Consiliul de Administrație al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași nu s-a implicat în niciun fel în procesul de elaborare a Codului “Drepturile și obligațiile studenților UAIC” și a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică din UAIC.
Primul document a fost elaborat de către reprezentanții studenților în Senatul UAIC, în colaborare cu studenții din celelalte structuri de conducere la nivelul facultăților, precum și cu asociațiile studenților, iar ulterior a fost discutat, analizat și aprobat de Senatul Universității în data de 30.01.2014
Metodologia a fost elaborată, discutată și analizată în două ședințe consecutive ale Senatului Universității, din care fac parte, potrivit Legii 1/2011 și în conformitate cu prevederile celorlalte acte normative în vigoare, reprezentanții legitimi ai studenților. Propunerile studenților au fost adoptate fără modificări.
Punctul III.2 din Metodologie care stipulează: “Studenţii aleşi în Consiliile facultăţilor şi cei propuşi pentru Senat trebuie să fi obţinut cel puţin media 8.00 la admiterea în ciclurile de studii sau în anii anteriori şi să fi promovat integral examenele” a rezultat din dezbaterea reprezentanților studenților privind calitatea actului de reprezentare în structurile de conducere ale Universității și facultăților. A fost însușit și aprobat de Senatul UAIC în baza atribuțiilor care-i revin potrivit legii și a autonomiei universitare. Nimeni din personalul didactic nu s-a implicat în vreun fel în decizia studenților și nici nu le-a impus stabilirea unor criterii de departajare sau condiționalități.
Totuși, conducerea executivă consideră că Senatul Universității, incluzând reprezentanții legitimi ai studenților, a procedat corect, respectând integral prevederile art. 203 din Legea nr. 1/2011. Dreptul studenților de a alege și a fi ales în mod democratic „printr-un vot universal, direct și secret, la nivelul diverselor formații, programe sau cicluri de studiu, atât în cadrul facultăților, cât și al universității” este indiscutabil și nu poate fi condiționat de către conducerea universității. În schimb, studenții pot decide să fie reprezentați de persoane care își îndeplinesc misiunea esențială de a învăța și a acumula experiență și, în plus, au disponibilitatea de a desfășura activități în beneficiul binelui instituțional comun și în serviciul colegilor lor. Dacă persoanele din conducerea executivă a Universității și facultăților sau membri ai corpului profesoral s-ar implica în deciziile reprezentanților legitimi ai studenților ar comite un act imoral și ilegal.
Pe de altă parte, pretențiile exagerate ale unor închipuiți reprezentanți ai studenților, care își arogă abuziv și nelegitim dreptul de a folosi numele Universității, și deciziile superficiale ale unor terțe persoane sau entități, indiferent de nivel sau resort, constituie o încălcare gravă a dreptului de reprezentare a majorității covârșitoare a studenților și aduc o atingere nepermisă autonomiei universitare.
Ținând seama de aceste aspecte, Consiliul de Administrație va solicita Senatului Universității să se constituie în ședință extraordinară pentru a analiza situația creată prin contestarea Metodologiei, inclusiv a atribuțiilor sale legitime, și a decide în conformitate cu spiritul Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și al Cartei Universității. Altă interpretare în acest moment, când Senatul nu a analizat și decis un mod de acțiune, este inadecvată.
Orice tribulație privitoare la UAIC este fără temei, iar reprezentanții legali ai acesteia sunt obligați să acționeze în spiritul prestigiului instituției și al tradiției sale academice.
Toate documentele privitoare la alegerile studenților pot fi consultate pe site-ul Universității – www.uaic.ro.