Învăţământul românesc, prins sub tăvălugul miniştrilor

Nu mai puţin de 22 de miniştri s-au perindat la frâiele Educaţiei în ultimii 27 de ani * fiecare a venit cu modificări care au schimbat din temelii sistemul de învăţământ românesc * numai Legea educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori * la start se pregăteşte cel de-al 23-lea ministru al Educaţiei, Pavel Năstase * priorităţile acestuia – plagiatele şi concursurile pentru funcţiile de directori de şcoli

Deşi se spune despre sistemul de învăţământ românesc că este unul învechit şi neadaptat vremurilor actuale, în care elevii învaţă de pe aceleaşi manuale de pe care au învăţat şi părinţii lor, în realitate, educaţia românească a trecut prin nenumărate schimbări în ultimii ani. De la miniştri la Legi, toţi cei care au trecut pe la vârful învăţământului românesc au schimbat cum şi ce au crezut de cuviinţă că trebuie schimbat. Iar istoria ne arată că nu au fost puţini cei care au beneficiat de titulatura de „ministru al Educaţiei”: Astfel, în ultimii 27 de ani Legea Educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori, iar miniştrii s-au schimbat de peste 20 de ori.

Fiecare cu legea lui

Prima lege a Educaţiei de după Revoluţie a fost adoptată în 1995, iar de atunci fiecare dintre miniştrii de resort au adus cel puţin câte o schimbare. De la introducerea examenului de capacitate la transformarea acestuia în Evaluarea Naţională, de la înlocuirea trimestrelor cu semestrele la repartizarea computerizată a admiterii la liceu şi până la extinderea învăţământului obligatoriu de la 8 la 10 ani, cu modificarea examenului de Bacalaureat, sistemul de învăţământ românesc a fost nevoit să se adapteze din mers zecilor de modificări. Fie că au zăbovit în funcţie mai mult sau mai puţin, toţi cei 22 de miniştri au venit cu schimbări pentru bunul mers al educaţiei româneşti. Dintre cele mai importante schimbări ale miniştrilor Educaţiei amintim: repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu şi extinderea învăţământului obligatoriu de la 8 la 10 clase, introduse de Ecaterina Andronescu în anul 2001, includerea în programa şcolară, în anul 2011 de către Daniel Funeriu, a săptămânii „şcoala altfel” sau introducerea clasei zero. Tot Ecaterina Andronescu este cea care a modificat, în cel de-al doilea său mandat, examenul de Bacalaureat, prin introducerea probelor competenţelor.

Cel de-al 23-lea ministru, la start

Tendinţele politice din ultima perioadă au dus la schimbarea a nu mai puţin de trei miniştri într-un an. Ultimul dintre aceştia, Pavel Năstase, a primit ieri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament. Anterior, Adrian Curaj şi Mircea Dumitru, ambii numiţi de fostul premier Dacian Cioloş, au ţinut frâiele educaţiei româneşti pentru aproximativ 8 luni, respectiv pentru aproximativ jumătate de an. Dacă Adrian Curaj nu s-a remarcat prin modificări drastice, Mircea Dumitru va rămâne în istorie ca fiind ministrul care a reintrodus concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar după o perioadă de 8 ani de numiri politice.

Cel mai proaspăt înscăunat ministru al Educaţiei, Pavel Năstase, are 65 de ani şi este preşedintele Senatului Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti, după ce în perioada 2012 – 2014 fost rectorul aceleiaşi instituţii. Predă informatică de gestiune, fiind la bază analist şi programator, absolvent de ASE şi de Matematică şi doctor în Calcul economic şi cibernetică economică. Cel de-al 23-lea ministru al Educaţiei este unul dintre cel mai bine plătiţi oameni din sistemul de învăţământ românesc. Potrivit declaraţiilor sale de avere deţine trei imobile, două terenuri, un automobil marca Audi şi depozite de peste 1,5 milioane de lei, 135.000 de euro şi 35.000 de dolari.

Planurile noului ministru pentru învăţământul românesc

În cadrul audierii pentru funcţia de ministru, Pavel Năstase a abordat o serie de subiecte controversate din educaţia românească recentă, precum problema plagiatului sau concursul pentru directori. Astfel, potrivit acestuia, analizele pentru plagiat ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) ar trebui descentralizate pentru a ajunge la un rezultat cât mai obiectiv. „Problema plagiatului va trebui reanalizată pentru că în comisia CNATDCU sunt specialişti din toate domeniile, deci nu ştiu cum ar putea analiza corect un doctorat de la ASE, de exemplu. Cred că ar trebui descentralizată această analiză, dar voi reanaliza situaţia împreună cu Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR). Cu privire la concursurile pentru directori, am primit chiar aseară o reclamaţie, dar nu pot să zic nimic în momentul acesta, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat şi abia apoi vom decide ce se va face în continuare. Sunt de acord cu modificarea programei şi pentru elevi programa să fie una mai accesibilă, nu atât de încărcată cum este astăzi”, a declarat Pavel Năstase. În ceea ce priveşte platforma pentru publicarea tezelor de doctorat, Pavel Năstase a declarat că este un obiectiv care trebuie finalizat în următorii doi ani. De asemenea, noul ministru al Educaţiei susţine dezvoltarea învăţământului profesional dual.

* * *

Miniştri Educaţiei după decembrie 1989:

  1. Mihai Şora – decembrie 1989-28 iunie 1990
    2. Gheorghe M. Ştefan – 28 iunie 1990-16 octombrie 1991
    3. Mihail Golu 16 octombrie 1991 -19 noiembrie 1992
    4. Liviu Maior – 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996
    5. Virgil Petrescu – 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997
    6. Andrei Marga 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000
    7. Ecaterina Andronescu – decembrie 2000- 19 iunie 2003, 23 decembrie 2008- 1 octombrie 2009, 2 iulie -20 decembrie 2012
    8. Alexandru Athanasiu – 19 iunie 2003- 28 decembrie 2004
    9. Mircea Miclea – 29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005
    10. Mihail Hărdău – 10 noiembrie 2005-5 aprilie 2007
    11. Cristian Adomniţei – 5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008
    12. Anton Anton – 6 decembrie 2008 – 22 decembrie 2008
    13. Emil Boc (interimar) – 2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009
    14. Daniel Funeriu – 23 decembrie 2009 -9 februarie 2012
    15. Cătălin Baba – 9 februarie 2012-7 mai 2012
    16. Ioan Mang – 7 – 15 mai 2012
    17. Liviu Pop – interimar 15 mai -2 iulie 2012
    18. Remus Pricopie – 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
    19. Mihnea Costoiu, ministru delegat 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
  2. Sorin Cîmpeanu – 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015
  3. Adrian Curaj – noiembrie 2015 – iulie 2016
  4. Mircea Dumitru – iulie 2016 – ianuarie 2017
  1. Pavel Năstase – ianuarie 217 – prezent

 Publicație: Evenimentul

 

POVESTE MIRACOL! Trei MEDICI din Iasi au AJUNS sa fie supusi la o asemenea PROVOCARE

  • Dupa ani buni in care, inclusiv Iasul, s-a remarcat prin exodul absolventilor foarte buni din zona sistemului de invatamant medical romanesc, iata ca de data aceasta se poate vorbi de o situatie exceptionala • In prim-plan este o poveste legata de trei tineri ce provin de la Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa • Acestia sunt printre alesii care vor lua parte, astazi, la Bucuresti, la cea de-a VIII-a editie a Galei Studentilor Romani din Strainatate • Evenimentul premiaza personalitati de marca ale societatii romanesti, diplomati, reprezentanti ai societatii civile, oameni de presa si profesionisti din mediul public si privat, care vor sta alaturi de studenti si absolventi romani cu rezultate remarcabile in diferite domenii de activitate

Astazi, la Bucuresti, este programata cea de-a VIII-a editie a Galei Studentilor Romani din Strainatate (GSRS). Evenimentul premiaza personalitati de marca ale societatii romanesti, diplomati, reprezentanti ai societatii civile, oameni de presa si profesionisti din mediul public si privat, care vor sta alaturi de studenti si absolventi romani cu rezultate remarcabile in diferite domenii de activitate. Printre finalistii din acest an se numara si trei tineri legati direct de Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore T. Popa Iasi.

„Premiile sunt impartite pe opt categorii: Europa Universitar, Europa Post-universitar, America de Nord, Alte Continente, Romania, Erasmus si Arte. La categoria «Romania» concureaza sapte finalisti, printre care si Ana-Gabriela Benghiac, medic specialist chirurgie dento-alveolara si bioetician, absolventa a UMF Iasi, si Delia Nebunu, studenta in anul al VI-lea la UMF Iasi, iar la categoria «Erasmus» a ajuns in finala si Ana Maria Dogaru, studenta tot in anul al VI-lea la Medicina generala, UMF Gr. T. Popa. Castigatorii celor opt premii, ce vor fi alesi dintre finalisti de catre Juriul Galei 2017, vor fi anuntati in cadrul Galei Studentilor Romani din Strainatate, care va avea loc la Palatul Parlamentului, in data de 5 ianuarie 2017 (astazi – n.r.)”, au transmis oficialii umefisti.
Reactii in premiera, din partea laureatilor ieseni
De precizat ca, cea de-a VIII-a editie a Galei LSRS va fi si un important prilej aniversar, marcand opt ani de existenta a Ligii Studentilor Romani din Strainatate. Este vorba de opt ani sub semnul voluntariatului, opt ani de proiecte si realizari cu si pentru studentii romani din afara granitelor. In competitia pentru mult ravnitele titluri au intrat si cativa studenti ieseni.

Este vorba de Teodora Maria Chihaia – Shanghai JiaoTong University, China, Ana-Gabriela Benghiac, Delia Nebunu, Ana-Maria Dogaru de la UMF Iasi si Oana Laura Bivolaru de la University of Westminster, Marea Britanie. Tinerii premianti în cadrul Premiilor pentru Excelenta Academica sunt adevarate modele de reusita si exemple de urmat pentru generatia actuala, motiv pentru care performantele lor trebuie sa fie puse în evidenta si valorificate, pentru o dezvoltare sustenabila a societatii românesti. Iata ce cred cei trei finalisti de la institutia de invatamant superior medical din fosta capitala a Moldovei.

„Sunt Ana-Gabriela Benghiac, medic specialist chirurgie dento-alveolara si bioetician. Am absolvit Facultatea de Medicina Dentara (UMF Iasi, 2010) si un Master in Cariologie si Odontoterapie Restauratorie, la aceeasi institutie, in 2011. In acelasi an am beneficiat de o bursa Fogarty in Statele Unite ale Americii, la Case Western Reserve University, Cleveland- Ohio, obtinand in 2012 un master in Bioetica si avand o contributie deosebita la Departamentul de Bioetica al Facultatii de Medicina din Iasi, prin publicatii stiintifice despre HIV si despre osteonecroza maxilara indusa de bifosfonati. Tema lucrarii de master a fost «Etica transplantului facial de alogrefe compozite». Ulterior am realizat primul DVD educational bilingv din Romania, privind consimtamantul informat in cercetarea cu participanti umani. Am urmat un Rezidentiat in chirurgia dento-alveolara si, in prezent, sunt doctorand la UMF Iasi in Radiologie, studiind implicatiile Computerului Tomograf cu Fascicul Conic (CBCT) in Medicina legala. In 2016 am absolvit programul de certificare in Bioetica pediatrica oferit de «Children’s Mercy Hospital» si Universitatea Missouri-Kansas City, Facultatea de Medicina – Bursa Glassnapp, Kansas City, Statele Unite, sustinand un proiect de cercetare privind Etica transplatului facial la copii”, a reliefat Benghiac.
„Sunt aici pentru tine si voi face tot ce imi sta in puteri sa nu fac rau”
Mai departe, Delia Nebunu a tinut sa scoata in prim-plan urmatoarele. „Sunt studenta in anul al VI-lea la Facultatea de Medicina Generala in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie si m-am nascut in orasul Vaslui. Fiind an terminal, mi se contureaza treptat o perspectiva retrospectiva din ce in ce mai fidela a ceea ce a insemnat pentru mine studentia. A fi student inseamna pentru mine o cale profesionala, dar si sculptarea identitatii. Am ales Medicina pentru a putea lupta pentru un pacient si imi doresc sa denote conduita mea urmatoarea atitudine: «Sunt aici pentru tine si voi face tot ce imi sta in puteri sa nu fac rau si apoi sa fac bine. De cand am ales acest drum, m-am pregatit in mod perseverent pentru impasul tau». Nominalizata la categoria „Erasmus”, Ana-Maria Dogaru vine si ea cu o marturisire directa si sincera.
„Ma numesc Ana Maria Dogaru, sunt studenta in anul al VI-lea la Medicina generala de la UMF Iasi si am efectuat o mobilitate Erasmus in Franta, Grenoble, la Universitatea Joseph Fourier, in anul universitar 2015-2016. «Lasati lumea un pic mai buna decat ati gasit-o» este un motto pe care l-am urmat de-a lungul vietii, incepand de la alegerea unei cariere in Medicina, pentru a vindeca suferinta umana, pana la numeroasele activitati de voluntariat in cadrul Societatii Studentilor Medicinisti Iasi si apoi la nivel international. Sunt o persoana energica si determinata in tot ceea ce fac. Incerc intotdeauna sa imi depasesc limitele si sa imi largesc orizontul, prin integrarea in parcursul meu profesional si personal a aspectului international. In Medicina, acest lucru inseamna o performanta crescuta si un tratament mai bun pentru pacient, iar telul meu este de a deveni medicul performant pe mainile caruia m-as incredinta oricand”, concluzioneaza Ana-Maria.

Publicație: Bună Ziua Iași și Ziarul de Iași și Ziarul de Iași