Una dintre cele mai importante valori ale primei Universități din România o reprezintă identitatea distinctă, sedimentată de-a lungul celor peste 150 de ani de excelență academică.

Pentru ca această identitate să fie asumată de fiecare dintre cei peste 25.000 de membri ai Universității de astăzi, este nevoie de o reprezentare grafică unitară, coerentă a acesteia, care să corespundă fundamentelor axiologice ce stau la baza spiritului UAIC. În acest sens au fost concepute stema și drapelul Universității, prima fiind și componentă a siglei oficiale a instituției.

Manualul de identitate

Sigla UAICIdentitatea vizuală a Universității este în toate sensurile un activ foarte valoros. Acesta este protejat prin lege și trebuie folosit în mod corespunzător. Manualul de identitate își propune să stabilească maniera consecventă de folosire a brandului Universității cu scopul de a forma o identitate puternică, substanţială şi distinctivă.

 

CLICK pentru a descărca manualul de identitate

La adresa http://identitate.uaic.ro puteţi descărca toate fişierele standard definite în manualul de identitate vizuală al universităţii: afiş, ecuson, prezentare PowerPoint, banner etc.

 

Sigla universităţii

AICI aveți posibilitatea de a descărca sigla oficială a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în limba română și engleză, pentru diferitele situații în care se impune utilizarea acesteia. Este recomandată utilizarea formatului vectorial, conform Manualului de Identitate Vizuală. În cazurile în care sigla se utilizează într-un format nevectorial (JPEG, PNG), o atenţie deosebită trebuie acordată redimensionării, în vederea menţinerii proporţiilor.

Varianta vectorială

Sigla Universităţii în formatele CDR – Corel Draw, AI – Adobe Illustrator

 Varianta nevectorială

Sigla Universităţii în formatele JPEG – Joint Photographic Experts Group şi PNG – Portable Network Graphics

Siglele facultăților

Siglele facultăților UAIC în formatele CDR, JPEG și PNG

Sigla Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași

Grădina Botanică, înfiinţată în anul 1856, poartă numele fondatorului său, medicul şi naturalistul Anastasie Fătu. Este prima grădină botanică universitară românească şi, în acelaşi timp, cea mai mare din ţară, unică prin numărul mare de specii vegetale şi prin măsurile speciale de conservare aplicate. Deși aparține universității, Grădina Botanică are propria identitate vizuală, care îi permite să comunice mai eficient cu publicul interesat. AICI puteți descărca sigla Grădinii Botanice, atât în format vectorial cât și nevectorial.

Sigla Grădinii Botanice în format CDR

Sigla Grădinii Botanice în formatele JPEG și PNG

Sigla Muzeului Universității

Sigla Muzeului Universității în formatele CDR, JPEG și PNG