O nouă clădire, ultra-modernă, în Copou! Proprietarul a semnat un contract, de peste 14 milioane lei, pentru a ridica construcția (EXCLUSIV GALERIE FOTO, VIDEO)

A fost semnat contractul oficial pentru realizarea unei clădiri ultra-moderne, în Copou. Proprietarul, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, investește 14 milioane lei din fonduri europene pentru a realiza cea mai modernă bibliotecă din oraș

Investiție de 14 milioane lei din fonduri europene pentru a realiza o bibliotecă modernă în Iași! Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) implementează proiectul de reabilitarea Corpului O, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 „Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive”.

„Am semnat contractul legat de Corpul O, unde vom construi o bibliotecă și o arhivă care să valorifice fondul de carte al instituției din toată România. Întreaga comunitate academică a Universității noastre va avea la dispoziție o spectaculoasă și modernă clădire dedicată studiului. Reușim astfel să readucem la viață o altă clădire din patrimoniu a noastră, lăsată în paragină de ani buni”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul de la Unversitatea „Cuza”.

Modernizarea totală a unei celebre clădiri cu destinația bibliotecă modernă, dintr-o zonă specială a Iașului

Așadar, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a câștigat finanțarea de peste 14 milioane de lei prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„E o bucurie pentru comunitatea noastră academică obținerea finanțării pentru reabilitarea Corpului O, întrucât reușim astfel să readucem la viață o altă clădire din patrimoniul niversității. Astfel, și această investiție este inclusă în programul nostru amplu de investiție în infrastructură și clădiri ale noastre la care se adaugă și Casa Universitarilor, Corpul E, Observatorul Astronomic sau Stațiunile de Cercetare pe care le avem în toată România”, a completat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al Universității „Cuza” din Iași.

Creșterea atractivității ofertei educaționale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive

Scopul proiectului Universității „Cuza” constă în creșterea atractivității ofertei educaționale a instituției de învățământ superior din Iași, în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive. Asta, prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale ca rezultat al consolidării și refuncționalizării clădirii Corpului O, până la 31 decembrie 2023, pentru a crea o bibliotecă și o arhivă care să valorifice fondul de carte al instituției. Proiectul își propune valorificarea potențialului unei clădiri cu o suprafață construită de 708 metri pătrați, aflată în gestiune proprie și care se prezintă într-o stare de degradare avansată.

Totul prin lucrări de consolidare, reabilitare, modernizare și prin dotarea spațiilor în vederea înființării unei biblioteci care să adune fondul de carte al filialelor facultăților, într-un singur spațiu, pentru a deservi cititorilor săi. Valoarea totală a investiției este de 14.524.034,78 lei, termenul de execuție fiind de 28 de luni. Corpul O, situat pe Bulevardul Carol I, nr. 24, a fost construit în anul 1924, având destinația de „Cămin de Fete” pentru studentele Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În decursul timpului, clădirea a fost extinsă si modificată pentru a satisface exigențele funcționale, fiind dezafectată de aproximativ 10 ani.

Publicație : Bună Ziua Iași

Suspciuni de poluare în Grădina Botanică din Iași! Universitatea „Cuza”, proprietar în zonă, a solicitat verificări oficiale la izvoarele de apă minerală

În Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași, un faimos proprietar face verificări oficiale la izvoarele de apă minerală pentru a se vedea dacă nu este poluare în zonă. În acest sens, acum 2 ani, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a încheiat un acord de parteneriat cu Societatea Națională a Apelor Minerale

Suspiciuni de poluare în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași! Aici, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, proprietar, a solicitat verificări oficiale la izvoarele de apă minerală pentru a se vedea dacă nu este poluare în zonă. În acest sens, acum 2 ani, Universitatea „Cuza” a încheiat un acord de parteneriat cu Societatea Națională a Apelor Minerale (SNAM). Totul pentru demararea procedurilor de punere în funcțiune și valorificare a apei minerale din sursa Izvor 3, zăcământ Iași – Copou. Acesta se află pe teritoriul Grădinii Botanice.

Demersul comun inițiat de UAIC și SNAM se încadrează în strategia de utilizare a resurselor naturale din țara noastră

Deja, rectorul – prof. univ. dr. Tudorel Toader a confirmat că, de câteva zile, aici au loc lucrări de foraj de investigare hidrologică a zonei, în perimetrul de exploatare al apelor minerale captate prin izvoarele 3 și 5, dar și la celelalte.

„Această verificare nu este o noutate pentru noi! Universitatea a încheiat un acord de parteneriat cu Societatea Națională a Apelor Minerale pentru demararea procedurilor de punere în funcțiune și valorificare a apei minerale din sursa Izvor 3, zăcământ Iași – Copou, care se află pe teritoriul Grădinii Botanice «Anastasie Fătu». De câteva zile, în Grădina Botanică au loc lucrări de foraj de investigare hidrologică a zonei, în perimetrul de exploatare al apelor minerale captate prin izvoarele 3 și 5, dar și la celelalte.

E o procedură normală, având în vedere faptul că avem acord de parteneriat cu Societatea Națională a Apelor Minerale prin care se dorește crearea și valorificarea unui bazin de recrutare al forței de muncă calificate, precum și asigurarea condițiilor la stagii de practică tematice pentru studenții Universității «Cuza». Așadar, sunt necesare aceste verificări deoarece noi ne dorim să avem marca «Apa lui Cuza», extrasă din izvoarele Grădinii și, tocmai de aceea, trebuie să vedem dacă acesta este poluată”, a precizat prof. univ. dr. Tudorel Toader.

În zona Grădinii Botanice din Dealul Copou, SNAM deține licență de exploatare a apelor minerale înmagazinate

De precizat că, în aria municipiului Iași, respectiv a Grădinii Botanice din Copou, SNAM deține licență de exploatare a apelor minerale înmagazinate în depozitele de terasă constituite din nisipuri și pietrișuri de vârstă pleistocenă superioară. Apa minerală din aceste depozite este exploatată prin două izvoare captate (izvorul 3 și izvorul 5). În afara celor două izvoare captate, în vecinătatea acestora se mai găsesc și alte emergențe de apă subterană cu origine la nivelul aceleiași structuri acvifere.

„În procesul de monitorizare a calității apei subterane s-a observat o creștere a concentrațiilor de azot, atât la nivelul emergențelor naturale, cât și uneori la nivelul captărilor de apă minerală. Aceste creșteri indică o posibilă poluare a resurselor de apă subterană”, au precizat cei de la Societatea Națională a Apelor Minerale.

În acest context, pentru prevenirea poluării, se impun cercetări hidrogeologice complexe care să evidențieze caracteristicile hidraulice ale curgerii apei subterane, calitatea acesteia și modul de propagare a eventualelor pene de poluare cu azotați. Pe de altă parte, trebuie luate măsuri de protecție și conservare a resurselor de apă subterană din Grădina Botanică din Iași. În acest scop, SNAM a contractat lucrări de foraj de investigare hidrologică a zonei, în perimetrul de exploatare al apelor minerale captate prin izvoarele 3 și 5.

În octombrie 2020, Universitatea „Cuza” a derulat un concurs de angajare a unui administrator financiar la stația de îmbuteliere

În octombrie 2020, Universitatea „Cuza” a derulat un concurs de angajare a unui administrator financiar la stația de îmbuteliere apă minerală „Apa lui Cuza”. Stația unde producția nu a început este situată într-o hală aflată în proprietatea UAIC, la capătul aducțiunii de apă minerală provenită din captarea izvoarelor din Grădina Botanică. În trecut, aici a funcționat un alt producător de apă minerală, Aqua Mold Trading SRL, intrat în faliment. Mai departe, UAIC a încheiat un acord de parteneriat cu Societatea Națională a Apelor Minerale. Parteneriatul își propune să faciliteze acțiunile necesare în vederea încadrării in limitele maxime admise pentru indicatorul nitrați și valorificării apei minerale. Apele minerale din zona Copou – Breazu sunt recunoscute internațional încă din 1940, când au obținut o medalie la Paris.

Începând din anul 1960, Institutul de Balneologie din Iași repetă periodic analizele fizico-chimice ale acestor ape și arată că au o mineralizare de până la 1.000 mg/litru și au un caracter de ape hidrogencarbonatate – magneziene cu un pH slab alcalin. De asemenea, analizele demonstrează că apa din izvorul 3 – Copou are beneficii importante pentru sănătatea consumatorilor, întrucât este singura apă minerală naturală din România care conține mai mult magneziu decât calciu.

Publicație : Bună Ziua Iași