Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) dă startul celei de-a IX-a ediții a Școlii Internaționale de Vară JASSY (A JOURNEY THROUGH LIFE AND HARD SCIENCES, ECONOMICS, SOCIAL SCIENCES AND THE TOURISM INDUSTRY), care se desfășoară în perioada 13–19 iulie 2026. Programul reunește 130 de participanți din 21 de țări, transformând Iașul într-un spațiu al dialogului academic, al schimbului intercultural și al colaborării internaționale.
Organizată începând cu anul 2018, JASSY a devenit unul dintre cele mai importante programe internaționale de vară desfășurate de o universitate din România. Și în acest an, toate cele șase module sunt organizate ca Blended Intensive Programmes (BIP), în cadrul programului Erasmus+, oferind participanților posibilitatea de a beneficia de finanțare și de a participa la un program internațional care promovează mobilitatea, colaborarea și învățarea într-un mediu multicultural.
Diversitatea tematică a programului este susținută de expertiza cadrelor didactice care coordonează cele șase module interdisciplinare, fiecare dintre acestea abordând teme de actualitate și oferind participanților o experiență de învățare într-un mediu academic internațional. Coordonarea academică este asigurată de:
- prof. univ. dr. habil. Ionuț Topală, la modulul Hard Sciences: Exploration of Special Topics in Physics, Mathematics and Computing;
- conf. univ. dr. habil. Alina Brândușa Petre, la modulul Biomolecular Horizons: Building a Sustainable Future in Life Sciences;
- lect. univ. dr. Carmen Claudia Aruștei, la modulul People, Purpose, and Performance: Transforming HR for Tomorrow’s Workplace;
- conf. univ. dr. Silviu Ursu, la modulul Finance and Value Creation for the Future;
- conf. univ. dr. Gabriel Leanca, la modulul Political Culture and International Relations in Times of Crisis: Historical and Conceptual Dimensions;
- lect. univ. dr. Mihai Bulai, la modulul Tourism, Cultural Heritage, Storytelling, and the Art of Tour Guiding.
Activitățile academice sunt susținute de 57 de cadre didactice, dintre care 52 sunt profesori ai UAIC, iar cinci provin de la universități partenere din Franța, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii.
Dincolo de componenta academică, echivalată cu 4 credite ECTS, participanții vor avea ocazia să descopere patrimoniul cultural și natural al regiunii prin vizite la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a UAIC, tururi ghidate ale Iașului, plimbări cu Tramvaiul Cafenea și excursii în nordul Moldovei.
De-a lungul anilor, JASSY s-a impus ca unul dintre cele mai importante programe internaționale de vară organizate de o universitate din România. În fiecare an, participanții pleacă din Iași cu noi cunoștințe, contacte academice și experiențe interculturale, devenind, la rândul lor, ambasadori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și ai orașului care îi găzduiește.
Mai multe informații despre Școala Internațională de Vară JASSY 2026 pot fi consultate aici.










