Un nou proiect Erasmus+ de cooperare și schimburi academice cu universități din Țările Partenere (non-UE) va fi implementat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași începând cu anul academic 2019-2020.

În urma selecției desfășurate la nivel național, proiectul UAIC a fost aprobat, cu un grant instituțional de aproape 3 ori mai mare decât media la nivel național. Universitatea va putea finanța, astfel, peste 150 de stagii academice (de studiu, practică, predare și formare) către și de la parteneri din toate cele 26 de țări pentru care s-au solicitat fonduri: Albania, Algeria, Armenia, Argentina, Australia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia și Herzegovina, Canada, China, Coreea de Sud, Egipt, Federația Rusă, Georgia, Israel, Japonia, Kazahstan, Liban, Muntenegru, Maroc, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Ucraina, Uruguay și Vietnam.

În cadrul celor două contracte precedente, aflate încă în derulare, UAIC a găzduit 292 de beneficiari de stagii de studiu, predare și formare – studenți, cadre didactice, personal administrativ – din cele peste 100 de universități-partener Erasmus dinafara UE, iar 117 studenți, cadre didactice și personal administrativ din Universitate au desfășurat stagii la aceste universități.

Implementarea noului proiect va începe prin lansarea apelului la candidaturi, care va fi deschis în luna octombrie 2019 atât la UAIC cât și la universitățile-partener din întreaga lume, urmând ca stagiile să se desfășoare pe parcursul semestrului al-II-lea și în anul academic următor.

Totodată, în Universitate vor fi lansate selecțiile pentru stagii Erasmus+ în Țările Programului (UE, SEE, Macedonia, Serbia și Turcia) și pentru echivalentul programului Erasmus focalizat exclusiv pe țările SEE. Aceste trei proiecte de schimburi academice ce vizează întreaga Universitate (începând din 1998, respectiv 2010 și 2015), sunt implementate de Serviciul Relații Internaționale al Universității.