Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) demarează un proiect de cercetare de anvergură intitulatImpactul stilului de viață asupra performanței academice a studenților din România: o analiză multidimensională cu evaluare neuromotorie în centrul universitar ieșean”.

Proiectul își propune să exploreze relațiile complexe dintre obiceiurile zilnice ale studenților (activitatea fizică, somnul, nutriția și nivelul de stres) și capacitățile neuromotrice, analizând modul în care acești factori influențează succesul în plan academic.

Cercetarea se desfășoară începând cu 11 martie 2026, pe două direcții complementare: la nivel național, prin colectarea datelor de la studenți din întreaga țară, utilizând un instrument de anchetă sociologică, prin care se urmărește obținerea a peste 500 de răspunsuri prin intermediul unui formular online. A doua direcție vizează centrul universitar ieșean, unde vor fi organizate sesiuni de măsurare în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a UAIC, testarea neuromotorie vizând un eșantion de minimum 300 de studenți din universitățile ieșene.

Proiectul presupune evaluarea obiectivă a mai multor indicatori prin utilizarea unor tehnologii moderne de măsurare, printre care:

  • profilul stilului de viață: calitatea somnului, nivelul de stres perceput și comportamentul sedentar;
  • compoziția corporală: analiză detaliată prin bioimpedanță (tehnologie Tanita);
  • performanța neuromotorie: viteza de reacție (sistemul RoxProX), viteza de alergare (cronometraj cu fotocelule), echilibrul articular (dispozitiv MFT), forța izometrică (dinamometrie palmară, platformă de forță – IMTP), forța explozivă a trenului superior și inferior, coordonarea și mobilitatea (telemetrie).

Cercetarea este de tip transversal și multidimensional, utilizând protocoale noninvazive validate științific. Colectarea datelor se realizează în conformitate cu standardele stricte de confidențialitate (GDPR) și cu principiile etice ale Declarației de la Helsinki, fiind garantat anonimatul al participanților.

Rezultatele acestui studiu vor oferi o diagnoză asupra nivelului de alfabetizare fizică al generației actuale de studenți și vor contribui la fundamentarea unor strategii universitare menite să îmbunătățească sănătatea și eficiența academică. Participanții la testările fizice vor beneficia de fișe individuale de evaluare, primind un raport detaliat privind capacitățile neuromotrice măsurate și eventualele riscuri identificate.

Respondenții care completează formularul vor avea, de asemenea, posibilitatea de a primi raportul final de cercetare al proiectului, dacă optează pentru acest lucru.

Termenul de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2027.

Coordonatorul cercetării este lect. univ. dr. Florin Trofin (Facultatea de Educație Fizică și Sport a UAIC), aflat la a doua experiență de acest tip, după implementarea grantului Profilul biomotric al elevilor din ciclul primar de pe raza județului Iași și potențialul pentru performanță sportivă al acestora (cod GI-UAIC-2021-09)”, în cadrul căruia au fost evaluați 3.530 de elevi din județul Iași.

În activitățile proiectului vor fi implicați membrii voluntari ai Cercului Științific Studențesc pentru Sport (CSSS) și ai Centrului de Selecție și Consiliere Sportivă (CSCS).

Studenții din toate centrele universitare ale României sunt invitați să contribuie la succesul acestui proiect și să obțină o imagine mai clară asupra propriului stil de viață prin completarea formularului disponibil la adresa: https://forms.gle/JYLU59iFCdr59tod8