La două zile după numirea rectorului ca ministru al Justiţiei

Şedinţă extraordinară a Senatului de la „Cuza“: cine va conduce Universitatea?

 După ce rectorul instituţiei a fost numit ieri oficial ministru, conducerea universităţii va decide pe cine desemnează ca ordonator de credite

Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, prof.dr. Tudorel Toader, a depus în cursul zilei de ieri jurământul la Palatul Cotroceni pentru a ocupa în mod oficial portofoliul de la Ministerul Justiţiei, după ce a fost propus în această poziţie de către coaliţia de guvernare PSD-ALDE. Din acest moment, din cauza stării de incompatibilitate, prevăzută de către Legea Educaţiei Naţionale cu modificările sale ulterioare, prof.dr. Tudorel Toader nu poate ocupa şi fotoliul de rector şi cel de ministru, acesta depunându-şi în cursul zilei de ieri cererea de suspendare la Ministerul Educaţiei Na­ţionale, după cum a precizat acesta pentru „Ziarul de Iaşi“.

Astăzi, acesta va fi prezent la Iaşi pentru a lua parte la o şedinţă extraordinară a Senatului şi la o conferinţă organizată de Facultatea de Drept. „Am depus în cursul zilei de ieri cererea de suspendarea din func­ţia de rector la minister, şi am vorbit cu preşedintele Senatului. Şi acesta a fost de acord să convoace mâine (astăzi, n.r.), de la ora 12, o şedinţă extraordinară care să aibă două puncte: avizarea cererii mele de suspendare şi desemnarea unei propu­neri de ordonator de credite“, a declarat prof.dr. Tudorel Toader. Conform surselor „Ziarului de Iaşi“, în momentul de faţă există două opţiuni pentru ordonatorul de credite, fiindcă legislaţia prevede că acesta trebuie să fie unul dintre prorectori: fie prof.dr. Gheorghe Iacob, fie prof.dr. Mihaela Onofrei.

Publicație : Ziarul de Iași și Bună Ziua Iași

 

Arena Medicală: UMF îşi deschide anul acesta de două ori porţile pentru elevi

 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ îşi va deschide în două rânduri porţile pentru elevii care vor să afle cum este viaţa de student în rândul celor care vor deveni medicii de mâine ai ţării. 

Astfel, UMF va organizat între 27 februarie şi 31 martie, dar şi în perioada 15 mai – 9 iunie, activităţi specifice de promovare a ofertei educaţionale pentru cei care vin să viziteze facilităţile instituţiei de învăţământ superior medical. Concret, anul acesta, UMF a pregătit un program în care pot fi vizitate Muzeul de Anatomie, care găzdu­ieşte şi Ecorşeul lui Constantin Brân­cuşi, Muzeul de Istorie a Medicinei, dar şi laboratoarele Facultăţii de Farmacie, unde elevii pot învăţa lucruri despre proprietăţile denumite drept miraculoase ale plantelor şi despre cum sunt făcute pastilele în farmacie.

Apoi, viitorii studenţi vor merge la Baza de Abilităţi Medicale Practice a Facultăţii de Medicină, Baza de învăţământ medical stomatologic şi la Facultatea de Bioin­ginerie Medicală. „De asemenea, elevii din clasele a XII-a care doresc să devină studenţi ai UMF Iaşi pot asista la un curs de Ana­tomie şi pot afla totul despre oferta educaţională şi despre admitere, într-o sesiune de întrebări şi răs­punsuri cu profesori ai Univer­sităţii“, au precizat reprezentanţii UMF Iaşi. Între 15 şi 19 mai, UMF pregăteşte „Arena Medicală“, ajunsă la cea de-a patra ediţie, când vor fi organizate sub forma unui complex de evenimente interactive, dife­renţiate pe niveluri de interes şi grupe de vârstă. Programul ca cuprinde o serie de evenimente care vor încerca să facă noţiunile me­dicale printr-o abordare practică şi concretă.

 Publicație: Ziarul de Iași

 

Ministrul Educaţiei susţine că măsurile antiplagiat au dat rezultate şi că trebuie continuate

Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat joi seara la o emisiune de televiziune că măsurile antiplagiat luate în ultima perioadă precum platforma de verificare online au dat rezultate, iar acestea trebuie continuate.

„Este un fenomen plagiatul şi ştim foarte bine acest lucru. În ultimii ani, în Ministerul Educaţiei, predecesorii mei au creat o platformă unde acum tezele de doctorat sunt încărcate şi evaluate de membrii unei comisii (…) într-o formă online. În continuare trebuie să facem pasul următor, ca tezele să fie publice, platformele să fie publice, dar aici avem probleme cu depturile de autor, trebuie să vedem cum reglementăm acest lucru din puct de vedere juridic” a precizat Pavel Năstase citat Hotnews.

Ministrul a dat exemplu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), înstituţie unde acesta a fost rector şi a introdus încă de acum doi ani platforma antiplagiat pentru lucrările de licenţă, disertaţie şi doctorat. Potrivit ministrului, în timpul acesta la ASE procentul de prezentare la examenele de finalizare a studiilor a scăzut cu 30%.

Pavel Năstase a mai adăugat că o platformă nu poate rezolva integral problema plagiatelor, şi că este nevoie de o responsabilizare a profesorilor, a conducătorilor de doctorat şi a comisiilor de îndrumare pentru ca într-un final să se diminueaze acest fenomen.

Potrivit acestuia, în anul 2016 au fost aproape 1.500 de teze de doctorat, din care 17 respinse, iar 52 înapoiate pentru rescriere.

Publicație: Adevărul

 

Senatul Universităţii din Bucureşti a decis creşterea mediei de admitere la studiile de masterat, de la 5 la 6

Senatul Universităţii din Bucureşti a decis creşterea mediei minime de admitere, la studiile de masterat de la 5 la 6, consiliul fiecărei facultăţi putând stabili media de admitere, dar fără să scadă sub nivelul minim, anunţă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mirabela Amarandei.

Senatul Universităţii din Bucureşti a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, Metodologia organizării şi desfăşurării concursului de admitere 2017, pentru studii universitare de masterat.

„Noutatea majoră a metodologiei de admitere la studiile de masterat 2017 o reprezintă creşterea mediei minime de admitere, de la cinci (5), în 2016, la şase (6), în 2017. Senatul Universităţii din Bucureşti. Media minimă de admitere va fi stabilită de consiliul facultăţii, dar nu poate fi mai mică decât 6 (şase)”, se arată în documentul aprobat  de Senatul Universităţii din Bucureşti”, explică Mirabela Amarandei.

Potrivit metodologiei, vor fi scutiţi de plata taxei de înscriere la admitere, o singură dată, în cadrul Universităţii din Bucureşti, candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, dar şi copiii personalului didactic în activitate şi cel pensionat, precum şi copiii personalului încadrat în instituţiei.

Admiterea la programele masterale se desfăşoară în sesiunea iulie – septembrie 2017, pe locuri finanţate de la buget şi pe cele cu taxă, atât pentru învăţământul cu frecvenţă, cât şi pentru cel cu frecvenţă redusă.

La concursul de admitere se pot înscrie absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentul acesteia, iar admiterea este deschisă atât cetăţenilor români, cât şi cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în condiţii prevăzute de lege.

Pentru facilitarea procesului, facultăţile vor putea dezvolta platforme online pentru înscriere, potrivit metodologiilor proprii. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, şi de către o altă persoană, pe bază de procură, la fel ca la înscrierea la licenţă.

Potrivit Metodologiei, un student poate urma concomitent cel mult două programe de studii, indiferent de ciclul de studii. Pe de altă parte, Universitatea asigură finanţarea de la buget pentru un singur program de master.

Similar cu procedurile aferente admiterii la studiile de licenţă, candidaţii la studiile masterale nu vor  fi nevoiţi să depună copiile legalizate ale diplomelor şi ale celorlalte acte necesare, acestea urmând să fie certificate prin confruntarea cu documentele originale, de către membrii comisiei de admitere.

Structura examenului de admitere, pe facultăţi, precum şi calendarul admiterii la studii de masterat vor fi aprobate într-o şedinţă de Senat viitoare.

Publicație: Adevărul