Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va asigura plata burselor sociale pentru cel puțin 2.200 de studenți, în perioada octombrie-decembrie 2026. Fondurile necesare vor proveni din alocația pentru burse primită de la Ministerul Educației și Cercetării și din veniturile proprii ale Universității.

Pentru perioada ianuarie-iunie 2027, bursele sociale vor fi finanțate din fonduri europene și de la bugetul național, prin proiectul „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473, cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Același mecanism de finanțare a fost utilizat și în prima parte a anului 2026.

UAIC a aprobat acordarea, din venituri proprii, a burselor pentru rezultate academice și studenților înmatriculați la programe de licență sau masterat, la forma de învățământ cu frecvență, care îndeplinesc criteriile de performanță, dar nu beneficiază de bursă deoarece ocupă un loc cu taxă.

De asemenea, Universitatea va acorda, tot din venituri proprii, burse lunare de 1.850 de lei doctoranzilor din anii I-IV, înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat, care nu primesc bursă de la Ministerul Educației și Cercetării.

De aceeași valoare vor beneficia și studenții doctoranzi români de pretutindeni, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat. În cazul acestora, Universitatea va completa bursele existente până la cuantumul de 1.850 de lei pe lună.

Facultățile pot acorda suplimentări din venituri proprii, astfel încât valoarea totală a bursei doctorale să nu depășească 3.700 de lei lunar.

Cele două măsuri, aprobate de Consiliul de Administrație al UAIC în ședința din 29 octombrie 2026, se aplică studenților doctoranzi începând cu 1 octombrie 2026, pe întreaga durată a stagiului doctoral de patru ani.

Listele cu studenții beneficiari ai burselor vor fi afișate în a doua parte a lunii noiembrie, după repartizarea fondului de burse de către Ministerul Educației și Cercetării, conform calendarului utilizat și în anii anteriori.