Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a organizat Adunarea Generală, la Iași, în perioada 2–5 aprilie 2026. Evenimentul a reunit peste 180 de lideri ai organizațiilor studențești din întreaga țară, într-un cadru dedicat dialogului și analizei problemelor, intereselor și nevoilor studenților din învățământul superior românesc.

Organizarea Adunării Generale a ANOSR a fost posibilă datorită colaborării dintre mai multe asociații studențești din Iași: Liga Studenților Economiști, Societatea Studenților Mediciniști, Societatea Studenților Farmaciști și Asociația Studenților Bioingineri. Evenimentul a beneficiat, totodată, de sprijinul instituțional al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Prezent la eveniment, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a declarat: „Dialogul și colaborarea cu studenții sunt esențiale pentru îmbunătățirea cadrului în care ne desfășurăm activitatea academică.”

Lucrările Adunării Generale a ANOSR au avut ca obiective principale identificarea unor soluții concrete la provocările cu care se confruntă studenții, precum și formularea de propuneri pentru dezvoltarea sistemului de învățământ superior din România. În același timp, participanții au evaluat activitatea federației din perioada precedentă și au stabilit direcțiile strategice pentru perioada următoare.

Fondată în urmă cu peste 25 de ani, ANOSR este federația națională reprezentativă a studenților din România, având ca misiune principală reprezentarea și promovarea intereselor acestora la nivel național. Din anul 2002, ANOSR este membru cu drepturi depline al European Students’ Union (ESU), contribuind astfel la consolidarea legăturii dintre studenții din România și structurile europene de reprezentare.