Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC)  îşi pot depune până luni, 21 octombrie 2024, candidaturile pentru a obţine Bursa „Sfântul Dumitru”, oferită de UAIC şi prof. univ. dr. Dumitru OPREA, rector al universităţii în perioada 2000-2008.

Bursa „Sfântul Dumitru” reprezintă o recunoaştere a excelenţei pe plan academic, a performanței în cadrul competițiilor științifice studențești şi a implicării sociale a studenţilor UAIC.

Cine poate candida?

Pot candida pentru această bursă studenţii UAIC  înmatriculaţi la studii universitare de licenţă  în anii II sau III, respectiv absolvenţii din promoţia 2024 care au fost înscrişi în anul universitar 2023-2024 la studii de licenţă.

Cum se fac înscrierile?

Pentru înscrieri sunt necesare următoarele documente:

  • Situaţia şcolară din anul universitar 2023-2024 (poate fi obţinută de la secretariatul facultăţii);
  • CV;
  • Copie după cartea sau buletinul de identitate;
  • O scrisoare-eseu de cel mult 2 pagini în care candidatul va prezenta intenţiile de dezvoltare profesională în următorii cinci ani;
  • Adeverinţe sau diplome care să ateste obţinerea de premii la concursuri naţionale sau internaţionale sau implicarea în proiecte studenţeşti (dacă este cazul).

Documentele se depun într-un plic sigilat (pe care trebuie să fie menționate numele și prenumele candidatului, facultatea și precizarea ,,pentru Bursa Sfântul Dumitru”) la Registratura Universității, Corp A, parter, de luni până vineri, în intervalele orare 09.00-12.00 și 13.00-15.00.

Care este structura comisiei de analiză?

Comisia de analiză este alcătuită din:

  • Prof. univ. dr. Liviu-George MAHA,  Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
  • Prof. univ. dr. Dumitru OPREA, fondatorul bursei;
  • Student Lavinia-Simona CÎRDEI, reprezentantul studenţilor în Biroul Senat al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Câştigătorul bursei va fi stabilit pe baza unui punctaj calculat după următoarele criterii:

  • Media anului universitar precedent: 30%;
  • Implicarea în proiecte sociale studenţeşti: 10%;
  • Premii la concursuri destinate studenţilor, cu recunoaştere naţională sau internaţională: 55% ;
  • Scrisoare-eseu (max. 2 pagini) care să prezinte intenţiile de dezvoltare profesională în următorii cinci ani: 5%.

Click pentru a descărca regulamentul.