Vineri, 21 februarie 2025, ora 10.00, Excelența Sa Domnul Marios KOUNTOURIDES, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cipru în România, și domnul Efthymios FOKAS, Consul General al Ambasadei Republicii Elene în România, au efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde s-au întâlnit cu prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul UAIC. La această întrevedere au mai participat și doamnele Eleni KAMPAKAKI și Mirela AVERIKIOS, lectori de limbă neogreacă în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre acordurile de cooperare pe care UAIC le are cu instituțiile de învățământ și cercetare din cele două țări, precum și despre importanța consolidării și extinderii acestor colaborări.
Totodată, discuțiile s-au concentrat pe cele două direcții de dezvoltare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași le are în vedere: intensificarea  activității din cadrul Lectoratului de Neogreacă, prin organizarea de cursuri facultative și diverse activități culturale pentru studenți, dar și pentru publicul larg, precum și înființarea, în cadrul Facultății de Litere a UAIC, a unui nou program de studii de licență, care să includă, pe lângă cele șase limbi moderne studiate în prezent, și limba neogreacă (alături de portugheză și norvegiană).
Invitații și-au exprimat deschiderea de a sprijini inițiativele UAIC la nivel guvernamental, prin medierea comunicării cu ministerele de resort din cele două țări, dar și în ceea ce privește dezvoltarea bazei materiale.
În acest sens, reprezentanții instituțiilor implicate au convenit ca în următoarea perioadă să intensifice comunicarea pe cele două direcții de acțiune.
De asemenea, pentru a marca cei 50 de ani de existență a Lectoratului de Neogreacă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va organiza, în luna martie, o conferință internațională care îl va avea ca invitat de onoare pe prof. univ. dr. Dimitrios STAMATOPOULOS de la Universitatea Macedonia din Salonic, recent premiat de Academia din Atena pentru lucrările sale în domeniul istoriei Balcanilor și a Imperiului Otoman.
În cadrul reuniunii, Rectorul UAIC a exprimat disponibilitatea Universității de a consolida relațiile de cooperare cu universitățile din Cipru și Republica Elenă, în timp ce invitații au evidențiat faptul că vor continua să susțină aceste inițiative de promovare a UAIC și de facilitare a demersurilor privind concretizarea unor noi colaborări educaționale și științifice între instituțiile de învățământ superior din cele trei țări.