Muzeul Satului Moldav va funcționa ca secție a Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost, este și își propune să rămână depozitarul și facilitatorul valorilor autentice moldovenești, să promoveze patrimoniul etnografic al zonei și să creeze programe menite să îmbunătățească viața culturală din această parte a țării.

 

Etapele înființării Muzeului:

  • La propunerea Rectorului Universității, prof.univ. dr. Tudorel TOADER, în ședința din luna decembrie 2021, prin hotărârea nr. 18, Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a hotărât înființarea Muzeului Satului Moldav, ca secție a Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității, pe o suprafață de 32 de hectare;
  • Marți, 7 decembrie 2021, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a încheiat un acord de parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, privind înființarea Muzeului Satului Moldav. Acordul a fost semnat de prof. univ. dr. Tudorel Toader – Rectorul UAIC, Mihai Chirica – Primarul Municipiului Iași, Costel Alexe – Președintele Consiliului Județean Iași și dr. Lăcrămioara Stratulat – Manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.

 

Proiectul „Muzeul Satului Moldav” atrage tot mai multe instituții publice din țară și din străinătate