenaru Luminița (UAIC, Facultatea de Biologie și Academia Română Filiala Iași, Centrul de Cercetări Antropologice și Biomedicale „Olga Necrasov”), Ciorpac-Petraru Ozana (UAIC, Facultatea de Biologie)

Membrii echipei: Donciu Paul-Iulian (UAIC, Facultatea de Biologie), Merlușcă George-Ioan (UAIC, Facultatea de Biologie), Ifrim Marcela (UAIC, Facultatea de Biologie și Facultatea de Istorie)

Cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, expoziția Bioarheologia sau ce ne pot spune despre trecut oasele umane și cele de animale invită publicul să participe la o experiență interactivă axată pe analiza resturilor biologice umane și animale descoperite în situri arheologice. Prin combinarea metodelor din antropologia fizică și arheozoologie, sunt investigate conexiunile dintre biologie, cultură și mediul înconjurător, oferind un cadru complex pentru înțelegerea vieții din trecut.

Vizitatorii vor avea ocazia să examineze materiale osteologice umane și animale și să observe, cu ajutorul unui microscop și al lamelor pregătite, detalii invizibile cu ochiul liber, caracteristice analizelor de laborator. Activitatea urmărește să familiarizeze publicul cu demersul bioarheologic, evidențiind modul în care se determină vârsta, sexul și patologiile resturilor umane, precum și strategiile de subzistență reflectate în materialul faunistic. Astfel, datele biologice, integrate în contextul arheologic, devin fundamentale pentru a înțelege organizarea socială și dinamica comunităților preistorice și istorice.


Expoziția: Artropodele – Cel mai numeros grup al lumii vii

Coordonatori: Mânzu Ciprian (UAIC, Facultatea de Biologie) și Zamfirescu Ștefan (UAIC, Facultatea de Biologie și Muzeul de Istorie Naturală Iași)

Membrii echipei: Ticu Alexandra (UAIC, Facultatea de Biologie), Hânceanu Lucian (UAIC, Facultatea de Biologie și Muzeul de Istorie Naturală Iași), Cojanu Louana (UAIC, Facultatea de Biologie), Bereș Antonia (UAIC, Facultatea de Biologie), Opăriuc Andreea (UAIC, Facultatea de Biologie)

În cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, standul de entomologie vă prezintă expoziția „Artropodele – Cel mai numeros grup al lumii vii” și va pune în lumină activitatea unei echipe de cercetători și studenți specializați în taxonomie integrativă, un domeniu care îmbină morfologia, genetica și ecologia pentru a explica diversitatea speciilor. Activitatea propusă oferă o perspectivă accesibilă asupra modului în care organismele sunt studiate și clasificate, subliniind importanța cercetării interdisciplinare.

Obiectivul principal este de a evidenția rolul colecțiilor științifice, în special al celor de artropode, considerate adevărate „biblioteci genetice” și arhive ale biodiversității. Expoziția reunește exemplare din colecții muzeale, însoțite de explicații despre procesul de descoperire și descriere a speciilor.

Astfel, vizitatorii vor descoperi că muzeele nu conservă doar trecutul, ci constituie resurse esențiale pentru cercetarea prezentă și viitoare.


Expoziția De la studiul istoriei în școală la pasiunea colecționarului

Coordonatori: Thomas Vanhaeren (București), Neculai Bolohan (UAIC, Muzeul Universității)

Tranziția de la studierea istoriei din manuale la evaluarea directă a artefactelor de către colecționari și public se realizează prin intermediul amabilității dr. Thomas Vanhaeren, care ne-a oferit, pentru expunere, un lot de artefacte arheologice din colecția privată.

Acest demers nu doar că aduce istoria mai aproape de vizitatori, ci oferă și oportunitatea unei interacțiuni autentice cu vestigii ale trecutului din diferite colțuri ale lumii. Fiecare artefact este însoțit de o prezentare detaliată, care include informații despre proveniență, contextul istoric, relevanța culturală și alte date descriptive. Prin această abordare, expoziția devine un spațiu de dialog între specialiști, pasionați și publicul larg, stimulând curiozitatea și înțelegerea complexității patrimoniului cultural. În plus, transparența privind proveniența și gestionarea obiectelor contribuie la creșterea încrederii în autenticitatea colecției și în importanța respectării normelor legale în domeniul patrimoniului.

Miniexpoziția se desfășoară în cadrul evenimentului Noaptea muzeelor 2026, oferind publicului ocazia unică de a descoperi aceste artefacte într-un context festiv și de a participa la activități tematice, ghidaje specializate și discuții interactive dedicate patrimoniului arheologic.


Atelier cu publicul: Primul meu muzeu virtual

Coordonator: Bogdan-Ștefan Novac (UAIC, Facultatea de Istorie)

Activitatea Primul meu muzeu virtual se desfășoară în cadrul expoziției permanente dedicate civilizației Cucuteni și constituie o inițiativă educațională menită să faciliteze accesul publicului tânăr la patrimoniul arheologic. Obiectivul principal constă în familiarizarea copiilor și adolescenților cu valorile culturale și istorice ale colecției, prin intermediul unui demers interactiv ce combină observația riguroasă cu utilizarea tehnologiei digitale. Participanții sunt invitați să identifice cinci artefacte expuse, fiecare fiind marcat cu un cod QR. Scanarea acestor coduri permite accesarea unor ilustrații digitale originale, realizate pe baza obiectelor din patrimoniul muzeal, ce pot fi ulterior descărcate și colecționate. Pentru a stimula implicarea activă, activitatea poate include și realizarea unei postări în mediul online, iar primii 70 de participanți care finalizează jocul vor primi materiale promoționale. Activitatea este recomandată copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, însă poate prezenta interes și pentru alți vizitatori care doresc să exploreze patrimoniul într-o manieră modernă și interactivă.

Activitatea este destinată grupului de vârstă cuprins între 10 și 14 ani.


Conferință media: Rolul actual al arheologiei publice

Coordonatori: Neculai Bolohan (UAIC, Muzeul Universității), Bogdan Novac (UAIC, Facultatea de Istorie)

Arheologia, educația și patrimoniul cultural constituie piloni esențiali pentru înțelegerea și valorizarea trecutului. Arheologia publică are drept finalitate apropierea patrimoniului de comunitate, prin facilitarea accesului la cunoaștere și prin stimularea implicării active în conservarea vestigiilor istorice. Educația publică contribuie la formarea unei conștiințe colective cu privire la importanța patrimoniului, promovând respectul față de trecut și participarea civică. Prin obiectivele sale, arheologia publică sprijină dezvoltarea unor comunități informate, încurajează dialogul dintre specialiști și public și contribuie la protejarea patrimoniului local. Inițiativele comunitare, precum atelierele tematice sau săpăturile deschise, facilitează contactul direct cu arheologia și amplifică interesul pentru istorie. Arheologia poate reprezenta atât o activitate de tip hobby, accesibilă amatorilor, cât și o vocație ce presupune rigoare, dedicare și transmiterea valorilor trecutului către noile generații. Implicarea activă în educație, colaborarea instituțională și dezvoltarea de inițiative comunitare permit identificarea și implementarea unor soluții pentru apropierea publicului de patrimoniu și pentru responsabilizarea acestuia în conservarea valorilor culturale. O relație coerentă între educație, public și patrimoniu cultural asigură transmiterea memoriei istorice către generațiile viitoare și contribuie la consolidarea identității comunitare.


Atelier: Instrumente de lucru preistorice. Ce este pintadera și la ce a folosit?

Coordonatori: Neculai Bolohan (UAIC, Muzeul Universității), Bogdan Novac (UAIC, Facultatea de Istorie)

Asistență tehnică oferită de către Asociația Super Tineri ASIRYS din Târgu Frumos

Pintadera este un obiect de mici dimensiuni, confecționat de obicei din lut sau piatră, cu forme geometrice sau motive decorative gravate pe una dintre fețe. Acest artefact era folosit în comunitățile preistorice ca ștampilă pentru decorarea ceramicii, textilelor sau pentru marcarea unor produse sau spații cu rol simbolic sau practic, adeseori regăsit în contexte arheologice eneolitice de la răsăritul Carpaților. Pintaderele apar în contexte arheologice variate, fiind descoperite atât în așezări, cât și în necropole, sugerând o utilizare complexă ce putea include ritualuri sau activități cotidiene.

Pentru publicul de astăzi, pintadera poate fi integrată și expusă în cadrul atelierelor interactive, unde participanții pot experimenta tehnica decorării cu ajutorul replicilor, însoțite de prezentări vizuale și explicații despre semnificația istorică a acestui obiect. Astfel, pintadera devine un instrument educativ și creativ, apropiind comunitatea de patrimoniul preistoric.

Activitatea este destinată grupului de vârstă cuprins între 7 și 10 ani și este susținută de Asociația Super Tineri ASIRYS din Târgu Frumos https://www.supertineri.org/


Expoziție temporară: Dincolo de artefacte. Omul-Arheologul-Academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița

Coordonatori: Iana Balan (UAIC, Muzeul Universității)

Membrii echipei: Petronela Buruiană (UAIC, Muzeul Universității), Petronela-Gabriela Moisii (Arheomanagement S.R.L. Iași)

Muzeul UAIC și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează expoziția temporară „Dincolo de artefacte: Omul-Arheologul-Academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița”. Activitatea propune o incursiune captivantă în viața și activitatea unuia dintre cei mai importanți arheologi români. Expoziția cuprinde documente, fotografii, carnete de șantier, fișe de lucru, medalii. În acest mod, vizitatorii pot descoperi contribuțiile esențiale ale academicianului Mircea Petrescu-Dîmbovița la cercetarea preistoriei și istoriei vechi.

Obiectivele expoziției cuprind valorificarea patrimoniului științific al Universității ieșene, stimularea interesului pentru arheologie și evidențierea rolului cercetării academice în înțelegerea trecutului. Grupul țintă include elevi, studenți, cadre didactice, dar și publicul larg interesat de arheologie, istorie și cultură. În acest fel, expoziția oferă o experiență educativă deosebită, conectând generațiile tinere cu valorile mediului academic ieșean, în special, și cu cel românesc, în general.

 Parteneri:

  • Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale și Design
  • Asociația Club Afaceri.ro
  • Asociația Super Tineri ASIRYS din Târgu Frumos
  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor

Partener media: TVR Iași

23 mai 2026, între orele 18:00-24:00

Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp B, Bulevardul Carol I, nr. 20A

Facultatea de Biologie va organiza tururi ghidate la Muzeul Colecțiilor Didactice de Zoologie. De asemenea, în funcție de condițiile meteo, vor fi organizate două ateliere dedicate chiropterelor și fluturilor de noapte.

Coordonarea activităților va fi asigurată de Șef lucr. dr. Claudiu-Ciprian MÂNZU, prodecanul Facultății de Biologie. La desfășurarea evenimentului vor contribui cadre didactice, Asociația Studenților Biologi din Iași și Grupul Herpetologic Moldavica.

Noaptea Descoperirilor: Instrumente și Echipamente de Fizică la UAIC

23 mai 2026, între orele 18:00-24:00

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Bulevardul Carol I, nr. 11, parter, zona Registratură

Public țintă: Elevi, studenți, familii, pasionați de știință

Descriere generală: vizitatorii pășesc într-o călătorie legată de primele echipamente pentru experimente de la Facultatea de Fizică, expuse în Corp A (zona Registratură). Expoziția prezintă o serie de dispozitive experimentale vechi (sec. XIX-XX), restaurate din colecțiile Facultății de Fizică UAIC: aparate pentru experimente de mecanică, electricitate și magnetism, termodinamică si căldură, optică și spectroscopie, fizica atomului.

Fiecare piesă este expusă pe mese tematice, cu panouri ilustrate și QR code-uri pentru informatii suplimentare în limba română sau engleză.

Demonstrațiile hands-on permit manipularea sigură a replicilor funcționale sau a originalelor adaptate, sub supraveghere.

Structura activității:

Ghizii (personal didactic si studenți-doctoranzi) conduc tururile si explică contextul european (ex: tubul Crookes în descoperirea electronului de J.J. Thomson, 1897) și impactul local (ex: laboratoarele UAIC din 1895-1920 ca prim centru de fizică experimentală în Moldova).

Această activitate celebrează moștenirea științifică a UAIC, conectând istoria europeană cu identitatea locală, și transformă Sala Pașilor Pierduți într-un hub viu de educație interactivă în științele exacte.

Accesul este liber.

Noaptea Muzeelor la Geoștiințe

23 mai 2026, între orele 18:00-24:00

Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Corp B, Bulevardul Carol I, nr. 20A, etajul 2

Sâmbătă 23 mai, între orele 18:00-24:00, sunteți aşteptați la evenimentul „Noaptea Muzeelor la Geoștiințe”, care are loc în cadrul colecţiilor de Mineralogie şi Paleontologie ale Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, corp B, etajul 2, sălile B575 (Mineralogie) şi B551 (Paleontologie).

Cu peste 20.000 de exponate, vă invităm în lumea fascinantă a rocilor, mineralelor şi fosilelor, o călătorie plină de descoperiri captivante. Aici, veți putea să vă lăsați imersați în diversitatea și frumusețea naturii, să descoperiți misterele ascunse ale Pământului și să înțelegeți mai bine evoluția sa de-a lungul milioanelor de ani.

Cele mai vechi exponate aparţin colecţiei Krantz, achiziţionată de profesorul Grigore Cobălcescu în anul 1888 de la firma Dr. F. Krantz, Rheinisches Mineralien-Kontor, Germania.

Resursă umană: ~15-20 studenti voluntari din cadrul Departamentului de Geologie, Facultatea de Geografie și Geologie.

Responsabili:

  • Colecția de Mineralogie: Conf. dr. Andrei Ionuț Apopei
  • Colecția de Paleontologie: Șef lucr. dr. Sergiu Loghin

Standuri interactive:

  • PETRA – stand interactiv de roci și minerale 3D;
  • Paleo3D – expoziție de fosile din diverse colecții din lume realizate cu imprimanta 3D;
  • PetrographicAR – sandbox interactiv unde cei prezenți pot modela și transforma relieful pentru a observa topografia interactivă și simularea dinamicii apei în timp real;
  • Tur ghidat prin savanele României – prezentarea vertebratelor fosile din Pliocenul Podișului Moldovei;
  • Kaleidoscop Mineralogic – observații mineralogice la microscopul petrographic;
  • Atelier de practică în paleontologie – separarea fosilelor din roci;
  • Expoziție temporară cu roci și minerale în lumină UV;
  • Micro-Cosmos! Observarea sub lupa binoculară a microfosilelor care dovedesc existența mărilor și oceanelor pe teritoriul României;
  • GYRO3DSCOPE – instalație interactivă direct de pe telefonul vizitatorilor;
  • Proiecții de film cu tematică Geologică.

23 mai 2026, între orele 21:00-24:00

Aleea Mihail Sadoveanu nr. 5-7, Iași

Vizitarea Observatorului Astronomic