Duminică, 28 iulie 2019, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în amfiteatrul  B1 al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXIX-a Adunări generale a Consiliului Național al Elevilor (CNE), structura reprezentativă, la nivel național, a elevilor din România. Cu ocazia acestei adunări, la care participă reprezentanți ai elevilor din întreaga țară, vor avea loc și alegeri pentru structurile de conducere ale Consiliului.

Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor se desfășoară pentru prima oară la Iași, iar faptul că deschiderea oficială a avut loc la UAIC este de bun augur, arătând încă o dată că Universitatea este alături de elevi, viitorii studenți. Din constatările de până acum, cea mai mare parte dintre membrii Consiliului Elevilor ajung să se implice activ în activități de voluntariat pe parcursul studenției. Mai mult, un sprijin important pentru organizarea acestui eveniment a venit din partea Ligii Studenților Economiști, președintele acestei ligi ocupând în anii de liceu poziția de Vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații partenere ale CNE, precum Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Liga Studenţilor Economişti Iaşi (LSE), UNICEF România, alături de reprezentanți ai unor instituții locale care au sprijinit organizarea evenimentului: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Iași. Evenimentul a fost moderat de Mădălin Cotic, președinte al Asociației Studenților la Relații Publice și Comunicare (PRIME Iași) și fost secretar executiv al Consiliului Național al Elevilor.

Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Iași, a prezentat importanța comunicării active între elevi și profesori pentru perfecționarea calității actului educațional: „Aș vrea să vă mărturisesc că apreciez tinerii care, prin creativitate și spontaneitate, realizează activități notabile și se implică în proiectele societății.”

Petru Apostoaia, Președintele Consiliului Național al Elevilor, a ilustrat importanța implicării elevilor în procesul decizional al societății, punctând impactul semnificativ al inițiativelor elevilor reprezentanți pe parcursul acestui mandat: „Sperăm că reprezentanții elevilor de azi să devină liderii de mâine, pentru că nu există nicio altă structură de acest fel care să valorifice procesul democratic la acest nivel.” Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, i-a acordat președintelui CNE Ordinul Centenar, un simbol onorific pentru întreaga activitate a mandatului său, respectiv pentru aportul semnificativ al organizației la procesul de reprezentare a elevilor din România. Prezent la deschiderea oficială, primarul municipiului Iași a punctat dreptul fundamental și nu obligația de a învăța, corelat cu dobândirea deprinderilor pentru viață: „În viață, o finală nu se joacă, ci se câștigă, dar doar prin muncă continuă și asiduă.”

Lect. dr. Bogdan Constantin Neculau, directorul Departamentului de Învățământ Preuniversitar din cadrul UAIC, a transmis participanților mesajul de bun venit din partea conducerii, precum și mulțumirea pentru faptul că s-a hotărât ca deschiderea oficială a celei de-a XXIX-a Adunări generale a Consiliului Național al Elevilor să aibă loc „sub cupola” primei universități a României moderne, printr-o frumoasă colaborare între actualii și foștii membri ai CNE, actualmente studenți: „Într-un fel sau altul noi,  ieșenii – și nu numai – datorăm ceva acestei universițăti, care pentru Iasi este un simbol aparte. Iașul nu ar fi la fel fără UAIC iar, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” nu ar fi putut fi în altă parte decât la Iași, locul unde trebuie să ajungem cu toții, ca să ne putem pătrunde după cuviinţa de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea […].” (Nicolae Iorga) Încă înainte de debutul admiterii, peste 1000 de liceeni au ales să spună „DA, vreau să fiu student la Cuza!, participând la școlile de vară organizate de UAIC. Cea mai veche universitate a României moderne vă așteaptă să îi treceți pragul și în calitate de studenți!”

Simona Zamfir, secretarul general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a punctat importanța fructificării relațiilor de colaborare dintre reprezentanții elevilor și reprezentanții studenților pentru îmbunătățirea climatului educațional românesc: „Educația ar trebui să vă aibă pe voi în centrul ei. Voi trebuie să vă dedicați pentru a profita de această postură și pentru a contribui activ la îmbunătățirea sistemului educațional românesc. Împreună reprezentăm viitorul!”

Iustin Jalaboi, preşedintele Ligii Studenţilor Economişti Iaşi, a prezentat progresul reprezentării elevilor în ultimii ani, precizând că generațiile succesive au capacitatea de a îmbunătăți viitorul educației: „În fața mea văd viitorul acestei țări, iar majoritatea dintre voi va continua în drumul reprezentării şi va repara greşelile actuale ale educației.”

Deși nu a reușit să fie prezent, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, a transmis un mesaj de apreciere la adresa eforturilor depuse de elevii reprezentanți pentru îmbunătățirea stării actuale a învățământului românesc: „Știm cu toții că sunt probleme, unele inerente, altele de neînțeles, dar îmi pun toată speranța în voi, singura speranță pe care o mai am, că veți schimba sistemul educațional.”

Ana Rizescu, reprezentant al UNICEF România, a subliniat importanța întăririi relației dintre CNE şi actorii care militează pentru un sistem de învățământ calitativ: „Parteneriatul dintre Consiliul Național al Elevilor şi UNICEF este important pentru a asigura dreptul copiilor la o educație incluzivă de calitate.” Domnia sa a facilitat un atelier de lucru cu elevii reprezentanți pe teme legate de participarea copiilor la procesul decizional. Printre punctele abordate în cadrul sesiunii se numără Declarația de la București a Copiilor din Uniunea Europeană, un document care vocalizează cerințele copiilor pentru implicarea lor în adoptarea deciziilor care au un impact direct asupra lor, dar și inițiativa U-Report România, platformă națională dedicată consultării copiilor pe probleme cu care se confruntă zilnic.

Florin Râşteiu, vicepreşedinte al CNE, a punctat evoluția mişcării de reprezentare prin realizarea unui instrument ce informează elevul cu privire la drepturile şi obligațiile sale, respectiv Ghidul Ilustrat al Elevului: „Am încercat să ne facem cât se poate de auziți. Educația este despre noi, noi suntem actorii principali. Îmi doresc să vă mulțumesc că sunteți astăzi aici şi faceți ceva ce alții nu fac.”

Mircea Meriacri, preşedintele Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Iaşi, a precizat importanța unității într-un sistem, în contextul eficientizării procesului de reprezentare a elevilor: „Acest sistem are nevoie de o structură activă, reală şi vie care să reprezinte elevii din țară. Acest lucru putem să-l facem împreună.”

Octavian Sandu, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Iași, structura care a organizat cea de-a XXIX-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor, subliniază importanța conștientizării drepturilor și îndatoririlor elevilor și se declară mândru de amploarea inițiativelor în care a fost implicat direct. „Mă simt împlinit că această Adunare Generală se desfășoară în Iași, în timpul mandatului meu și că ne putem întâlni în această formulă pentru a dezbate probleme stringente ale sistemulul educațional românesc.”

Deschiderea celei de-a XXIX-a Adunări generale a Consiliului Național al Elevilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași reprezintă continuarea colaborarării frumoase și necesare între învățământul preuniversitar și cel universitar, între cadre didactice, elevi și studenți, în vederea asigurării unei educații continue de calitate.