Facem cunoscut ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat platforma online www.oportunitati-ue.gov.ro, un punct unic de acces care integrează informații privind fonduri din mai multe surse de finanțare (programele naționale, operaționale, comunitare etc.), fiind atât interfața între mediul instituțional și beneficiari, cât și un instrument util la nivelul României în ceea ce privește identificarea de parteneri pentru participarea în Programele de cooperare la nivel European.

Conform comunicatului oficial, platforma integrează informații consistente pentru toți potențialii beneficiari, atât din mediul privat, cât și public, precum și din mediul academic și de cercetare, în vederea creșterii vizibilității surselor de finanțare europeană și a eficientizării canalelor de comunicare dintre autoritățile care gestionează aceste finanțări și cei cărora le sunt destinate.