Duminică, 29 septembrie 2019, la ora 11.00, a avut loc ceremonia de deschidere a anului universitar la Extensiunea Bălți a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în Sala de festivități de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți.

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost reprezentată la ceremonie de prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rectorul UAIC, prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – prorector și prof. univ. dr. Cătălin TĂNASE – prorector. Au mai participat prof. univ. dr. Daniela AGHEORGHIESEI și conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ – coordonatorii Extensiunii Bălți, conf. univ. dr. Sebastian Dumitru POPESCU – decanul Facultății de Fizică, prof. univ. dr.  Dinu AIRINEI – decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, prof. univ. dr. Cristian ENĂCHESCU – prodecan al Facultății de Fizică și prof. univ. dr. Cristina Teodora ROMAN, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. De asemenea, au luat parte la ceremonia de deschidere conf. univ. dr. Natalia GAȘIȚOI, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Excelența Sa domnul Petrișor DUMITRESCU, Consul General al României la Bălți.

Și anul acesta, 11 studenți cu performanțe deosebite au fost premiați cu sprijinul Băncii Comerciale Române și Raiffeisen Bank.

Extensiunea Bălți a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este o formă de învăţământ prin care absolvenţii cu diplomă de bacalaureat de la liceele şi colegiile din Republica Moldova pot urma în Bălţi cursurile primei universități moderne a României. În prezent, Extensiunea oferă 2 specializări pentru studii de licență (Economia comerţului, turismului şi serviciilor și Fizică Tehnologică) și 3 specializări pentru studii de master (Management în turism, Fizica aplicată în tehnologiile informaţiei şi comunicaţii și Drept european).