În perioada 5 iunie – 27 iulie 2017, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se desfășoară alegerile pentru Consiliile Școlilor Doctorale (CSD). Aceste alegeri sunt organizate de decanii facultăților și directorii în exercițiu ai școlilor doctorale și sunt cordonate de Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD).

În cadrul adunărilor generale ale conducătorilor de doctorat din cadrul școlilor doctorale se aleg, în perioada perioada 5-16 iunie, persoanele propuse pentru a face parte din CSD, inclusiv personalităţile ştiinţifice cu vizibilitate internaţională şi/sau personalităţi din sectoarele industriale şi socio-economice relevante (în concordanţă cu ponderea stabilită de CSUD),   și se supun la vot candidaturile pentru funcția de director. Tot în această perioadă, în adunările generale ale studenţilor-doctoranzi se aleg și reprezentanţii studenţilor pentru a face parte din CSD. Până la data de 23 iunie 2017, rezultatele alegerilor vor fi comunicate Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat, urmând ca acesta să numească, până pe 21 iulie 2017, directorii școlilor doctorale, care vor fi  validați în Senat.

Pentru funcția de director al școlii doctorale pot candida conducătorii de doctorat care îndeplinesc standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare, în vigoare la data desemnării acestora.