Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă 19 burse pentru activități sociale în campusurile studențești. Aceste burse vin în sprijinul studenților care fac parte din categorii defavorizate, prin urmare prioritate la acordare au studenţii orfani, cei proveniţi din plasament rezidențial sau familial, din mediul rural, cu venituri reduse, de etnie romă, etc.

15 burse sunt oferite pentru activități în Cantina „Titu Maiorescu” și 4 burse pentru activități în cantinele „Gaudeamus” și „Akademos”. Bursa este în cuantum de 600 lei/lună și se acordă pentru anul universitar 2019-2020.

Studenții interesați de obținerea acestor burse pot depune dosarele până joi, 17 octombrie, ora 16.00, astfel:

  • pentru Cantina „Titu Maiorescu”, la Biroul Social – camera 5, cămin C12;
  • pentru Cantinele „Gaudeamus” și „Akademos”, la căminul „Gaudeamus” – camera 7;

Dosarele vor conține următoarele documente:

  • cerere tip;
  • copii după cărțile de identitate ale: studentului, părinților acestuia, fraților/surorilor aflați în întreținere;
  • copii după documente suplimentare, în cazuri speciale.

Selecția studenților va avea loc vineri, 18 octombrie, la ora 9.00, în Sala de protocol a Cantinei „Titu Maiorescu”.