Comunitatea academică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași deplânge, cu profundă tristețe, trecerea la cele veşnice a domnului Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a întruchipat un model de dedicare, profesionalism și pasiune, demonstrând că excelența se construiește zi de zi, cu tenacitate. Nu a fost doar un fotbalist și un antrenor de excepție, ci și un om care a pus întotdeauna preț pe muncă, educație și dorința neostoită de a învăța.
A susținut cu convingere educația și a subliniat, în nenumărate rânduri, că lectura și studiul sunt temelia formării unui adevărat profesionist, indiferent de domeniu. Pentru domnia sa, fotbalul a fost o „artă a vieții”, în care disciplina, perseverența și înțelegerea profundă a jocului și a oamenilor au fost pietre de temelie. Curajul și determinarea cu care și-a trăit viața rămân un etalon pentru toți cei care aspiră la performanță.
Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis, prin Hotărârea nr. 14 din 29 ianuarie 2026, decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Mircea Lucescu, o recunoaștere pe care domnia sa a acceptat-o cu onoare. Din păcate, din cauza stării de sănătate și a programului aglomerat, data ceremoniei nu a putut fi stabilită. Cu toate acestea, îl considerăm pe deplin parte a comunității noastre academice, prin valorile pe care le-a întruchipat de-a lungul întregii sale vieți și care se regăsesc în ceea ce promovăm și prețuim.
În aceste clipe de adâncă durere, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
