Cu vise bine stabilite şi creionate cu grijă în mintea lor, copiii de la Modulului de Excelență din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Bucium” sunt optimişti şi mereu dispuşi să îi ajute pe ceilalţi, să comunice şi să facă în fiecare zi ceva folositor. Statul degeaba nu îi caracterizează. Unii sunt şi au rămas visătorii din copilărie, alţii sunt mai calculaţi. Cu toţii ştiu însă că „Minuni sunt multe, dar nimic nu e mai minunat decât omul”. Afişul din camera de zi le aminteşte asta zi de zi. Aşa că nu se gândesc la câştiguri materiale atunci când vine vorba de meseria pe care şi-o doresc, ci la experienţa şi la felul în care îşi vor lăsa amprentele lor profesionale asupra celor din jurul lor. Ei mai ştiu că „Educaţia este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul.” şi atunci sunt într-o neoprită căutare a rolului lor în viaţă, dar şi în societate.
Paula, Nicolae, Iulian, Cătălina, Adina, Cosmin, Maria, Valentina, Diana, Gabi, Diana, Ştefan, Mădălin, Ioana,
Paula
Paula are 17 ani și este elevă în clasa a X-a a Liceului „Alexandru Ioan Cuza”, unde studiază filologia, cu predare intensivă în limba engleză. E rezervată și zâmbește frumos, în timp ce te analizează cu privirea. Explicațiile vin imediat: e pasionată de psihologie. „Am primit mai multe reproșuri, că nu aș câștiga prea mult dacă aș alege să fac asta pe mai departe”, mărturisește Paula. Mai are timp să se hotărască și să caute alternative, adaugă cu încredere.
Chiar dacă nu s-a decis încă în privința facultății pe care o va urma, e destul de sigură că va alege să studieze la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, „că doar e printre cele mai bune din România”.
Vorbește puțin și nu se întrece cu laudele. Cel mai mult îi place să asculte, să îi ajute pe cei din jurul său să se deschidă. Este talentată la pictură și desen și a participat la multe concursuri de profil până acum.
Contrar preferințelor adolescenților de vârsta ei, spune că nu îi face plăcere să o piardă timpul în fața televizorului sau calculatorului, ci mai degrabă adoră să stea afară și să bată la pas locuri frumoase. Cu toate acestea, recunoaște, cu un zâmbet ștrengăresc, că îi surâde ideea unei munci de birou, într-un mediu plăcut. Te uimește seriozitatea cu care îți spune că are încredere deplină în ea și în viitorul său. Nu e loc de pesimism în planurile Paulei, care speră, vorba cântecului, să ajungă sus: „Nu-mi pot lăsa viața să treacă fără rost”.
Nicolae
Nicolae nu are mai mult de 16 ani, însă îți atrage imediat atența franchețea cu care vede lucrurile. E elev în clasa a X-a la Colegiul Național și e un mare pasionat de mașini. De când era mai mic, se vedea inginer, visa să proiecteze mașini, așa că n-ar spune „pas” unor studii în domeniu. Latura sa tehnică e completată însă de înclinația spre limbi străine. I-ar placea să studieze și Dreptul. „Am destule opțiuni”, spune el. Deși este timid, fapt pe care nu se sfiește să îl recunoască, îi place să vorbească în public și intenționează să persevereze pentru a se deschide mai bine.
„Nu îmi place să mă laud, dar majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit spun că sunt deștept”, imi spune Nicolae. Îl crezi pe cuvânt, căci a participat la olimpiadele de limba română și franceză. „Ultima oară a trebuit să mă decid între un concurs de cultură generală și unul de franceză. Am ales prima variantă”.
Își păstrează realismul când vine vorba despre viitor: „nu vreau să visez prea mult și apoi să fiu dezamăgit”. Deși unii l-ar putea considera pesimist, el crede că pur și simplu vede lucrurile așa cum sunt. I-ar plăcea să devină avocat, sau chiar profesor, însă adaugă cu amărăciune, că din pacate, „în România e o meserie mult prea prost plătită”. Nu exclude nici să-și urmeze visul și să devină un mare inginer. „Poate reușesc să proiectez o mașină care să funcționeze fără benzină, cine știe”, glumește Nicolae.
Iulian
Iulian are 18 ani și este elev în clasa a XI-a la Colegiul „Emil Racoviță”. Iți atrag repede atenția siguranța de sine și ușurința cu care te privește în ochi când îți vorbește foarte animat despre lucrurile care îi plac. E greu să se rezume doar la un domeniu de care e atras. A participat, de-a lungul timpului, la concursuri de matematică, limba română, geografie și chiar teatru. „Am încercat cam orice. Îmi place să descopăr din toate, să studiez nu neaparat ce mi se dă la școală, ci suplimentar”, îmi spune, plin de entuziasm.
„Variat” e cuvântul de ordine la Iulian. Citește cărți, articole de tot felul, explorează Internetul și își urmează visul de a încerca câte ceva din toate. A făcut un test de orientare profesională care i-a revelat faptul că ar putea excela cam în orice domeniu de activitate, așa că nu știe cu siguranță ce ar vrea să studieze în facultate. „Nu sunt genul de om care să aibă planul făcut. Poate că există ceva pentru mine și încă nu am descoperit”, adaugă el.
Orice ar alege, știe sigur că nu ar putea să facă ceva ce nu îi place. Locul de muncă pe care și-l dorește e unul care în primul rând să îl facă fericit: „Nu e suficient să mă satisfacă doar financiar”.
E foarte convins că pasiunea e cea care trebuie să primeze în alegerea unei cariere, deși mărturisește că e la o vârstă când cei din jur te asaltează cu sfaturi nu întotdeauna inspirate”.
Iulian e o fire foarte sociabilă, îi place să vorbească în public și să descopere oameni și activități noi. A participat la un proiect de firme simulate, training și practică, cu care a mers la Bratislava, unde a avut ocazia să își exerseze aceste abilități, vorbind publicului de acolo despre România. Tot în materie de competiție, a participat doi ani la rând la un concurs pentru liceeni organizat de Liga Studenților la Geografie și Geologie de la UAIC, unde a ocupat locurile II și III, împreună cu echipele din care a făcut parte.
Își dorește să se realizeze și să aibă o familie fericită, pe care să o poată susține financiar și moral. „Să nu uit: cel mai tare mă bucură micile bucurii ale vieții”.
Cătălina
Cu o voce caldă și încântătoare îmi spune încă de la început cât de ambițioasă este. Imposibilul nu are ce căuta în realitatea pe care ea o trăieşte, şi-o doreşte şi la care lucrează zi de zi să o formeze. Ştie că timpul îi este cel mai bun prieten şi că munca şi perseverenţa o vor ajuta să se înalţe întotdeauna spre îndeplinirea visurilor şi planurilor sale. Se foloseşte de fiecare minut al zilei, iar statul degeaba nu o caracterizează.
Cătălina este elevă în clasa a XI-a, la Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” din Iaşi. Şi pentru că este mult prea curioasă, iar comunicarea cu oamenii o întregeşte, îşi doreşte să devină jurnalistă. Vizitează des site-urile de ştiri şi nu ratează nici o noutate. Chiar şi aşa, nu abandonează şi nu uită de prima sa pasiune, de care a prins drag încă din clasa a V-a: Istoria. Poveştile despre Burebista, Decebal şi Traian au fascinat-o. De atunci, vrea să ştie totul despre trecutul şi originile timpului nostru. Îmi explică cum reușește să reţină foarte multe date, pur şi simplu pentru că îi place. Mai uită ani, dar îi repetă cu răbdare până îi învaţă. „Şi tatăl meu este pasionat de istorie şi cred că am moştenit de la el. Este ceva minunat să aflu cum trăiau oamenii în Anctichitate şi să văd cum se adaptau. Nouă ni s-ar pare foarte greu să trăim acum cum trăiau ei. Era foarte greu, dar au început să descopere cât mai multe lucruri noi.” Ceea ce îi place şi ei. Nu şi-ar fi dorit să trăiască vremurile de atunci, dar se imaginează pentru o clipă la începutul secolului XIX…
Vorbeşte rar, cu dicţie, zâmbeşte des, gesticulează lin şi cu atenţie: „Îmi place să învăţ cum să mă port în societate”. Aşa că momentan citeşte „Codul bunelor maniere”. Nu aspiră la asta, dar „dacă cândva voi fi invitată la masă cu preşedintele? Trebuie să ştiu cum să mă comport.” Se pregăteşte din timp pentru viitor, citind. Cu asta îşi ocupă timpul liber. Citeşte cu voce tare pentru a-şi perfecţiona vocea şi se imaginează în fiecare situaţie şi personaj din cărţi. Poate şi de asta se gândeşte adesea la Facultatea de Teatru… Dar, în viitor se vede o persoană „serioasă şi cu multe vise”, pe care speră să le realizeze: „dacă îmi doresc ceva, fac tot posibilul să devină realitate, iar dacă nu se poate, nu-i nimic, mă împac cu prezentul. Dar poate peste ani şi ani…”
Adina
Vorbește repede, dar cu o siguranță neînțeleasă pentru unii. E absolut convinsă că va schimba ceva în sistemul medical din România. Nu vrea să-și părăsească țara, ci alături de alți iubitori de pasiuni să aducă schimbări. Ascultă atent și te privește drept în ochi. Îşi mai pierde privirea în gol văzându-se deja împlinită în ceea ce-și dorește. Și nu clipește. Mă asigură că nimic nu stă în calea destinului său. Știe cu fiecare simț că misiunea sa este să devină medic. Și nu orice fel de medic: „Vreau să ajung să fiu doctorul ăla care să facă asta cu toată pasiunea, să fiu un exemplu.”
Ea este Adriana. De fapt, Adina. Aşa e răsfăţata în familie, e mai simplu şi o caracterizează mult mai bine. E o visătoare energică și optimistă, care până acum a reușit să realizeze tot ce s-a încăpățânat să își dorească. Mai întâi a vrut să studieze în Iași. A știut că aici va putea să cunoască o altă lume. I-a fost greu să plece de acasă, dar din fericire a ajuns aici. „Uşor, uşor m-am ridicat. Viaţa de aici este alta..” Dar asta nu a împiedicat-o să participe la numeroase olimpiade şi să culeagă numai notele de 10. Ce a vrut apoi a fost să devină eleva Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”. Şi s-a întâmplat. A fost primul pas în dezvoltarea sa ca persoană, dar şi în ceea ce priveşte cariera. Acum este în clasa a XI-a. S-a îndrăgostit de biologie aşa că a renunţat la profilul Mate-info pentru Știinţele naturii. Anul acesta s-a calificat la Olimpiada Naţională de Biologie. Nu a luat premiu, dar „a fost extraordinar. Nu a fost doar olimpiada şi învăţatul. A fost mai mult de atât, o altă modalitate de a te simţi bine. Am cunoscut oameni. Mie îmi place să fiu înconjurată de oameni. Eu învăţ din dorinţa de cunoaştere, dar nu sunt eleva aceea silitoare care vine acasă şi nu mai face nimic altceva decât teme. Eu simt nevoia să comunic. E o plăcere să comunic.” Tot o plăcere este pentru ea să alinte corzile chitarei pe care a reuşit abia acum un an să o achiziţioneze. A învăţat singură să cânte şi o acompaniază deseori cu vocea sa. E un duet ce nu poate trece neauzit. Aşa că sunt multe concertele la care participă în liceul său. A văzut la alţi colegi cât de frumos este şi a exersat. „Am fost înzestrată cu simţ ritmic, ceea ce contează foarte mult. Am căutat pe internet şi aşa am ajuns să îmi petrec foarte mult timp cântând, dar şi pictând”.
Ar fi putut să urmeze un liceu de arte, dar a preferat să lase pasiunea pe locul al doilea şi să se pregătească pentru Medicină. „Oricum şi Medicina este o pasiune pentru mine, dar o simt şi ca pe o datorie în acelaşi timp. Ştiu că pot şi nu îmi fac probleme pentru admitere, dar nici pe mai departe, pentru că dacă vreau, pot să fiu foarte serioasă.” De unde a împrumutat optimismul acesta nu ştie exact: „Sunt atât de sigură pe mine poate pentru că ştiu la ce nivel mă aflu faţă de ceilalţi şi cred foarte mult în felul în care percepe omul lucrurile şi cum gândeşte. O persoană optimistă va reuşi mult mai uşor decât una pesimistă. Chiar dacă sunt la acelaşi nivel al informaţiei, o persoană mai optimistă are mai mult succes.” Mai are şi momente în care emoţiile o cuprind şi îşi pierde încrederea în sine. Dar sunt trecătoare şi îşi demonstrează imediat că ştie ce are de făcut. Ea trebuie să ajute oamenii. Pe cei de aici, din România. „Eu nu vreau să plec, mi-aş dori să călătoresc pentru a câştiga experienţă, să văd ce pot învăţa de acolo, dar vreau să rămân în Iaşi”. Nu vrea să se limiteze doar la medicină, ci visează să se implice şi într-o funcţie de conducere. „O schimbare e absolut necesară”, spune Adina. Şi speră că alături de tineri din generaţia ei să aibă suficient sprijin pentru a reuşi să o realizeze. „Vreau să nu mă schimb, să nu mă limitez doar la vorbe, ci să pot pune şi în practică ceea ce spun acum”. De bani nu îşi face griji. Nu are pretenţii mari: „Oricum am să câştig ca să pot mânca, ca să pot trăi. Poate nu va fi cine ştie ce, dar mă adaptez destul de uşor, pot face faţă oricărei condiţii. Mai ales că îmi doresc atât de mult să devin medic… Unul care să-şi facă treaba cu plăcere, să fie atent şi nu aşa nepăsător. Poate sunt şi eu egoistă sau rea uneori , dar în meserie vreau să fac totul bine şi cu plăcere.”
Cosmin
Două chipuri de Sfinți îi păzesc pe cei 20 de liceeni de la Centrul din Bucium. O mantie albastră cu fire de aur îmbracă trupul unui Moș Nicolae zugrăvit în creion, fața lipsită de culoare îl așteaptă pe Cosmin să o picteze. Băiatul studiază la Liceul de Informatică din Iași, în clasa a X-a la profil matematică-informatică. Deși în gimnaziu matematica era pasiunea sa, acesta face acum cursuri intensive de informatică. ”Îmi plăcea foarte mult matematica, și încă îmi mai place, mergeam la toate concursurile din Botoșani, Bistrița, ori Iași. Așa m-am obișnuit cu atmosfera de la examene, iar în clasa a VIII-a când am dat tezele cu subiect unic, deja nu mă mai speriau”.
Totuși, adolescentul nu-și dorește să fie un informatician pur, ci mai mult vrea să pună în practică limbajul cod. Consideră că pe lângă Facultatea de Informatică ar putea face ceva mai tehnic, de pe urma căruia să câștige bani. ”Tata mi-a spus de tehnicienii care se ocupă de utilajele mari, precum excavatoarele, atunci când au vreo defecțiune, câștigă foarte bine. Ei caută problema și piesele de schimb pe calculator, le aduc și iau foarte mulți bani pentru asta” spune tânărul care vorbește mai mult la prezent decât la viitor.
În timpul liber Cosmin și prietenii lui, dacă nu se uită la serialul ”Super Natural”, joacă fotbal, ori cântă și dansează în ansamblul Centrului, în timp ce Moșul își așteaptă răbdător fața.
Maria
Se folosește de multe cifre și documente pentru a-și calcula visurile. Acestea sunt egale cu tot ceea ce înseamnă contabilitatea. Trăiește foșnind zilnic prin teancuri de hârtii. Chiar dacă nu e atât de îndrăzneață, îndrăznește să fie convinsă că rutina nu o va prinde din urmă. Lucrează cu plăcere și cu mult prea mult spor pentru ca să o poată ajunge.
Maria e realistă. Și nu pentru că învață la un liceu cu profil real, ci pentru că nu poate fi atât de visătoare poate pe cât și-ar dori. Acum este în clasa a X-a, la Liceul Economic Administrativ Nr.1 din Iași. Nu a știut de la început că asta i-ar fi propus destinul să facă, dar întâmplarea a ajutat-o ca într-o zi să viziteze un birou de contabilitate. Și nu oricare, ci al mătușii sale. „Simțeam nevoia să mâzgălesc prin actele de acolo și să pun tot felul de întrebări. Așa mi-am dat seama că ar fi bine să devin elevă la economie. Și se pare că îmi place.” Începutul a fost greoi și obositor. Acum însă, a devenit cu ușurință acel frumos de care nu se mai poate desprinde. „Pentru şcoală am teancuri de documente de făcut. M-aş plictisi dacă ar fi numai unul. Aşa apar mai multe curiozităţi, vreau să ştiu mereu ce mai este de făcut, de învăţat. Iar dacă iţi place cu adevărat şi eşti un pic atent, reuşeşti să termini ce ai de făcut într-un timp record. Dacă nu, trebuie să stai, să rupi hârtii, să scrii din nou…” La prima notă mică pe care a primit-o, frământările sufleteşti au fost atât de intense încât erau să reuşească să o facă să renunţe. Dar nu a fost aşa. Timpul a susţinut-o să nu-şi trădeze visul. Aşa că, acum, se gândeşte să urmeze Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Chiar dacă este sensibilă şi nu atât de sigură pe sine, drumul dorinţelor sale s-a intersectat şi cu Facultatea de Drept. Nu ar suporta însă să apere persoane care au greşit. „Îmi place să protejez drepturile cuiva. Domeniul acesta nu m-ar interesa pentru bani, ci pentru omul pe care vreau să îl ajut. Nu mi-ar plăcea şi nu aş putea fi de acord să apăr pe cineva care ştiu că a făcut o crimă sau a furat ceva. Chiar dacă au şi astfel de oameni nevoie de avocaţi, din păcate, eu le-aş spune să caute pe altcineva mai slab.”
Scenariul său de viaţă, Maria îl vede în două moduri diferite. „Sunt perioade în care mă văd într-un fel şi perioade în care mă văd în altul.” S-a gândit pentru câteva clipe să plece în străinătate şi să muncească caţiva ani. Siguranţa financiară ar ajuta-o mai mult să aspire la o carieră de succes în contabilitate. Apoi a găsit o variantă mai placută. Speră că îşi va găsi un loc de muncă în domeniul său, aici. Chiar şi aşa, nesigură pe viitorul care i se pregăteşte vieţii sale, Maria şi-a descoperit o altă pasiune. Una dulce, căreia nu îi poate rezista: prăjiturelele. „Mi-ar plăcea să pot face nişte cursuri de patiserie. Îmi place foarte mult să privesc cum se fac torturile, să le ornez. Asta ar fi frumos să fac în timpul liber. Sau aş putea să vând, să le dau celor dragi din jurul meu.” Încă nu a îndrăznit să cunoască cu adevarat tainele mirosurilor, gusturilor şi culorilor din bucătărie, dar când rămâne singură acasă işi mai alintă propriile pofte cu improvizaţii de prăjiturele, pizza şi alte sortimente delicioase. „Poate fi privită şi ca un mod de a mă relaxa. Decât să mă trântesc în pat şi să stau la televizor, mai degrabă fac o prajiturică şi după aceea mă duc şi stau cu prajiturelele în faţă şi mă uit la televizor, nu?”
Când termină calculele, iar prăjiturile sunt gata de scos din cuptor, Maria îşi aşterne ideile într-un roman. Admiră natura şi speră ca pe viitor să fie mai încrezătoare: „Mi-aş dori să îmi fac timp să şi pictez. Pictam când eram mică, dar am renunţat în timp. Am început de curând să pictez o icoană. Mulţi mi-au spus că îmi iese frumos, dar vom vedea. De asemenea, multe persoane mă ceartă într-un fel că îmi place atât de mult natura. Îmi place să o admir, să o privesc, să îi observ contrastele…”
Valentina
Valentina e o fată isteață cu ochii mari și blânzi. A trecut recent de vârsta majoratului și este elevă în clasa a XI-a la Liceul „Alexandru Ioan Cuza”.
Și-a descoperit recent pasiunea pentru istorie, pe care o datorează și dascălului său, care a știut să o apropie de materie. „Am fost anul acesta pentru prima dată la Olimpiada de Istorie”, povestește Valentina. A mai participat și la concursuri de limbă franceză, limbă română și matematică.
Nu știe încă dacă va urma pe mai departe drumul unei facultăți de istorie, căci o tentează și Dreptul. Când nu se ocupă de școală, îi place să citească și își exerseze talentul la scris.
„Sunt timidă”, recunoaște cu sinceritate. De aceea, îi place să se implice în acțiuni de voluntariat, pentru plăcerea de a face parte dintr-un grup și de a-și trata timiditatea prin socializare. Valentina e voluntară în asociația „Asirys”, iar în trecut a colaborat cu „Fundația Tineri pentru Tineri”, așa că e atrasă de programul Zilelor Voluntariatului la UAIC.
Visează ca în viitor să aibă un serviciu bun, o casă și mai ales, mulți prieteni, „căci ei contează cel mai mult”.
Diana
Diana caută inspiraţia în oameni. Nu o găseşte de fiecare dată, dar atunci când se întâmplă îi transformă în muze. Ele devin versuri, iar versurile poezii. A scris aproape 50 până acum. „Dacă îmi place mie de cineva parcă îmi inspiră ceva şi, în general, compun poezii romantice. Dacă stau şi mă gândesc la cineva şi mi-a plăcut personalitatea sa, de exemplu, parcă mă face să scriu. Dacă îmi vine în minte un vers, simt nevoia să continui. Să fac mai mult.”
Mă atenţionează că moştenirea artistică o are de la mama sa. Şi-a descoperit talentul în clasa a V-a, scriind la sfârşitul fiecărei compuneri pentru şcoală câte un vers. Atunci şi-a dat seama că poate face ceva frumos din cuvinte şi stări sufleteşti. Acum este în clasa a X-a şi visează ca în timp să-şi lanseze un volum de poezii. E conştientă cât de mult mai are de muncit. Cu toate că nu se regăseşte în lumea „realului” a ales să urmeze Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi. A crezut că aşa va avea mai multe opţiuni pentru a-şi alege o Facultate. Acum realizează că nu a fost o alegere chiar bună şi pentru că o pasionează limba română şi limbile străine, şi-a propus să încerce să se transfere într-o clasă cu profil uman.
Nu-i place să fie în centrul atenţiei, dar şi-a făcut rezerve de bună dispoziţie şi bancuri cu care încearcă de fiecare dată să-şi binedispună prietenii. Iar pentru că are simţul umorului, s-a gândit să urmeze Facultatea de Teatru. Apoi, pe cea de Jurnalism, apoi pe cea de Drept. Nu s-a hotărât încă. „Uneori e obositor. E stresant să ştii că vrei să faci ceva, dar să nu ştii exact ce. Trebuie să vină de undeva un impuls, un ajutor de la cineva.” Nici în imaginaţie nu îşi dă seama ce ar vrea să devină. Se vede vag ca o persoană importantă, dispusă întotdeuna să-i ajute pe ceilalţi. „Aş vrea să fiu ceva care să îi poată ajuta şi pe ceilalţi să fie ca mine.” Scriitoare poate, dar nu un „mic Eminescu nedescoperit”, aşa cum o alintă tatăl său: „Atunci, elevii ar trebui să înveţe poeziile mele şi să le comenteze. Iar eu nu vreau să oblig pe nimeni să înveţe poeziile mele. Doar dacă vor ei, din plăcere.” Aşa cum nici ideile ei nu curg când este obligată să scrie. Trebuie să existe acel moment de inspiraţie, care să o facă adesea să se minuneze singură de propriile creaţii: ”Nu am reţinut niciodată vreo poezie de a mea. Le scriu pe moment, apoi stau aşa şi le citesc şi uneori chiar nu îmi vine să cred că le-am scris eu.”
Gabi
Gabi învață la Colegiul Economic Administrativ nr 1. Contabilitatea și matematica sunt marile lui pasiuni și dacă s-ar putea, ar vrea să se specializeze pe viitor în ceva care să îmbine aceste două materii.
Este și olimpic național la fizică. Cu alte cuvinte, excelează în științele exacte. Paradoxal, Gabi nu se consideră deloc o persoană cu o gândire rece, rigidă, așa cum crede că se grăbesc unii să îl eticheteze. Spune despre sine că este gânditor, sensibil și foarte prietenos. În timpul liber face sport și ascultă muzică.
„Ar mai fi ceva. Îmi place foarte mult să mă implic în activități de voluntariat. Mă simt bine atunci când dau o mână de ajutor și, în plus, mă ajută să socializez”, spune Gabi despre activitățile lui.
Diana
“Fac tot ceea ce îmi place”. Așa se descrie în câteva cuvinte Diana, elevă în clasa a x-a la Colegiul ”Costache Negruzzi”. Deși are un program extrem de încărcat spune că nu ar schimba nimic în viața ei. „Credeam că dacă voi urma profilul matematică-informatică nu voi mai avea timp să cânt, să pictez și să fac toate lucrurile care mă pasionează. Reușesc însă să le îmbin pe toate și nu m-aș vedea făcând altceva”.
Când nu rezolvă ecuații, Diana se joacă pe portativ. Îi plac deopotrivă matematica, limba română, logica, sau muzica. A obținut anul acesta premiul al treilea la Olimpiada Județeană de Limba Română, premiul al doilea la un concurs național de eseuri și o mențiune la Olimpiada Județeană de Logică. Premiul ei de suflet este însă locul întâi la un concurs de muzică, despre care spune că ”este cel mai important premiu pe care l-am obținut. Am muncit foarte mult pentru acel concurs și nu credeam niciodată că voi reuși să câștig”. Nu este foarte hotărâtă în privința facultății pe care o va urma după terminarea liceului, însă de un lucru este convinsă. Îi plac responsabilitățile, așa că își dorește o carieră într-un sistem dur, care să îi ofere zi de zi noi provocări. Pentru Diana nu există noțiunea de timp liber. ”Am timp liber doar atunci când dorm, pentru că întotdeauna îmi găsesc ceva de făcut fără să mă simt ocupată. Le îmbin pe toate în așa fel încât să fac ceea ce îmi place și să nu mi se pară ca este o povară pentru mine. Eu chiar mă distrez”. Nu știe ce așteptări are de la viitorul ei, dar spune că tot ce își dorește cu adevărat este ca „lucrurile pentru care muncesc atât de mult să merite. Simt că abia am prins firul de un capăt. Mai este cale lungă până ajung la capătul celălalt”.
Ştefan
Ștefan este elev în clasa a X-a la Colegiul ”Costache Negruzzi” la profilul matematică-informatică. Este pasionat de logică și de chimie. Nu se vede însă lucrând toată viața cu pahare Berzelius, ci își dorește mai degrabă o carieră în domeniul construcțiilor. „Cred că este o meserie de viitor”, spune Ștefan despre alegerea sa.
Cea mai mare realizare a lui de până acum nu sunt premiile obținute la concursurile școlare, ci faptul că se numără printre elevii care fac parte din acest centru. „Am dat un examen pe care l-am promovat și sunt foarte mândru că am reușit să ajung aici”. Stefan este pasionat de sportul cu balonul rotund, dar spune că nu visează să ajungă vreun mare fotbalist. Ca orice adolescent, își petrece o bună parte din zi în fața calculatorului, dar nu lasă niciodată praful să se aștearnă peste pensula de pictat. Până se hotărăște ce vrea să facă cu viitorul lui, continuă să citească și să își facă tot mai mulți prieteni. „Nu știu exact cum să vă explic, dar îmi place să învăț multe lucruri, vreau să știu cât mai multe despre cultura diferitelor țări, despre ce se mai întâmplă în lume. Așa sunt eu, mai curios”.
Mădălin
Mădălin este boboc la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”. Deși este abia în primul an de liceu, spune că știe deja ce vrea să facă pe viitor. Este pasionat de web design și își petrece mare parte din zi învățând de unul singur.
”Exersez foarte mult, mai ales cu ajutorul tutorialelor de pe internet . Este un domeniu în care lucrul individual este foarte important, însă trebuie să fii cu adevărat pasionat”, crede Mădălin.
Îi place școala și crede că învățământul românesc este unul de calitate, dar după terminarea studiilor visează să își pună toate lucrurile într-un rucsac și să plece. Ar vrea să viziteze lumea și, dacă s-ar ivi vreo ocazie, i-ar plăcea să lucreze în străinătate. Până atunci, se pregătește pentru admiterea la facultate. Uneori crede că în locul unei cariere în fața calculatorului, i-ar sta bine îmbrăcat în uniforma de polițist. Mai este timp pentru decizii.
Ioana
Ioana este cel mai timid om pe care l-am cunoscut până acum. În spatele obrajilor care se înroșesc atunci când vorbește despre sine, se ascunde însă o adolescentă hotărâtă și motivată. ”Dacă îmi doresc ceva cu adevărat, îmi dau toată silința pentru ca visul să mi se îndeplinească”.
Lectura este parte din viața ei de zi cu zi și pe noptieră stă mereu, negreșit, o carte de-a lui Dostoievsky. Realitatea din cărțile pe care le citește cu atâta plăcere este însă diferită. În viața reală, Ioana se luptă mereu să își depășească limitele și spune că tot ce a reușit să realizeze până acum a fost rezultatul muncii și a voinței sale de fier.
Limba engleză este cea de-a doua pasiune. Ceea ce îi lipsește din teancul de diplome este una care să îi certifice la nivel internațional cunoștințele de limbă engleză, așa că un examen la această materie este următorul pas pe lista lungă de planuri și realizări.
Își dorește să fie avocat sau jurnalist, dar pentru asta spune că va trebui să mai lucreze la capitolul timiditate. Știe că este capabilă de lucruri mărețe, însă crede că „motivația și voința sunt cele care ajută la obținerea performanței. Un IQ mai mare face diferența, dar nu pune punctul pe i”.
Gabriel
Gabriel este elev la Colegiul Național”Garabet Ibrăileanu” la profilul Matematică-Informatică în clasa a IX-a. Îi place să se ”joace” cu programele de editat fotografii și spune că dacă ar avea un aparat profesional ar umbla prin lume după poze. Când nu are de învățat, tânărul scrie SF pe forumul ”Art New Generation”. La început s-a inspirat din desenele animate ”Dragon Ball Z”, apoi a creat singur o poveste.
”Este vorba despre doi puști, care au luat un examen prin care fac un schimb de experiență cu niște copii din America. Cei doi sunt pasionați de mașini, ajung într-un campus unde dau de belele, așa că pleacă de acolo cu un coleg al cărui frate are mașini cu care organizează curse ilegale. Iar intră în belele, dar scapă și de acolo, se întorc în țară și… Încă n-am terminat-o. Oricum sunt la început, dar am primit pe forum și felicitări, chiar un băiat de la Litere, de 22 de ani, mi-a spus că i-a plăcut ceea ce am scris și că ar vrea să mai citească, în viitor, ceva scris de mine” spune adolescentul fericit.
Art designer, designer web sau creator de desene animate, asta vrea să devină Gabriel, crede că ar desena și gratis, iar dacă la un moment dat va primi bani pentru munca sa, atunci nu ar mai avea nevoie de nimic ”îmi place să editez, și cred că dacă aș face desene animate, le-aș desena numai din plăcere”.
Georgiana
Georgiana studiază la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași. Chiar dacă spune despre sine că este timidă, ea este cea care organizează toate activitățile clasei a XI-a, de la balul bobocilor până la cel al primăverii. Își dorește să devină medic cardiolog, crede că această meserie este una în care va învăța mereu ”când eram mică voiam să fiu polițist pentru că îmi plăcea uniforma, pe urmă am vrut să fiu medic, și acum îmi doresc asta, știu că o să învăț tot timpul lucruri noi și o să ajut oameni, deși nu mă încântă atât de mult să relaționez cu ei, deoarece îi consider oarecum falși”.
Tânăra este atrasă și de domeniul psihologiei pe care l-a descoperit urmărind serialul ”Lie to me”, astfel a devenit curioasă să afle cum sunt oamenii când mint. Precum Mădălina, cu care este prietenă, fata se gândește ca după finalizarea studiilor să lucreze în străinătate, însă consideră că s-ar acomoda destul de greu. De doi ani aceasta scrie atât pe blogul său http://inpasidedans.wordpress.com , cât și în revista online a liceului http://www.jocsecund.info , unde este redactor-șef. Georgiana învață să cânte la chitară, adoră să scrie și să citească proză, iar în timpul liber face tot felul de afișe în photoshop. ”Eu scriu chestii mai ciudate, în sensul că sunt influențată de ceea ce se întâmplă în jurul meu în ziua respectivă. Dacă-mi spune cineva important un lucru, eu interpretez fraza aceea în toate felurile, până iese ceva. Totuși cred că sunt greu de înțeles. Sunt pasionată de fotografie și de design, lucrez în photoshop, pe care sper să-l învăț cât pot de bine, pentru că niciodată nu-i de ajuns cât înveți” și dintr-o dată adolescenta postează într-o atitudine severă.
Liceana a participat la numeroase concursuri de design și literatură, a fost premiată la ”Tineret Day”, iar în clasa a VIII-a după ce a primit o mențiune la un concurs județean de poezie, nu a mai scris nici măcar una, spune că nu îi mai place.
Mădălina
”Am aflat că o colegă are „Istoria Religiilor” a lui Mircea Eliade și vreau neapărat să o citesc, îmi place foarte mult stilul lui” spune zâmbind Mădălina, eleva din clasa a X-a de la Colegiul ̎Emil Racoviță̎ din Iași. În clasa a VI-a și-a descoperit pasiunea pentru citit, iar de atunci visul ei a fost să studieze filologia. Fata se consideră o persoană hotărâtă, deși puțin influențabilă, drept pentru care în clasa a IX-a primul semestru a fost pe tărâmul științelor exacte ”mi-au spus mai mulți că filologia nu-i un profil așa de bun și că ar fi mai bine să dau la Matematică-Informatică. În al doilea semestru m-am transferat acolo unde îmi doream să fiu, la „filo” și nu-mi pare deloc rău de asta”.
Mădălinei nu-i place să piardă timpul, așa că înainte de a pleca cu Georgiana la concertul de jazz, o ajută pe doamna Sorina la curățenie și se pregătește pentru școală. Un lucru este clar, anul viitor va da examenul DEFL, nivelul B2, pentru a mai adăuga o diplomă la celelalte zeci pe care le are, însă, de această dată una care să-i certifice internațional cunoștințele. Doi ani consecutiv, tânăra a luat premiul al II-lea și al III-lea la olimpiada județeană de limba și literatura română, iar în acest an s-a pregătit și pentru cea de limba franceză. Are o singură mențiune, la matematică, luată în clasa a VI-a, de când a terminat gimnaziul această disciplină nu a mai atras-o la fel de mult. În schimb la concursurile de recitat poezii s-a aflat mereu pe prima treaptă a podiumului ”eram mereu prima la recitat, asta și pentru că îmi place lectura, deși nu am timp suficient să citesc tot ce vreau și ce mi-am propus. De curând am terminat cartea lui John Fawles- Magicianul , este un roman psihologic foarte interesant”.
În timpul liber rămas Mădălina își face colegii să râdă, fiind cea care îi bine dispune pe toți ”prietenii mei îmi spun că dacă sunt cu ei și râd, atunci o să fie veseli toți”. Tânăra dansează în ansamblul de dansuri populare, cu care a fost de Crăciun la colindat prin azile de bătrâni și chiar la Irina Schrotter. Tot cu ansamblul a participat la un festival în Elveția ”eram în clasa a a IV-a și a fost foarte frumos, mai ales că elvețienii nu au așa ceva și ne-au aplaudat toată seara, cât timp am cântat”. Liceana se gândește de pe acum la facultatea și cariera pe care o va avea, ar vrea să urmeze Literele, să fie translator, dar nu este sigură, de aceea îi cere părerea surorii sale care este la Farmacie în anul II. ”Uneori visez să lucrez într-o firmă, să merg la muncă într-o ținută office, alteori mi-ar plăcea să călătoresc, să merg să vorbesc cu oameni simpli. Ar mai fi și varianta să merg în străinătate, dar nu vreau să merg singură acolo, nu-mi place să fiu singură” și pentru un moment veselia i se șterge de pe chip. Însă, doar pentru câteva secunde, în următoarele pleacă fericită la concert.
