Leuştean sau Milică la conducerea BCU Iași? Dosarele candidaților sunt acum analizate

 Dosarele pentru conducerea BCU au intrat în evaluarea universităţii.

Astăzi, în şedinţa Biroului executiv al Consiliului de Administraţie (BECA) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ au fost analizate cele două dosare depuse de candidaţii care doresc să fie propunerea UAIC pentru ocuparea postului de director interimar al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“. Astfel, conf.dr. Ioan Milică, Facultatea de Litere, şi prof.dr. Lucian Leuştean, Facultatea de Istorie, vor aştepta ca universitatea să analizeze dosarele şi să vadă dacă ele îndeplinesc în primul rând condiţiile minime obligatorii pentru a putea fi luate în considerare. Acesta lucru ar sta sub semnul întrebării dacă judecăm după faptul că universitatea nu s-a grăbit să analizeze repede dosarele în BECA pentru a trimite apoi candidaturile în vederea avizării către Senatul care a avut loc tot astăzi.

În orice caz, rămân în vigoare cele trei opţiuni pe care conducerea UAIC le avea şi la momentul 23 ianuarie, când a fost ultima zi de depunere a candidaturilor. Ambele dosare pot să primească aviz pozitiv la evaluare, dar conducerea UAIC să susţină un singur candidat al cărui dosar să-l trimită pentru avizare Senatului şi mai apoi ministerului; ambele dosare să primească girul conducerii, iar Senatul să decidă care dintre ele este trimis la Bucureşti, sau să fie trimise amândouă la Bucureşti şi Ministerul Educaţiei să fie cel care decide pe cine va numi ca interimar până la organizarea concursului. Această discuţia va fi reluată abia după ce se va determina că ambele dosare îndeplinesc condiţiile, definite şi de către candidaţi drept aspre, impuse de către UAIC, o decizie fiind aşteptată cel târziu la începutul lunii februarie.

Publicație : Ziarul de Iași