Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost clasificată din nou, de Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, ca universitate de cercetare avansată şi educaţie, confirmând excelența programelor de cercetare şi de studiu derulate în cadrul acestei instituții.

Clasificarea instituțiilor de învățământ superior din România și ierarhizarea programelor de studii de licență s-au realizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate (QAFIN)”, derulat în perioada 29 mai 2017- 16 octombrie 2021.

Această clasificare a avut la bază șase domenii fundamentale: Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale, Științe sociale, Științe umaniste și Știința sportului, educației fizice și arte. Indicatorii utilizați în implementarea clasificării universităților au fost următorii:

  • Ponderea studenților doctoranzi;
  • Mobilitatea externă a personalului didactic și internaționalizarea ofertei universitare;
  • Capacitatea de conducere de doctorat;
  • Repartiția veniturilor din și pentru cercetare științifică/creație artistică/ performanță sportivă;
  • Rezultatele cercetării-dezvoltării-inovării prin proiecte;
  • Rezultatele cercetării prin publicații;
  • Rezultatele implicării sociale a universității;
  • Rezultatele transferului de cunoaștere prin brevete;
  • Poziționarea universității în clasamentele internaționale;
  • Materiale didactice realizate și utilizate în procesul de predare-învățare;
  • Gradul de diversitate și de dezvoltare a ofertei universitare;
  • Scorul de îndeplinire a punctajului minim de titularizare pe post/domeniul fundamental;
  • Inovarea și performanța academică a studenților/ domeniul fundamental;
  • Satisfacția studenților/absolvenților.

Datele folosite la realizărea clasificării înstituțiilor de învățământ superior din România au vizat un număr de 67 de universități, pentru perioada 2016-2021.