- Hotărâre cu privire la aprobarea componenţei comisiei de numărare a voturilor, după cum urmează:
Preşedinte: – Prof. univ. dr. Costel Istrate
Membri: – Conf. univ. dr. Cezar Honceriu
– Stud. Roxana Bălteanu
– Stud. Adina Breabăn
- Hotărâre cu privire la validarea desemnării Vicepreședinților Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după cum urmează:
- Prof. univ. dr. Mircea Radu Georgescu
- Prof. univ. dr. Mihaela Boza
- Hotărâre cu privire la aprobarea revizuirii art. 12 prin introducerea unui nou alineat, alin. (51) și modificarea alin. (6) lit. a), precum și modificarea articolului 8 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare a Senatului universitar (ROFS), care vor avea următorul cuprins:
Art. 12 alin. (51) În cazul în care un membru al unei comisii de specialitate face parte din Biroul Executiv al Biroului de Administrație, acesta nu va avea drept de vot la supunerea spre aprobare a raportului anual al prorectoratului aferent.
Art. 12 alin. (6) lit. a): În cazul în care sunt mai multe solicitări decât numărul de membri ai unei comisii, repartizarea se va face ţinându-se cont de următoarele criterii:
(a) Nicio comisie permanentă nu poate avea în componenţă mai mult de două cadre didactice, doi cercetători sau doi studenţi provenind de la aceeaşi facultate.
Art. 8. alin. (1) lit. e): elaborează şi aprobă Codul de asigurare a calităţii şi Codul de etică al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Regulamentul de organizare și funcționare a Senatului universitar adoptat la data de 24 mai 2012, și revizuit în ședințele Senatului UAIC din datele de 27.07.2017, 31.10.2019, respectiv 27.02.2020, se anexează prezentei hotărâri.
- Hotărâre cu privire la aprobarea înființării, a numărului de membri şi a componenţei comisiilor de specialitate, cu caracter permanent, ale Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, conform Anexei.
- Comisia pentru programe de licență și activități de formare a personalului didactic din învățământul preuniversitar;
- Comisia pentru programe de masterat și studii doctorale;
- Comisia pentru programe de cercetare științifică și transfer de cunoștințe;
- Comisia pentru strategie, dezvoltare instituțională și managementul calității,
- Comisia pentru relații internaționale și parteneritate de studii și cercetare;
- Comisia pentru activități studențești și parteneriate cu mediul economic și sectorul public.
5. Hotărâre cu privire la aprobarea modificării Standardelor minimale pentru domeniile Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţei, necesare ocupării posturilor didactice de lector universitar (perioadă nedeterminată și determinată) din Metodologiile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.