Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrieri pentru anul școlar 2023-2024. Absolvenții de gimnaziu au la dispoziție 52 de locuri, la cele două profiluri: Matematică-Informatică și Științe sociale. Unitatea de învățământ este autorizată de către Ministerul Educației, în urma evaluării Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, fiind inclusă în rețeaua școlilor de stat.

„Este firesc ca prima universitate a României moderne să fie și cea dintâi din țară care duce la bună împlinire acest proiect inedit. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este autorizată să școlarizeze pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar: preșcolar, primar, gimnazial, liceal. Absolvenții de gimnaziu din acest an pot opta pentru a studia fie la profilul Matematică-Informatică, fie la cel de Științe sociale, beneficiind de resursele UAIC. Mai mult, se vor putea mândri cu faptul că tradiția studiilor liceale la universitatea noastră a început cu ei.” – Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.  

Învățământul preuniversitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (preșcolar, primar, gimnazial, liceal) este gratuit, fiind finanțat de la bugetul de stat, și se adresează atât comunității academice, cât și întregii comunități ieșene și nu numai. Admiterea în învățământul liceal se face prin repartiție computerizată, la fel ca la orice liceu din rețeaua publică (COD: 244 pentru profilul Matematică-Informatică și 245 pentru profilul Științe sociale).

Mai multe informații sunt publicate aici.