Bun venit în comunitatea academică a primei universități moderne a României.
Primele zile de studenție sunt pline de emoție și entuziasm, dar și de neprevăzut. Absolvirea studiilor liceale și admiterea la facultate reprezintă începerea unei noi aventuri, iar pentru a face cât mai ușoară această tranziție, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) îți pune la dispoziție resurse și instrumente care să te ajute să ai o studenție de succes.
Orice ai ales să studiezi cu noi, UAIC te va pregăti pentru tot restul vieții. Explorează-ți pasiunile și interesele într-o comunitate prietenoasă și primitoare, susținută de facilități deosebite și de o experiență de student incredibilă. Perioada studiilor universitare este momentul propice pentru descoperire de sine și aventură, iar la UAIC poți scrie propria ta poveste și descoperi cine ești cu adevărat.
Informațiile de pe această pagină au rolul de a te sprijini pentru ca tu să-ți găsești calea. Așadar, vei găsi informații referitoare la unele dintre serviciile de orientare în carieră, de consiliere educațională sau psihologică, la activitățile de tutoriat, la bursele de studiu sau oportunitățile de a beneficia de un stagiu de studiu/practică oriunde în Europa, informații despre biblioteci, transport, dar și despre asociațiile studențești în care te poți înscrie.
Știm că anul acesta se va simți puțin diferit în lumina pandemiei și a măsurilor pe care le punem în aplicare pentru a menține comunitatea UAIC în siguranță. Vrem să te asigurăm că educația ta rămâne o prioritate absolută pentru noi toți. Viața de student la prima Universitate modernă a României este o experiență de neuitat. Este timpul ideal pentru a studia, a învăța și a crește și de a volorifica o mulțime de oportunități pentru a-ți îmbogăți experiența. Te încurajăm să profiți la maximum de această perioadă și de tot ceea ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are de oferit. Te îndemnăm să-ți faci timp să îți cunoaști colegii și să învățați unul de la celălalt, pentru că este știut deja, prieteniile legate în timpul studenției sunt dintre cele mai trainice.
Sperăm să te bucuri din plin de studenție, de Iași, de noii colegi, dar mai ales de oportunitățile și experiențele care îți vor îmbogăți viața.
Te încurajăm să te gândești la modul în care vei crește în fiecare zi către obținerea diplomei de absolvire, UAIC există pentru a te sprijini la fiecare pas din călătoria ta către profesionistul de mâine.
Suntem încrezători că împreună vom face față provocărilor și spunem asta pentru că Universitatea din Iași, de-a lungul celor 160 de ani, a mai trecut peste obstacole.
Călătoria ta universitară începe aici! Îți dorim putere și succes în noul anul universitar, foarte nou în atât de multe moduri.
Bun venit la UAIC!
Dragi studenți,
La fiecare început de an universitar, aleile liniștite și acoperite cu frunze ruginii ale Parcului Copou tresar sub pașii grăbiți ai studenților care vin la Universitatea noastră. Fie că sunteți la început de drum, în ipostaza de „boboci”, fie că vă aflați de mai multă vreme pe băncile școlii, emoțiile sunt aceleași, ca de fiecare dată, iar noi vă apreciem sentimentele, le înțelegem și vă așteptăm cu toată deschiderea să începem un nou drum, în care vă stăm alături, într-un parteneriat pe termen lung.
Ne mândrim cu voi, studenții noștri, pentru voi ne aflăm aici, iar holurile și sălile de curs ale Universității preiau din tinerețea și curiozitatea voastră, făcând misiunea profesorilor mai responsabilă și mai dificilă, deoarece suntem Prima Universitate a României care are o moștenire valoroasă de transmis mai departe, generațiilor viitoare, ca forum de educaţie, ştiinţă şi cultură. Într-un mediu concurențial devenit tot mai puternic, educația oferită este cea a excelenței care vă formează ca specialiști de valoare, capabili să se integreze cu succes într-o lume în schimbare. Oferta noastră academică este bogată și vă ajută să vă construiți cariere solide în domenii diverse, iar prin politica de internaționalizare a Universității puteți obține burse de studiu și intra în contact cu alte medii academice.
Vă dorim succes și vă mulțumim că ați ales să fiți studenți la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași!
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER
Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Deschiderea anului universitar 2020-2021 la UAIC
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2020-2021 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va avea loc miercuri, 30 septembrie 2020, la ora 11.00.
Te invităm să urmărești online evenimentul (care va fi transmis live pe această pagină), având în vedere situația epidemiologică actuală, care nu permite o prezență fizică mai largă, ținând cont de faptul că UAIC pune pe primul plan sănătatea și siguranța membrilor comunității.
După această festivitate vor avea loc ceremoniile de deschidere organizate de cele 15 facultăți ale UAIC (accesează site-ul facultății la care studiezi pentru detalii).
Cum se vor desfășura activitățile didactice
Centralizarea informațiilor privind modul în care fiecare facultate din cadrul UAIC va desfășura activitățile didactice pe parcursul anului universitar 2020/2021 poate fi consultată aici.
Pentru mai multe detalii, accesează site-ul facultății la care studiezi.
Structura anului universitar 2020-2021
Harta campusului
Note online
Îți poți verifica online situația notelor și situația financiară (ce taxe ai plătit și ce mai ai de plătit). Urmărește instrucțiunile de aici pentru a-ți crea contul și a vedea informațiile școlare personalizate.
Burse de studiu
Pentru performanțe deosebite în studiile universitare, implicare în proiecte studențești sau situații speciale, poți obține din partea Universității o serie de burse. Valoarea lor oscilează între 580 lei/lună și 1000 de lei/lună. Mai multe informații despre bursele de studiu sunt publicate aici.
Burse în străinătate
Cele mai frecvente tipuri de burse în străinătate sunt cele finanțate de Programul Erasmus+ și Programul SEE.
Ca student, poți obține cu ușurință o bursă în străinătate, cu finanțări care îți pot acoperi costurile legate de transport și ședere în străinătate.
În țările participante (UE, SEE, Turcia, Macedonia și Serbia):
- Burse de studiu ERASMUS+: îți oferă șansa să studiezi la una dintre cele peste 300 universități partenere din Europa. Finanțarea variază între 470 și 520 euro/lună, în funcție de nivelul de trai al țării în care pleci.
- Burse de practică ERASMUS+: finanțează stagii de practică de maximum 3 luni în întreprinderi (sau alte organizații eligibile) din Europa. Finanțarea variază între 670 și 720 euro/lună, în funcție de nivelul de trai al țării în care pleci.
☎ 0232 201 113 (burse Erasmus de studiu), respectiv 0232 201 821 (burse Erasmus de practică), erasmus@uaic.ro
În țările partenere (non-UE):
- Burse de studiu ERASMUS+: îți oferă șansa să studiezi la una dintre cele 100 universități din 27 țări din afara Uniunii Europene. Finanțarea este de 700 euro/lună, la care se adaugă cheltuielile de transport.
- Burse de practică ERASMUS+: finanțează stagii de practică cu o durată cuprinsă între 2 și 12 luni în întreprinderi (sau alte organizații eligibile) din afara UE. Finanțarea oferită este de 700 euro/lună, la care se adaugă cheltuielile de transport.
☎ 0232 201 889 (burse de studiu și practică Erasmus non-UE), erasmusplus@uaic.ro
În țările din SEE (Islanda, Liechtenstein, Norvegia):
- Stagii de studiu (cu durata de 1 semestru) și practică (cu o durată de maximum 3 luni), la una dintre cele 11 instituții partenere, cu o finanțare de 1200 Euro/lună.
☎ 0232 201 021, erasmusplus@uaic.ro
Alte surse de finanțare:
- Bursele Ministerului Educației și Cercetării Științifice prin Agenția de Credite și Burse de Studii
- Burse oferite de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF)
- Programele Guvernului Francez
- Burse DAAD – Serviciul German de Schimburi Academice (DAAD) acordă anual o serie întreagă de burse de categorii diferite. Informații suplimentare se pot obține și de la lectorii DAAD din România.
- CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies) este un program regional de mobilității academice care se derulează în Europa Centrală și de Est din 1993. România s-a alăturat acestui Program în anul 1998.
- Burse Fulbright (Junior Fulbright Award)
- Education USA
- Utrecht Network
- Stagii de practică la una din agențiile Comisiei Europene
Serviciul Relații Internaționale
Rectorat, Corpul A, etajul 2
☎ 0232 201 111 / 0232 201 839, relint@uaic.ro
Studenții internaționali care studiază la UAIC au acces la Welcome Center (Căminul C5) unde beneficiază gratuit de asistență în vederea facilitării acomodării la viața de student din Iași. Mai multe informații sunt publicate aici.
Acces la Internet
Pentru a avea acces la rețeaua din Universitate, dar și la universități partenere din peste 90 de țări, atât prin cablu, cât și prin Wi-Fi, trebuie să completezi formularul pe care îl găsești la: https://register.uaic.ro
Numele de cont și parola primite vor putea fi folosite pentru corespondență electronică având adresă de forma: prenume.nume@student.uaic.ro.
Important: Citește Regulamentul de utilizare a rețelei de date a Universității.
Mai multe detalii despre accesul la Internet sunt publicate aici.
HelpDesk Internet
☎ 0232 201 002, support@uaic.ro
Acces la jurnale și cărți electronice științifice: www.e-nformation.ro
Prin Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ai acces la cele mai prestigioase jurnale științifice de specialitate și cărți electronice gratuite din domeniul tău (ScienceDirect Freedom Collection Journals Acces, SCOPUS, MatSciNet, SciFinder, ScienceDirect Arhive naționale și Clarivate Analytics (Web of Science, Derwent Innovation si Journal Citation Report).
Condiția de acces este să fii logat la Internet în interiorul Universității, prin contul tău de acces sau să folosești unul dintre calculatoarele Universității.
Adresa ta de email @student.uaic.ro
Pentru a avea adresa ta de email de tipul prenume.nume@student.uaic.ro înregistrează-te pe: https://register.uaic.ro/studs/
Important!
- Dacă ai deja un cont de acces la rețeaua de internet a Universității, îl poți folosi și pentru email. Numele de utilizator și parola sunt aceleași.
- Pentru verificarea emailului accesează: www.outlook.com/owa/student.uaic.ro
- Dacă îți faci adresă de email @student.uaic.ro primești și:
- 1TB spațiu de stocare în Cloud-ul Microsoft
- drept de folosire pentru Word Web App, PowerPoint Web App, Excel Web App și OneNote Web App
- spațiu pentru site web propriu cu secțiune publică și de grup
- agendă de contacte și mesagerie instant
Pentru a avea acces la aceste servicii, accesează adresa: http://dcd.uaic.ro
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”
Str. Păcurari, nr. 4
☎ 0232 264 245, bcuis@bcu-iasi.ro
www.bcu-iasi.ro; www.facebook.com/BCUIasi
Program: Luni până Vineri
- Împrumut la domiciliu: L-V 8.30-14.30
- Sala de lectură 1 – L-V 10.00-13.00, 15.30-18.30
- Restituiri (etajul 1): 8.30-14.30
- Sala Germană de lectură: L-V 9.00-14.00
- Biblioteci filiale: L-V 8.30-14.30
- Eliberare permise noi,Vizare permise vechi (Birou Permise, parter): L-V 8.30-14.30
Sâmbătă și Duminică: Închis
Atenție: În spaţiile bibliotecii, masca şi distanţarea socială sunt obligatorii.
Tarif permis: gratuit pentru studenți și masteranzi. Pentru alte tarife, consultați site-ul www.bcu-iasi.ro/tarife
Filiale ale BCU Iași
www.bcu-iasi.ro/biblioteci-filiale
Biblioteca de Biologie
Corpul B al UAIC, etajul I, sala B-459, B-dul Carol I, nr. 20, Iași
Persoana de contact: Elena STAN
☎ 0232 201 473, lili_stan04@yahoo.com
Biblioteca de Fizică și Chimie „Ștefan Procopiu”
Corpul A al UAIC, parter, B-dul Carol I, nr. 11, Iași
Persoana de contact: Dr. Ivona OLARIU
☎ 0232 201 151, ivona@uaic.ro
Biblioteca Facultății de Drept
Corpul A al UAIC, etajul II, B-dul Carol I, nr. 11, Iași
Persoana de contact: Roxana SINCA
☎ 0232 201 159, bib_drept@yahoo.com
Biblioteca de Științe Economice
Corpul C al UAIC, etajul III, Str. General Berthelot, nr. 16, Iași
Persoana de contact: Mihaela MANCAȘ
☎ 0232 201 452, bcu.economie@gmail.com
Biblioteca on-line a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor
Corpul B al UAIC, etajul I, sala B401, B-dul. Carol I, nr. 22, Iași
Persoana de contact: Dr. Elena CHIABURU
☎ 0232 201 652, elena.chiaburu@uaic.ro
Biblioteca de Pedagogie – Psihologie și Educație Fizică și Sport
Corpul D al UAIC, parter, Str. Toma Cozma, nr. 3, Iași
Persoana de contact: Ioana ASĂVOAIE
☎ 0232 201 127, bcu.psihopedagogie@gmail.com
Biblioteca de Filosofie
Se găsește lângă Casa de Cultură a Studenților, Str. Lăpușneanu, nr. 34, Iași
Persoana de contact: Dr. Daniela DIMITRIU
☎ 0232 410 530, biblioteca_filosofie@yahoo.com
Biblioteca de Geografie-Geologie
Corpul B al UAIC, parter, sala B-356, B-dul Carol I, nr. 20A
Persoana de contact: Elena UNGUREANU
☎ 0232 201 102, interior 2394, ele_ung@yahoo.com
Biblioteca de Informatică
Corpul C al UAIC, etaj 3, Str. General Berthelot, nr. 16, Iași
Persoana de contact: Geanina-Doina FUIOAGĂ
☎ 0232 201 491, bibl_inf@yahoo.com
Biblioteca de Istorie
Complexul Studențesc „Codrescu”, vis-a-vis de C11, Str. Gh. Asachi, nr. 12, Iași
Persoana de contact: Elena COJOCARIU
☎ 0232 201 663, biblioteca.istorie@yahoo.com
Biblioteca de Litere
Complexul Studențesc „Codrescu”, vis-a-vis de C11, Str. Gh. Asachi, nr. 12, Iași
Persoana de contact: Luminița LUCA
☎ 0232 201 663, biblioteca_litere@yahoo.com
Biblioteca de Matematică
Corpul A al UAIC, parter, B-dul Carol I, nr. 11, Iași
Persoana de contact: Mihaela NEGRII
☎ 0232 201 561, negrii_mihaela@yahoo.com
Biblioteca Seminarului Matematic „Al. Myller”
Corpul A al UAIC, et. 2, B-dul Carol I, nr. 11, Iași
Persoana de contact: Andrei PATRAȘ
☎ 0232 201 216, andreip@uaic.ro
Biblioteca Muzeului de Științe Naturale
Din cauza unor lucrări de reabilitare a sediului din Bd. Independenței, nr. 16, Biblioteca Muzeului de Științe Naturale funcționează temporar la Biblioteca de Biologie, în Corpul B al UAIC, etajul I
Alte Biblioteci
Biblioteca Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6
Persoana de contact: pr. Cristinel FARCAȘ
☎ 0232 225 228, interior 129, biblioteca@itrc.ro
Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Dumitru Stăniloae”
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 16, Iași
Persoana de contact: Virginia POPA
☎ 0766 092 232, biblioteca.staniloae@mmb.ro
Bibliotecile din cămine
Bibliotecile amenajate în cadrul căminelor studențești din campusurile Târgușor Copou, Titu Maiorescu și Codrescu cuprind un fond de carte alcătuit din 30.000 de volume și au un program zilnic de funcționare, timp în care studenții cazați pot studia.
Consiliere de carieră
Persoană de contact: Ec. Alma ANDREI
Consiliere de carieră individuală
Este o întâlnire față-în-față și se realizează gratuit la solicitare. Este un proces în care un consilier oferă sprijin unei persoane aflată în impas pentru depășirea obstacolelor legate de deciziile de carieră (identificarea obiectivelor profesionale, intrarea pe piața muncii, dezvoltarea abilității de angajabilitate, realizarea planului de carieră etc.). Are scopul de a identifica și clarifica situațiile problematice pe care le întâmpină o persoană și de a oferi sprijin pentru alegerea celei mai potrivite decizii.
Informații suplimentare:
Serviciul pentru studenți, orientare în carieră, inserție profesională și alumni
Birou consiliere educațională și orientare în carieră
Complex studențesc „Titu Maiorescu”, Cămin C5, parter, cam. 16
☎ 0232 201 102, int. 2651, servicii.studenti@uaic.ro
www.facebook.com/servicii.studentiUAIC
Consiliere de carieră online
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pune la dispoziția studenților un program online gratuit de consiliere în carieră, pe care îl poți parcurge în propriul ritm, de la propriul tău calculator. Realizat cu scopul de a-i ajuta pe studenți să dezvolte competențele de managementul carierei, programul de consiliere online include 20 de module cu durata de 1h și 10 minute fiecare.
Programul UAIC de consiliere online te ajută să:
- te cunoști mai bine
- te adaptezi la viața de student
- îți organizezi și să îți planifici activitățile
- îți gestionezi finanțele
- întocmești CV-ul, scrisoarea de motivație
- te pregătești pentru interviul de recrutare
- cauți stagii de practică
- lucrezi în echipă
- iei decizii privind cariera
- comunici eficient la locul de muncă
- creezi un brand personal
- faci față stresului
Modulele sunt disponibile în limba română.
Înscrieri și informații suplimentare: http://www.career-modules.eu/
Consiliere educațională
Este o întâlnire individuală și se realizează gratuit la solicitare. Un consilier oferă sprijin în alegerea unui domeniu de studiu (facultate/ specializare profesională) în corelație cu abilitățile personale și tendințele de pe piața muncii.
Te poți programa la o sesiune de consiliere educațională atât în timpul dimineții cât și, în anumite zile, în timpul după-amiezii. Scrie un email consilierilor și îți vor propune ei câteva intervale.
Informații suplimentare:
Serviciul pentru studenți, orientare în carieră, inserție profesională și alumni
Birou consiliere educațională și orientare în carieră
Complex studențesc „Titu Maiorescu”, Cămin C5, parter, cam. 16, cam. 17, cam. 21, cam. 8
☎ 0232 201 576, 0232 201 102, int. 2651, servicii.studenti@uaic.ro
www.facebook.com/servicii.studentiUAIC
Consiliere psihologică
Persoană de contact: Psih. Anca PĂDURARU
Consilierea psihologică este un proces prin care o persoană special instruită (psihologul) oferă ajutor unei alte persoane pentru restabilirea sau menținerea sănătății emoționale și stării de bine. Consilierea psihologică este individuală, confidențială și se oferă la cerere. Poți dori să mergi la consiliere dacă te confrunți cu dificultăți emoționale, cognitive, de comportament sau de relație. Adică dacă te simți stresat, dacă trăiești o tristețe prelungită și copleșitoare, o teamă care te împiedică să faci lucruri pe care ți le-ai dori; dacă ai obiceiuri pe care ai vrea să le schimbi; dacă ți-e greu să-ți faci prieteni sau relațiile cu ceilalți ți se par complicate sau amenințătoare.
Te poți programa la o sesiune de consiliere individuală atât în timpul dimineții cât și, în anumite zile, în timpul după-amiezii. Scrie un email consilierilor și îți vor propune ei câteva intervale.
Informații suplimentare:
Serviciul pentru studenți, orientare în carieră, inserție profesională și alumni
Birou consiliere educațională și orientare în carieră
Complex studențesc „Titu Maiorescu”, Cămin C5, parter, cam. 17, cam. 21
☎ 0232 201 576, servicii.studenti@uaic.ro
Învățare cu tutori
Dacă întâmpini dificultăți la anumite materii și nu reușești să înțelegi ce ți s-a predat, nu înseamnă că trebuie să renunți. Profesori și voluntari ai Universității vor petrece timp cu tine pentru a parcurge împreună materia mai dificilă.
Toți studenții pot beneficia de astfel de servicii la Centrul de Învățare.
Facultățile de Geografie și Geologie, Litere și Matematică desfășoară activități gândite special pentru studenții din anul I, care să îi sprijine să treacă cu bine peste primele semestre de facultate. Dacă ești student la aceste facultăți și ai nevoie de ajutor, întreabă un profesor sau la secretariat de „Proiectul ROSE”.
Profesori tutori
Toți studenții Universității au alocat un tutore din rândul cadrelor didactice. Profesorul tutore este prima persoană la care studenții pot apela pentru sprijin, pentru rezolvarea unor probleme educaționale și nu numai. De asemenea, profesorii tutori organizează activități cu studenții pentru a înțelege mai bine dificultățile cu care se confruntă, dar și pentru a-i sprijini în dezvoltarea profesională.
Centrul de Învățare al UAIC
Coordonator: Lect. univ. dr. Bogdan Constantin NECULAU
Casa Miclescu, str. Pinului nr. 2 (în spatele corpului B al Universității)
☎ 0232 201 690, centruldeinvatare@uaic.ro
Începând din 2018, prin Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), Schema de Granturi pentru Universități – Centre de învățare (SGCU-CI), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are un Centru de Învățare dotat cu mijloace didactice moderne: laptop-uri, videoproiectoare, tablă interactivă, monitoare TV, truse educaționale, bibliotecă ce conține cărți din toate domeniile de studiu, internet. În acest spațiu – compus din două săli de consiliere, o sală de studiu și o sală de conferințe – se desfășoară activități de grup sau individuale, dedicate diminuării abandonului universitar și creșterii performanței educaționale.
Studenții sunt asistați de tutori – cadre didactice titulare pentru disciplinele la care s-a constatat un grad ridicat de nepromovare, consilieri, psihologi, studenți voluntari (din anii superiori ai ciclului de licență, masteranzi, doctoranzi), absolvenți, alți membri din comunitate, fiind identificate soluții personalizate pentru diminuarea intensității cauzelor care conduc la abandon/nepromovare, în acord cu cele mai moderne tehnici de învățare şi dezvoltare personală.
Activități derulate în Centru: prelegeri, dezbateri și ateliere de lucru pe teme de interes (planificarea și organizarea muncii, lucrul într-o echipă structurată, comunicare, strategii de învățare eficientă și memorare durabilă etc.), cursuri de literație, activități remediale/de îndrumare și sprijin, consiliere de specialitate, consiliere spirituală, sesiuni de coaching şi dezvoltare personală, în vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității vieții personale și studențești și a întăririi stimei de sine, pentru asigurarea echilibrului în relație cu propria persoană și cu cei din jur, dar și pentru a face față cu succes provocărilor lumii moderne.
Mai multe informații despre activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Învățare al UAIC sunt publicate aici.
Servicii medicale pentru studenţi
Cabinet medical – Centrul Medical Studențesc Copou
Cămin C8, camera 1
☎ 0232 201 324, uaic_medical7@yahoo.com
Asistența medicală este asigurată de:
- Dr. Carmen CĂRARE, Medic Primar Medicină Generală
Program consultații:
-
- Luni, miercuri, vineri: 8.00-13.00;
- Marți și joi: 13.30-18.30
- Dr. Paraschiva GÂSCĂ, Medic Primar Medicină de Familie
Program consultații:
-
- Luni, miercuri, vineri: 13.00-18.00
- Marți și joi: 8.00-13.00
Atenție! Toți studenții din anul I trebuie să se prezinte la Cabinetul Medical Studențesc pentru a fi înscriși în baza de date, iar cei cu boli cronice pentru a fi dispensarizați.
Precizare: Studenții care nu au domiciliul stabil în Iași vor rămâne înscriși și la medicul de familie din localitatea din care provin, dar au șansa de a beneficia și de asistență medicală la Cabinetul Medical Studențesc, pe toată perioada studiilor universitare.
Mai multe informații despre serviciile medicale pentru studenți sunt publicate aici.
Asociaţii studenţeşti
Asociația „Clinică Juridică” a Facultății de Drept
Asociația Comunitatea de Economie și Afaceri Internaționale (CEAI)
Asociația E-team Psychology (E-team)
Asociația Europeană a Studenților în Drept (ELSA)
Asociația Europeană a Studenților la Relații Publice și Comunicare (PRIME)
Asociația „Gipsy Eye”
Asociația Internațională a Studenților în Economie și Management (AIESEC)
Asociația MIRA
Asociația Studenților Chimiști Iași (ASCIS)
Asociația Studenților Contabili din Iași (ASCONT)
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR)
Asociația Studenților la Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (ASD)
Asociația Studenților Europeni Iași (AEGEE Iași)
Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI)
Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII)
Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (ASJ)
Asociația Studenților Psihologi și Pedagogi (ASPP)
Asociația Tinerilor din Educație Fizică și Sport (ATEFS)
Asociația Tineretului ONU din România, Filiala Iași (UNYOUTH)
Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor, Iași (ATRAG)
Asociația de vorbitori de limbă germană Gutenberg Iași (GUTENBERG)
Asociația Erasmus Student Network Iași- Rețeaua Studenților Erasmus Iași (ESN)
Grupul de inițiativă al Studenților Unici (GISU)
Liga Studenților Economiști (LSE)
Liga Studenților de la Filosofie Iași (LSFI)
Liga Studenților de la Geografie și Geologie (LSGG)
Liga Studenților de la Istorie (LSI)
Liga Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Societatea Studenților Teologi Iași (STTI)
Facilități de transport pentru studenți
Ca student la UAIC, beneficiezi de următoarele reduceri sau gratuități:
- Gratuitate pentru transport feroviar intern, clasa a II-a (pe baza legitimației de transport vizate / adeverință de student și act de identitate).
- Reducere sau gratuitate la transportul local în comun, după cum urmează:
- Toți studenții cu vârsta de până la 26 de ani (buget, taxă, români, etnici români, străini), care circulă pe traseele Companiei de Transport Public Iași, zona 1, pot achiziționa de la tonetele Companiei de Transport Public Iași bilete cu două călătorii cu reducere 50% (pentru elevi și studenți);
- Conform Hotărârii Consiliului Local (H.C.L.) Iași nr. 455/20.12.2019, începând cu data de 01.02.2020, studenții cu taxă, cu domiciliul/reședința în Municipiul Iași, pot beneficia de abonament redus –zona 1– 50% (80 lei valoarea întreagă). Aceasta se poate face după transmiterea către Compania de Transport Public Iași a bazei de date corespunzătoare. Pentru realizarea acestor baze de date, studenții cu taxă, cu reședința în termen de valabilitate, în Municipiul Iași (români, etnici români, străini), interesați de obținerea acestor facilități se vor prezenta la administrația căminului (studenții cazați în căminele Universității) sau la secretariatul facultății (studenții care nu sunt cazați în căminele Universității) pentru verificarea vizelor de flotant și înscrierea în baza de date corespunzătoare;
- Studenții orfani și cei proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe raza Municipiului Iași (abonamente de tip studențesc cu drept de transport categoria 3 – gratuit);
- Studenții români și străini cu studiile finanțate de la bugetul de stat prin Contract Instituțional beneficiază de abonament de tip studențesc, cu susținere financiară de la bugetul de stat, prin intermediul instituției de învățământ superior, în conformitate cu contractul încheiat între Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Compania de Transport Public Iași, precum și cu OMEN nr. 3131/05.02.2019. Potrivit OMEN nr. 3131/05.02.2019, susținerea financiară se realizează în limita sumei alocate prin Contractul Instituțional anual.
Mai multe informații despre facilitățile de transport pentru studenți sunt publicate aici.
Trasee CTP – Compania de Transport Public
- Tramvaie
- Traseul 1b: Copou – Podu Roș – Baza 3
- Traseul 3b: Dancu – Tătărași Nord
- Traseul 6: Dacia – Gara – Arcu – Târgu Cucu
- Traseul 7: Canta – Podu Roș – Baza 3
- Traseul 9: Copou – Podu Roș – Tehnopolis
- Traseul 11: Dacia – Gara Internațională – Tătărași Nord
- Autobuze
- Traseul 5: Dacia – Podu Roş – Ţuţora
- Traseul 18: Tătăraşi Sud – Cartier Aviaţiei – Tătăraşi Sud
- Traseul 19: Canta – Podu Roş – Poitiers – C.U.G. I
- Traseul 20: Tătăraşi Sud – Târgu Cucu – Păcurari – Carrefour ERA – METRO
- Traseul 23: Podu Roş – Tudor Neculai – Complex Sun City – Primăria Miroslava
- Traseul 27: Tătăraşi Nord – Baza 3 – Poitiers – Blocuri Ciurea
- Traseul 28: Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia
- Traseul 29: Podu Roş – Baza 3 – Tomeşti
- Traseul 30: Canta – Gara Internaţională – Bucium
- Traseul 30b: Carrefour ERA – Canta – Gara Internaţională – Bucium
- Traseul 36: Dacia – Gara – Copou – Breazu
- Traseul 41: Piaţa Independenţei – Podu Roş – Blocuri Ciurea
- Traseul 42: Copou – Tudor Vladimirescu – Poitiers – C.U.G. I
- Traseul 43: Păcurari – Tudor Vladimirescu – Poitiers – C.U.G. I
- Traseul 43c: Carrefour ERA – Păcurari – Tudor Vladimirescu – Poitiers – C.U.G. I
- Traseul 44: Dacia – Mircea cel Bătrân – Frumoasa – Blocuri Ciurea
- Traseul 46: Păcurari – Tudor Vladimirescu – Bucium
- Traseul 47: Dacia – Mircea cel Bătrân – Podu Roş – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi Sud
- Traseul 48: Târgu Cucu – Podu de Fier – Moara de Vânt – Complex Roua Residence – Ciric – Tătăraşi Sud
- Traseul 49: Târgu Cucu – Podu de Fier – Moara de Vânt – Complex Roua Residence
- Traseul 50: Gara – Centru – Târgu Cucu – Aeroport
- Traseul 51: Gara Socola – Tudor Vladimirescu – Sala Polivalentă – Podu Roş – Gara Socola
- Traseul 52: Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Bancilă – Copou
- Traseul 54: Târgu Cucu – Sărărie – C. A. Rosetti
- Traseul CS: Tătăraşi Nord – Gara – Tătăraşi Nord
Mai multe informații despre transportul în comun din Iași găsiți aici.
Alege locația:
-
- Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Locuri emblematice
- Gradina Botanică „Anastasie Fătu”
- Facultatea de Biologie
- Facultatea de Chimie
- Facultatea de Drept
- Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
- Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice
- Facultatea de Fizică
- Facultatea de Geografie şi Geologie
- Facultatea de Informatică
- Facultatea de Istorie
- Facultatea de Litere
- Facultatea de Matematică
- Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Facultatea de Teologie Ortodoxă
- Facultatea de Teologie Romano-Catolică
- Cantina „Titu Maiorescu”
- Cămin studenţesc Akademos
- Căminul şi cantina ,,Gaudeamus”
- Campusul studenţesc „Târgusor-Copou”
- Campusul studenţesc „Titu Maiorescu”
- Corp R – Sediul Școlilor Doctorale
- Gradiniţa Junior
- Şcoala Junior