Șeful de promoție de la Fizică vrea să se întoarcă la UAIC, ca profesor

Un matematician nu are nevoie de argumente pentru a înfășura formule și a desfășura idei. Cifrele spun, adesea, mai multe decât literele. Sunt mai apropiate de filosofie, ascunzători perfecte pentru rigorile sistemelor, pentru speculații meditative.

Când vine vorba de fizică, lucrurile capătă alte dimensiuni. Fizicianul are nevoie de raționament proaspăt, chiar dacă, adesea, concilierea cu sensibilitatea e mai anevoioasă decât învoiala cu religiile.

Un fizician autentic demonstrează adesea spontaneitate, altruism și naturalețe, e mai uman decât un filozof și mai conciliant decât un contabil…

Pe Alexandra Ioana Popa o cunosc mai toți fizicienii care au demonstrat deja minima înțelegere pentru relativitatea mișcării, pentru legea compunerii mișcărilor, ori pentru cea a inerției… Câștigă mai mereu premii pe la olimpiadele studențești, pe la toate confruntările discipolilor lui Arhimede.

„Îmi vor da și o diplomă, bănuiesc, dar asta nu e chiar important”

Alexandra are o inteligență construită nu doar pe calapodul rigorii care domină Fizica, căci, spun savanții, inteligența le este inutilă persoanelor care nu posedă altceva decât… inteligență.

„Galileo, Newton sau Einstein?”, o întreb, chiar în debutul dialogului nostru. „Einstein!” – îmi răspunde, aproape fără să-mi permită să articulez fraza și să înghesui acolo semnul de punctuație. Nu-mi dă timp pentru a-mi formula întrebările. Mecanica dă semne de fraternizare cu psihologia… „Einstein, pentru că e mai aproape de noi. Poate și pentru faptul că e mai uman. Dar, la o nouă întrebare, aș putea zice și Newton, care a făcut foarte multe lucruri pentru Fizică și pentru Matematică”, completează ea.

Înainte de a vă face cunoscut drumul Alexandrei Popa până la momentul recunoașterii sale ca „șef de promoție 2022” al Facultății de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cred că ar fi nimerită o precizare: Alexandra nu a obținut, în 15 ani de școală, decât note de 10! Poate că nu chiar atât de simplu precum pare în acest context, lipit forțat de o poveste, dar e adevărat.

Da, Alexandra termină, zilele acestea, Facultatea de Fizică. Și o face la modul superlativ, ca șef de promoție. „Vei primi o diplomă, îți vei stoarce emoțiile printre versurile imnului studențesc?”, o întreb, uimit de modestia – admirabilă, de altfel – a unui om care n-a știut, în 15 ani de școală, cum arată o notă de 9! „Îmi vor da și o diplomă, bănuiesc, dar asta nu e chiar important”, se limitează să comenteze. Motiv pentru care schimbăm traseul discuției.

„De ce ai ales Fizica? Presupun că puteai face, la fel de bine, Matematică, sau Informatică, poate chiar Filosofie…”, încerc să împrospătez dialogul. „E o poveste nu foarte lungă, dar interesantă… În ultimul an de liceu, la Colegiul Emil Racoviță, în Iași, aveam de ales între Automatică și Calculatoare, Informatică și Fizică. Nu mă vedeam involucrată în chestiunile tehnice, Informatica nu-mi plăcea chiar atât de mult, așa că, fără să gândesc, am optat pentru Fizică. De fapt, din clasa a X-a am avut o afinitate pentru acest domeniu… Atunci am început să particip la concursuri, să-mi placă foarte mult să descopăr fel de fel de fenomene care se găsesc în realitate”, admite Alexandra, convinsă că răspunsul acesta simplu nu adună forța argumentului. „Dar a fost la mijloc și altceva, cu siguranță”, am insistat eu. „Da. Mi-a plăcut foarte mult cum se mișcă moleculele, cum se mișcă atomii… În clasa a X-a am făcut Teoria cinetico-moleculară și mi-a plăcut extraordinar de mult cum a prezentat profesoara, la vremea aceea, subiectul, așa că am început să lucrez. O făceam, inițial, din manuale, apoi din culegeri de probleme, din ce în ce mai multe și mai dificile”, mărturisește Alexandra Ion Popa.

Aceasta a ajuns foarte repede la fazele naționale ale olimpiadelor școlare de Fizică, unde a rămas marcată de atmosfera creată în jurul liceenilor fizicieni: „Mi-a plăcut foarte mult să mă pregătesc pentru olimpiade, adoram presiunea aceea a concursului. Apoi, am fost încântată de Teoria relativității, dar și de cursul de Modele atomice… M-am pregătit mult și am decis să merg pe calea aceasta”.

„Dacă nu știi la ce-ți folosește Matematica, încearcă Fizica!”

A existat chiar și un declic, despre care își amintește zâmbind, astăzi: „La un moment dat, a avut loc o prezentare a Facultății de Fizică la Liceul Racoviță, unde învățam, și mi-a rămas în minte un slide, ceva la genul Dacă nu știi la ce-ți folosește Matematica, încearcă Fizica! Aveam o afinitate pentru Matematică, așa că slide-ul respectiv a venit ca un bonus pentru a mă convinge să merg la Fizică, la UAIC!”

Însă alegerea nu a fost una acceptată unanim în familie. „Am luat această hotărâre în ciuda curentului și în ciuda sfaturilor celor din jur care argumentau că nu o să fie foarte bine pentru viitorul meu, că nu voi avea o sursă de venit stabil… În fine, fel de fel de descurajări de acest gen, de altfel, prejudecăți, deoarece chiar există multiple posibilități pentru absolvenții de Fizică, care sunt foarte căutați. Am mers contra curentului, am vrut să fac ce-mi place și nu regret niciun moment alegerea!”, a adăugat Alexandra.

„Cine are nevoie, astăzi, de fizicieni?”, o întreb, mecanic, oarecum uimit de afirmația că „absolvenții de Fizică sunt foarte căutați”. „Se caută foarte mult fizicieni pe partea de simulări și pe partea de rețelistică de calculatoare. Aici e foarte mare nevoie de fizicieni! E nevoie de oameni care să înțeleagă ce este în spate, nu doar să programeze, pur și simplu, ci să înțeleagă foarte bine și fenomenele asociate, să aibă un fundament fizic, apoi să știe ce să construiască cu programele, cu softurile respective”, explică Alexandra.

„Dacă e grea Fizica? Puțin de tot. Dar e atât de frumoasă!”

„Ai putea să convingi pe cineva să urmeze Fizica, în câteva fraze?”, o întreb, pentru a prelungi pledoaria aceasta pentru Fizică, de care nu dă semne că s-ar putea desprinde, că ar putea epuiza subiectele. „Sigur că da! Deși nu m-am gândit la cele mai potrivite fraze pentru asta, o pot face!”, răspunde, pe nerăsuflate. Apoi, cu un zâmbet întins pe toată fața, răspunde la o nouă întrebare: „Dacă e grea Fizica? Puțin de tot. Dar e atât de frumoasă…!”

Alexandra mărturisește că a avut norocul să dea, la UAIC, peste profesori extraordinari, pe care nu știe dacă i-ar putea găsi vreodată la o altă universitate a lumii.

„La Facultatea de Fizică mi-a plăcut foarte mult încă din primele săptămâni. Eu, de fapt, am început studiile universitare chiulind în prima săptămână. Am absentat deoarece am avut un program încărcat în urma rezultatelor obținute la Bacalaureat… Profesorii mi-au plăcut din primele zile; o plăcere să asist la asemenea cursuri! De la fiecare am avut de învățat foarte multe, nu doar pe partea științifică, academică, ci și pe partea umană. De fapt, cu profesorii aceștia interacționasem înainte de facultate, pe vremea olimpiadelor școlare și vorbeau extraordinar despre facultatea de Fizică”, susține Alexandra Popa.

„Am avut, semestrul acesta, senzația că nu mai pot să învăț…”

Peste puțină vreme, Alexandra va fi studentă la Master. Bineînțeles, la Fizică! „Ce-ar mai fi de descoperit în Fizica asta?”, o întreb. Râde cu poftă de sensul incert, de fapt, caraghios, al întrebării: „Ohooo! Și încă multe!” N-am de unde să știu. O fi o simplă glumă!

Mărturisește că e oarecum sleită de puteri, deși nu pare. E volubilă și are siguranța omului care, chiar dacă nu le-a văzut pe toate, le-a asimilat din experiențele altora. „Am avut, semestrul acesta, senzația că nu mai pot să învăț. A fost prima oară în viață când mi s-a întâmplat…”, admite ea. Cu atâția de „zece”, nici nu ar avea cum să se simtă încă plină de energie! Dar cum poate cineva să ajungă la asemenea performanțe? „Cu multă muncă în timpul anului. Ca un secret, am încercat să citesc cursurile în săptămâna în care au fost predate, să aibă o continuitate, așa încât să se lege materia în mintea mea, iar în sesiuni m-am organizat, cred eu, bine și foarte bine. Organizarea și planificare sunt factorii cei mai importanți. Nimeni nu va reuși în viață fără organizare”, completează ea.

Masterul e parte din plan, iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași nu poate lipsi din etapa aceasta. „Mă îndrept, momentan, către partea de magnetism, către device-urile ce au rol în stocarea de informații. Asta este ceea ce fac acum și îmi place foarte mult. Iau în considerare și alte domenii, mai apropiate sau chiar complet diferite de acest domeniu. M-ar tenta și varianta de materiale eco-friendly…” Evident, e vorba de Fizică!

„Încerc să am o rutină echilibrată”

Alexandra are determinarea de a-i ajuta pe ceilalți, încolțită, încă din copilărie, într-o bancă de sală de curs. „Eu repetam mereu că nu știu ce voi ajunge când voi fi mare, dar știu că voi ajuta oamenii!”, își amintește astăzi, fericită că planul de atunci n-a putut fi amenințat de alte ambiții, că nu s-a spulberat în fantezie.

Încerc o altă perspectivă, un exercițiu de imaginație: „Cum crezi că va arăta cariera ta după 40 de ani, după 60 de ani de Fizică? Vei fi un tablou atârnat pe aici, prin universitate?” Nu mai zâmbește. Devine, pe nevăzute, încordată… „Cred că da! Mi-ar plăcea să aduc un plus și pe partea de educație. Am înclinație către partea aceasta, o afinitate și nu văd de ce nu aș cultiva-o! E fix pe principiul pe care am ales facultatea: îmi place!”. Mă conving destul de repede că nu are de gând să modifice ceva în relația sa cu Fizica…

Povestește cum i-a stricat pandemia planurile. Dacă noul coronavirus nu ar fi dat buzna în viețile noastre, Alexandra ar fi ajuns cu o bursă de studii în Franța, la Universitatea din Lille. „N-a fost să fie!”, concluzionează, lipsită de furie.  O întreb despre pasiuni, despre dorințele din momentele de detașare, din clipele în care Fizica nu contează, despre locurile în care Fizica nu pătrunde. Îmi vorbește de tenis, pe care l-a practicat „în adolescență”, aidoma șahului, dar pe care a fost nevoită să le abandoneze – ce fatalitate! – din pricina Fizicii: „Nu aveam timp, pentru că învățatul mi-l răpea pe tot! Astăzi, încerc să am o rutină echilibrată, mai și citesc…”

„E esențial să citești foarte mult?”, întreb. „E esențial în ideea în care oamenii vor să cunoască cât mai mult. E foarte util cititul, fără îndoială! Suntem, așa, o multitudine de forțe adunate, printre care și literatura. Asta doar ca să fac o paralelă între Fizică și realitate”, răspunde, spontan, cu ușurința cu care ar fi cântărit ore în șir întrebările.

Magneții moleculari, ce pasiune!

Ce va urma după Master? Evident, doctoratul! „În Facultate, m-am axat și pe partea de cercetare, am și scris câte ceva și chiar am publicat materiale în reviste de specialitate. Magneți moleculari, mai precis, asta vreau să fac în continuare… Până se va ajunge la folosirea computerelor cuantice pe scară largă, poate fi o alternativă foarte bună”, susține Alexandra.

E fascinată de dascălii pe care îi are și tocmai de aceea n-ar vrea să părăsească UAIC. „La noi, la facultate, profesorii organizează consultații peste consultații și au grijă de evoluția studenților! Avem aici colaborări cu oameni de știință din Japonia, Polonia, Statele Unite…”, completează ea.

Ar vrea să se întoarcă la UAIC, cândva, din postura de profesor. „Scopul tău e acela de a le preda Fizica viitorilor studenți din UAIC? Vrei să găsești geniul care va face să tremure Fizica, să cauți astfel de persoane?”, o întreb. „Da, pentru că sunt tineri cu un potențial mare și foarte mare. Am ambiția de a transmite cât mai mult și de a-i face și pe ceilalți să înțeleagă. Nu doar Fizica, ci multe alte aspecte din viață”, răspunde.

Discuția e captivantă. Ar putea continua ore în șir, dar n-am uitat că e sesiune. Ultima din viața de student a Alexandrei. Are de predat un proiect, de studiat pentru examenul de licență…

Iar eu am uitat că motivul discuției noastre a fost acela de a prezenta ultima performanță a Alexandrei Ioana Popa, care a obținut, la Concursul Național Studențesc de Fizică „Dragomir Hurmuzescu” (olimpiada studențească), ediția a X-a, un premiu II. În anii din urmă se întorcea acasă cu premiul I… Anul aceasta, însă, a fost diferit. Concursul a constat în altfel de probe. „Dacă anul trecut am avut de rezolvat probleme, acum a fost vorba despre o lucrare, un mic proiect de cercetare. A fost puțin diferit, dar și puțin subiectiv, deoarece au votat și studenții, au acordat și ei note, la fel ca profesorii…”, precizează Alexandra Ioana Popa.

Dar pentru ea, rezultatul n-a fost o tragedie. Adevărata tragedie ar fi fost pierderea pasiunii pentru Fizică. Iar asta nu se va  întâmpla niciodată!